Imprint Past +18

Capitolul 4

Trecusera deja doua săptămâni de la ziua prietenei mele, și uite-ma în dimineața asta în fata dulapului , hotărâtă pana peste cap sa merg și eu într-un final la facultate, nu am mai dat de mult pe acolo și cred ca deja, profesorii și colegi îmi simt lipsa.
Aleg o ținuta în graba și ma îndrept spre baie, aveam nevoie de un dus, rapid.
Termin dusul, în mai puțin de cinci minute, deși as fi preferat sa stau poate o ora întreaga, timpul nu îmi permite, asa ca ma retrag ușor din cabina de dus și încep sa îmi șterg corpul rapid, ma îmbrac la fel de rapid și ies, merg sa îmi iau geanta pentru ca mai am mai puțin de douăzeci de minute sa ajung la prima ora, și cum mașină îmi lipsește, nu am încotro decât sa merg pe jos, nu pot sa ma plâng, facultatea nu era foarte departe.
Când mai am puțin sa ies din casa, telefonul meu începe sa sune și privesc ecranul, observ ca tata avea de gând sa îmi strice ziua, asta cu siguranță nu este o ora în care el sa ma sune și sa ma întrebe de sănătate, deci cu siguranță ceva se întâmplă.
După vreo câteva ezitări, răspund fără a spune nimic, tot ce fac este sa aștept cu nerăbdare glasul tatei care ezita sa apară și deja încep sa ma îngrijorez mult mai tare.
-Bună dimineața! Spune cu o voce severa, cred ca nici dacă eram în armata nu primeam pe un ton atât de rece "bună dimineața " asta. Sper ca nu te-am trezit eu, din moment ce nu vorbești bănuiesc ca încă nu ai făcut ochi. Spune și un chicotit ii scăpa printre buze.
-Neața și ție! Nu dorm, tocmai ma pregăteam sa merg la facultate.
-Aha... te-am sunat pentru ca trebui sa vi acasă, am ceva de vorbit cu tine!
-Știam, nu ma așteptăm să fi sunat din alt motiv, sincer! Nu e ca și când m-ai fi sunat sa vezi dacă mai trăiesc. Și apropo da sunt bine, mulțumesc de întrebare!
-Sofia Dantes!îmi spune pe un ton răspicat, numele întreg, uram când făcea asta... Întrecem limitele bunului simt. Spune rastit, pe bune tot el se simte jignit?!
-Serios tata?! Nu ai mai sunat de aproximativ doua săptămâni și te aștepți ca eu sa ma comport cu tine perfect?! Despre ce vorbim?! Sau ai vrea sa răspund ceva gen: "ooo tati dar cat ma bucur ca ai sunat, îmi era atât de dor de tine"
Mai bine o lăsăm balta, zi ce sa intamplat, deja am întârziat la facultate, deci dacă se poate mai repede! Spun mai mult tipand, știu ca nu asa trebui sa se comporte o fiica dar sincer noi avem o altfel de relație, după cum se vede nu prea buna.
-Ai treizeci de minute la dispoziție sa vi acasă, treizeci nici mai mult, nici mai puțin! Este urgent asa ca, sa nu îndrăznești sa lipsești.
-Dar... nu apuc sa spun nimic pentru ca în secunda următoare îmi închide telefonul. Oo da ce mai temperament, se vede ca l-am enervat, chiar ma bucur. Dar și el a făcut-o, cum mama masi vine asta, ma gândesc și eu după doua săptămâni ca este timpul sa merg la cursuri și ghici ce ,se găsește cineva sa îmi strice planurile, am început bine ziua asta, extrem de bine, ce poate fi mai rău de atât?!

Ajung în fata casei și stau un pic pe gânduri, nu știu dacă se merita sa intru. Cu siguranță ce va avea tata sa îmi comunice nu îmi va place nici măcar umpic. Și nu, sunt pesimista pur și simplu știu la ce sa ma aștept din partea lui.
Intru în casa și înaintez încet spre living, îl vad pe tata cum sta pe fotoliu și privește în gol, asta nu e a bine deloc, pare prea serios.
-Ai întârziat, Sofia! Spune pe un ton autoritar, dar chiar și asa tonul asta de mult, ma lasa rece și reacția mea nu întârzie sa apară.
-Stiu, mereu o fac! Nu am o mașină, asa ca ma descurc cum pot! Spun și simt cum tensiunea dintre noi creste mai repede decât ma așteptăm.
-Asta este un reproș? Întreabă tata arcuindusi o sprânceană în semn de întrebare
-Nu, nu este un reproș, este o afirmație! Spun și îl ocolesc pentru a ajunge la fotoliul din stânga lui.
-Asculta, te-am chemat aici pentru ca vreau sa îți spun că voi vinde casa, am niște datori. Ii voi da casa și îmi va da restul de bani din care îți voi lua un apartament !
-Poftim?! Ce dracu, tata cum sa vinzi casa? Nu poți sa faci asta aici am toate amintirile mele fiecare părticică din casa asta reprezinta ceva pentru mine, nu poți sa faci asta! Spun și ma ridic în picioare, deja gesticulând si țipând ca o nebuna, nu poate sa facă asta este singurul lucru care îmi aduce aminte de zilele în care eram fericita alături de ambii mei părinți.
-Trebuie ,Sofia te rog înțelege. Spune și se apropie de mine pentru a ma lua în brate, dar ma feresc și dabea acum îmi dau seama ca plângeam, plângeam în hohote.
-Tata trebui sa existe o modalitate!
-Nu exista! Îmi spune el cu părere de rău și pot simți tristețea din glasul lui, nici el nu voia sa renunțe la casa asta se vede clar. Soneria se aude insistent și o vad pe Dorina cum se duce spre usa pentru a vedea cine este.
-A venit , te rog sa nu faci o scena! Terminam după ce pleacă! Spune tata și se îndreaptă spre usa fără a ma mai lasă să spun ceva.