Imprint Past +18

Capitolul 2

După doua luni...

Azi este ziua procesului, da au trecut doua luni de la seara aia nenorocita, a doua zi m-am dus și am depus plângere la politie nu puteam sa trec peste nici dacă îl iubeam cat sa simt ca viata nu are rost fără el. Ceea ce a făcut el nu se poate ierta și-a bătut joc de mine iar acum va plăti cu vârf și îndesat nu am de gând sa îl iert! Nu am putut trece peste, am coșmaruri și acum din seara aia și pot sa ii simt și acum mâinile scârboase cum se plimba pe pielea mea. Oarecum am luat-o razna, nu mai sunt eu, beau foarte mult și simt cum viata mea se duce de râpă dar nu pot trece peste.
Astăzi voi sta din nou fata în fata cu el, azi îl voi privi iar în ochi, dar tot azi el va plăti pentru tot. Poate gândul asta ma consolează sau poate nu oricum nu mai știu exact ceea ce vreau de la viata sau ce ma face fericita și probabil ca nimic. Deși sunt conștientă ca trebui sa trec peste, ceva nu ma lasa și probabil ca o voi face doar după ce voi ști ca el își va primi pedeapsa poate atunci voi fi linistita.

Stau în curtea din spatele casei și îmi beau cafeaua, da m-am mutat iar la tata deși asta nu este un lucru wow. Tata nu este un tata exemplar și poate ca totul se datorează mamei fiinca a divorțat de el, acum bea joaca jocuri de noroc pe scurt își nenorocește viata, doar pentru ca nu a putut trece peste despărțirea de mama. De mama nu prea mai știu nimic, vorbim rar tot timpul are lucruri mult mai importante de făcut, cum ar fi noul ei soț pe care apropo nu îl suport. Probabil ca asta o retine sa nu fie lângă mine astăzi dar nici nu prea ma mai deranjează deja m-am obijnuit cu lipsa ei.

Am ajuns în fata tribunalului și simt cum inima vrea sa îmi fuga din piept. Sunt bucuroasa totuși ca Alesia a acceptat sa ma însoțească, nu știu ce m-aș fi făcut fără ea din seara aia a fost alături de mine pana în prezent.
-O sa fie bine! Spune și zâmbește forțat, sunt alături de tine orice ar fi!
-Știu și îți mulțumesc, acum hai sa mergem!

Înaintăm spre sala unde va fi ținut procesul, în fata uși de o parte și de alta stătea câte un polițist. Unul dintre ei ne deschide usa și ne arata unde trebui sa ne așezăm. Imediat îl observ și pe avocat, îl salut respectos și ne așezăm în liniște.
Procesul este pe cale sa înceapă și ma simt din ce în ce mai neliniștita.
-Aduceți inculpatul! Spune judecatorul

Il vad dupa doua luni.. acelasi zambet siret pe fata.. ma privea in ochii fara nici un fel de rusine de regret.. ce fel de om este?

Toate acele momente dureroase imi inunda mimtea din nou.. si tot ce vreau este ca totul sa se termine cat mai repede.
Avocatul meu prezinta toate probele necesare, trebui sa recunosc ca este bun si pe fata judecatorului pot citii mila pentru mine.. de parca de mila aveam eu nevoie.. tot ce vreau este sa fie condamnat, David sa primeasca exact ce merita. Si intr-un final asta se si intampla, curtea de judecata impreuna cu judecatorul il gaseste vinovat si eu explir usurata in timp ce el injura si se crizeaza, amenintandu-ma...