Imprint Past +18

Capitolul 33

Deaschid ochii speriata și primul lucru care îl fac este sa îmi pun mana pe burta. Deci nu am născut, bebe e bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Max se ridica după scaun și vine grăbit la mine.

-Ești ok și tu și bebe, stai linistita nu ai voie sa te agiți! Spune Max și ma mângâie protector pe cap.

-Nu încerca să pari protector! Mai bine explicami cum dracu de erai cu Nicholas mai devreme, unde e? Totul a fost o minciuna, de fiecare data când ma duceai la mormântul lui și ma vedeai plangand nu ți-a pasat nici măcar un pic, v-ați bătut joc de mine!

-Asculta Sofi, nu ai văzut bine din cauza durerilor, ți s-a părut!

-Nu ma lua cu dastea, durerile le-am avut după, știu ce am văzut, era el l-am văzut! La dracu chiar l-am văzut!

-Pe cine ai văzut? Vocea lui David ne i-a prin surprindere dar Max imediat ii răspunde:

-Pe tatăl ei! Ce naiba de ce minte ce se întâmplă aici, îl vad cum ma privește și îmi da de înțeles sa tac din gura și îmi șoptește ușor în asa fel în cat David sa nu audă... îți voi explica acasă, te rog nu spune nimic...

-OK, sa mergem acasă, doctora a spus ca nu sunt motive de îngrijorare. David îmi da mana sa ma ridic în fund pe pat.

David ne lasă în fata casei și pleacă spunând ca are niște treaba, ma bucur chiar am nevoie de explicații.

-Te ascult! Ii spun, și intrăm în living rămânând în picioare și Max face la fel, era încordat dar mai încordată eram eu...

-Uite iartă-mă, a trebuit sa facem toate astea pentru tine și pentru a scăpa de David, mai avem foarte puțin din plan și în curând va fi închis pentru o perioada lunga. Știu ca ai suferit mult dar trebuia ca totul sa para adevărat și dacă tu ai fi știut ca este în viata planul nu ar fi mers.

-Sunteți asa niște nesimțiți, mai ales tu știi foarte bine prin cate am trecut, cat am suferit! Și el hmm... unde este jur ca îl strâng de gat! Noaptea venea aici ii simțeam prezenta și credeam ca înnebunesc când defapt chiar era aici și la cimitir, la înmormântare l-am văzut! Îl omor, cum a putut sa îmi facă asta spun și încep sa plâng... nici o scuza din lume nu are logica pentru ce a făcut, la dracu știe ca ii port copilul chiar nu îl interesează? De ce tot timpul trebui sa ma înșel în privința lui, este a mia oara când ma dezamăgește!

-Sofi, sa ști ca ești foarte dura, el a făcut toate astea pentru tine și pentru cel mic, crede-mă ca pana sa afle de sarcina era inebunit ca David putea sa îți facă ceva, mai ales ca tu ai acceptat sa te culci cu el, nu mai era el, inebunise numai cand se gândea la toate astea și de fiecare  data când mergeai la mormânt și ii povesteai toate chestiile alea și plângeai el plângea cu tine și suferea cu tine și a vrut de mai multe ori sa vina la tine și sa îți arate ca trăiește dar a avut noroc ca tatăl tău la oprit și la încurajat în toată perioada asta...

-Tata? Ochii mi se măresc de uimire deci daia era și tata în spital azi, era cu el...

-Da fără tatăl tău nu am fi reușit multe chestii, și mai ales fără tatăl tău Nicholas ar fi cedat de mult și poate ca și el și tu ați fi fost în pericol... sunt foarte multe întrebări dar și foarte multe răspunsuri care nu le poți primi decât de la ei... eu în majoritatea timpului am fost cu tine nu prea am făcut parte din plan, eu zic sa stai sa te gândești sa vezi ca ceea ce au făcut ei este bine în mare parte, alta soluție nu aveați... te las acum merg sa ma odihnesc puțin și ai face bine sa o faci și tu!

Merg în camera mea sigur nu voi putea sa dorm, nu știu cum sa analizez situația asta, pur și simplu nu știu ce as putea sa fac. Toate lucrurile astea ma amețesc și ma obosesc, acum trebui sa ma gândesc doar la binele lui bebe, nimic nu este mai important decât el, nici măcar Nicholas.

Am dormit ceva timp, dar sunt treaza acum și ma uit pe tavan , ma gândesc la tot ce a fost pana acum. Nu am aprins lumina, dar luna îmi luminează puțin camera. Încep sa vorbesc cu bebe și el mișcă la fiecare cuvânt de al meu, ceea ce simt când el mișcă este ceva de nedescris. Nu poți spune în cuvinte poți doar sa simți.

Îl simt din nou îl simt în camera și acum după atâta timp știu sigur ca nu am inebunit și el chiar este aici.

-Stiu ca ești aici! Spun și pare ca am inebunit și vorbesc singura dar nu este asa fiinca ii aud pași cum se apropie încet de patul meu și pentru o clipa simt o frica inexplicabila, îmi este frica sa îl vad din nou, dar de ce nici măcar eu nu știu...

Ajunge în dreptul patului și eu acum eram cu spatele la el, se așează pe pat și așteaptă ,nu scoate nici un cuvânt dar nici eu nu o fac nu știu ce as putea sa ii spun.

-De ce ai făcut asta? Știi cat am suferit, de ce asa? Puteai sa faci alceva, puteai sa pleci nu sa te prefaci mort sau puteai măcar sa îmi spui... încep sa plâng dar rămân tot cu spatele la el.

-În seara în care ma împușcat, chiar te-ai culcat cu el? 

-Nu pot sa cred ca întrebi asta, numai asta te interesează, nu?! Ieși afara în momentul asta, nu vreau sa te mai vad niciodată ești mai rău decât David! Ieși acum sau tip mai tare!

Nu spune nimic se ridica și pleacă nu pot sa cred, cum poate sa facă asta? Chiar nu ii pasa de nimic decât de asta, putea sa ma întrebe de copil sau măcar cum ma simt sau sa îmi dea o nenorocita de explicație, sa își ceara măcar scuze, nu pot sa cred chiar nu mai înțeleg nimic, de ce toate se întâmplă pe dos! 

-Ce s-a întâmplat, de ce tipi? David aprinde lumina și înaintează spre pat... De ce plângi? Imediat după el intra și Max speriat probabil ca și-a dat seama ca Nicholas a fost aici, îmi pot da seama după expresia fetei lui.

-Hmm...nimic, am visat ceva... mint eu privindu-l în ochii.

-Sigur?

-Da...

-Bine atunci, ai nevoie de ceva? Se preface grijuliu sau poate nu se preface, nici nu știu ce sa mai cred.

-De ce as avea nevoie de ceva de la tine? Nu am nevoie de nimic, mulțumesc vreau doar sa fiu singura!

-OK... spune David și da sa plece cu Max în urma lui dar simt ceva ud în pat foarte ud, Oo doamne mi sa rupt apa! Tip și ii vad pe amândoi cum se întorc cu fetele panicate. Acum sigur nasc!