Îndrăgostită de tine

|Vreau să ştiu tot|

Acel băiat începe să mă enerveze zi de zi,oare de fiecare dată trebuie să se comporte ca un dobitoc? Mă întreb mereu dar un raspuns cât se poate de simplu nu îl găsesc. Din cauza lui voi fi în întârziere la ora de biologie.
Fug repede spre clasă şi bat la uşă cu putere. Când aud vocea profului spunând "intraţi" deschid uşor uşa şi simt cum toate privirile se îndreaptă spre mine.
— Îmi cer scuze de întârziere.
Spun îndreptându-mă spre banca mea dar vocea sa mă opreşte.
— Domnişoară Steel,tu şi colegul tău Belton veţi rămâne pe hol pentru următoarele două ore.
Poftim? Unde-i Lucas?
Îmi dau ochii peste cap şi mă întorc spre uşă văzându-l pe el în prag.
Oftez ieşind din clasă urmată de el.
— Mulţumesc, Belton.
— Cu placere, Steel.
Îmi continui drumul fără al băga în seamă.
— Unde vrei să pleci?
Nu îi răspund ci ies din şcoală cu paşi grăbiţi urmată de el.
— Alicia!
Mă întorc brusc spre si se loveşte un pic de mine. Cred că nici nu credea că mă voi opri să-l ascult. Buzele sale sunt extrem de aproape de ale mele,îl privesc în ochi ca apoi să rup contactul vizual.
— Unde crezi că aş pleca? Acasă, evident.
Mă întorc dar sunt oprită de încheietură si trasă spre pieptul său.
— Ce naiba faci? Spun împingându-l.
— De ce eşti atât de capricioasă?
— Ce? Eu? Capricioasă? Râd ironic. Cel capricios eşti tu, Lucas.
— Cum spui tu,mă duc la Daniel.
Dau din cap sperând că va pleca dar nu o face.
— Defapt dacă plec la Daniel acasa acolo e şi casa ta.
— Eşti un idiot.
— Da,dar de acest idiot îţi place.
— Greşeşti dragul meu,mie îmi place de altcineva. Spun zâmbind văzândui faţa.
— Şi cine ar fi?
— Nu e treaba ta,Lucas. Spun îndreptându-mă spre staţia de autobus.
— Alicia, cine e?
Nu-mi zi că dobitocul ăla mă urmăreşte.
— Nu cred că ar trebui să ştii,sunt lucruri personale.
— Ai dreptate, de tine nu mă interesează nimic. Fă ce vrei.
Şi cu cuvintele alea pleacă lasându-mi un gol în inimă. De ce mă simt aşa? Abia aşteptam să plece şi când a făcut-o mă simt de parcă mi-ar lipsi ceva,cuvintele sale ma rănesc. Ce se întâmplă cu mine?

Ajunsă acasă si fug repede în cameră găsindu-l pe Marcus aşezat pe pat.
— Hei,cine ţi-a deschis? Îl întreb zambind.
Când mă vede vine spre mine luându-mă în braţe cu zâmbetul până la urechi.
— Tatăl tău dar,de ce ai venit atât de repede înapoi?
— Un idiot ma făcut să ajung în întârziere la oră iar ploful nu ma lasat sa intru.
Mă priveşte zâmbind.
— De ce zâmbeşti?
Zâmbet său se ridică până la urechi. E tot ok cu el?
— Pe acel idiot oare îl cheamă Lucas Belton?
Mă holbez la el şocată.
— De unde îi ştii numele?
Se ridică din pat plimbându-se prin camera cu zâmbetul său perfect pe buze.
— Am persoane care mă informează.
Încrucişez braţele la piept:
— Dar nu eşti aici nici măcar de o zi.
Îl împing uşor,prieteneşte dar nu se clinteşte nici macar de un pas.
— Shhh, deci ce e între voi doi? Mă întreabă privindu-mă pervers.
— Nimic, Marcus. Spun aşezându-mă pe pat.
— Nu prea cred Ali,te cunosc,chiar foarte bine.  Acum îmi vei povesti totul cu lux de amănunte.