Îndrăgostită de tine

|Lânga tine|

— Cum e?
Îl întreabă mama pe doctor.
— Încă nu vă pot spune.
Răspunde el.
— E doar vina ta,esti un cretin fără pic de minte.
String în fața bărbatului care mi-a distrus viața.
— Eu nu am nici o vină.
— Nu ai? Dacă nu ai fi venit tu,nu se întâmplau toate acestea.
Spun eu preocupată pentru starea lui Marcus.
— Alicia,exagerezi.
Intervine mama.
— Exagerez? O spui tu?
Râd sarcastică.
— Ești împreună cu persoana care i-a distrus viața lui Marcus și chiar și a noastră. Îți poți da seama?
Spun urlând în fața sa.
— Nu-i adevărat.
Spune sculându-se de pe scaun.
— El ne-a protejat.
Îi ia apărarea.
— Ne-a protejat? A fura e un semn că te protejează?
Scutur capul.
— Îmi vine să vomit de ce fel de atitudine aveți amândoi.
Spun aşezându-mă pe un scaun punându-mi mâinile în păr.
— Alicia...
Mă cheamă mama.
— Alicia pe naiba...voi nu aveți ce căuta aici. O sa fiu eu pentru Marcus.
Spun aproape urlând.
— E fiul meu.
Intervine Hall.
— Îți amintești acum de asta?
Își coboară privirea.
— Așa cum știam. Plecați că nu am nevoie de două persoane ca voi.
Îmi cobor capul încercând să nu plâng. O aud pe mama oftând și niște pași depărtându-se.
Ridic capul văzândui mai departe.
Cum e posibil ca ea să stea cu unul ca el? El care ne-a distrus tot ce aveam. Mă ridic de pe scaun plimbându-mă pe coridor,sunt prea agitată. Imaginile cu Marcus când stătea la pământ mi se derulează în minte. Scutur încet capul încercând să mi le scot.
------
3:00 a.m.
Scaunul devine incomod,iar durerea de cap e prea mare. Hainele mele sunt leoarcă și mii frig,suntem în decembrie,e destul de normal sa fie așa.
Nici o știre din partea lui Marcus. Doctorii vin și pleacă fără să-mi spună ceva despre starea sa. Sper că e bine...
Nu am mâncat și nici băut de ore bune,dar nici nu am chef să o fac prea curând. Vreau doar să îl văd pe el,zâmbetul său și fiecare glumiță proastă de care aș râde dacă ar fi acum cu mine ci nu într-o terapie intensivă.
Lacrimile iarăși se fac prezente pe obrajii mei.
— Alicia...
Aud o voce foarte cunoscută.
Îmi ridic capul întâlnindui ochii căprui.
— Ce f-faci tu aici?
Îmi șterg repede lacrimile de pe obrajii și mă ridic de pe scaun.
— Îți voi spune după,mama ta mi-a spus tot ce s-a întâmplat,cum stă Marcus?
Scutur încet din cap iar lacrimile îmi curg fără oprire. E prea mare durerea în suflet pentru a înțelege cum mă simt.
Simt două brațe luându-mă de talie și îmbrățișându-mă. Îmi sărută creștetul capului cat timp eu plâng pe umărul său. Nici acum nu îmi vine a crede că Lucas e aici...în brațele mele.

— Stai liniștită,sunt lângă tine.