Îndrăgostită de tine

|Miriam|

     Mă trezesc amețita regăsindu-mă din nou pe pat. Simt o durere puternica în piept și ca prin vis aud asistenta vorbindui doctorului.
— Am găsit-o pe jos când am intrat și nu era conectata la aparate. Avea bătăile inimii încetinite.
— Are probleme cu inima,dacă trece prin situații dificile o doare fizic,va trebui sa bea pastile de fiecare dată când o înțeapă puternic.
Îmi deschid ochii văzândui la marginea patului.
— Ce se întâmplă?
Întreb agitată și încerc sa ma scol dar durerea de inima ma lăsa să cad pe pernă din nou.
— Domnisoara Steel calmați-va totul e ok.
Se aud bătăi în ușa iar eu îmi îndrept privirea spre ea. Îl văd pe Marcus intrând cu o expresie preocupată iar după ce mă privește preț de câteva secunde în care eu vroiam sa fug spre el sa îl îmbrățișez,vine spre mine la pas alert.
— Alicia...
— Marcus...
— Iarta-ma pentru tot,te rog,am fost un cretin,nici nu știu ce ma apucat,am aflat despre starea ta și mă simțeam un rahat știind ca nu ți-am fost alături.
— Dar...eu...
— Ali te rog,putem sa luat totul de la zero?
— Eu nici nu eram supărată pe tine,nu am fost niciodată,vei fi cel mai bun prieten chiar dacă voi trai la capătul lumii.
— Da...cel mai bun prieten...
Spune el zâmbind ușor și coborându-şi capul.
    ___________________________________

— Ești sigură că nu mai vrei sa rămâi? Poți sa dormi la mine.
— Nu Marcus,e ok,vreau acasă.
Îi spun stând în fața aeroportului.
— Bine pitico,vino aici.
Îmi spune îmbrățișându-mă puternic si ridicându-mă de pe sol.
— Ne vedem vara nui așa?
— Da.
Spun încercând să nu plâng dar deodată văd o persoana cunoscută în spatele lui Marcus.
— Ce e? Ce-i cu fața aia?
— Mi-miriam.
Spun balbaindu-ma
— Unde? Îmi spune el agitat.
Chipul ei se vede prin mulțimea de oameni iar ochii noștri se întâlnesc după atâta timp.
Alerg spre ea cu brațele deschise iar ea vazandu-ma alerga spre mine zâmbind larg. O imbratisez și sar la ea în brațe,nu pot sa cred ca e ea,cea mai buna prietena de când aveam 3-4 ani.
— Miriaaam,nu pot sa cred.
— Ali,mie nici atât,nu ne-am văzut de o groază de timp. Marcus e și el cu tine?
— Da,am venit amândoi aici,eu plec acasă.
— La ce te referi,nu mai trăiești aici?
— Nu,stau acum în Miami cu tata. Marcus vino aici.
Ii fac semn cu mâna iar el ma vede prin mulțimea de oameni și vine spre noi,am fugit de langa el fără sa ii spun nimic,ce cretină.
— Miriam,nu-mi vine a crede ca după atâția ani suntem toți împreună.
Ii spune imbratisand-o puternic.
— Si care-i treaba,cum în Germania?
— Pai destul de bine,am schimbat din nou școala anul ăsta și e ok.
— Prieteni eu trebuie sa plec nu vreau sa pierd avionul.
Spun râzând.
— Păcat ca nu ne-am întâlnit mai devreme,avem o groaza de chestii de povestit.
Îmi spune Miriam.
— Ah,dă-mi numărul tău,sunt sigura ca l-ai schimbat,am încercat să te sun de multe ori dar îmi dă ocupat.
— Sigur.
După ce am înregistrat numărul ei i-am îmbrățișat pe ambii și am luat-o la fugă spre intrare. Trec controlul și după jumătate de ora intru în avion. Îmi caut rândul și locul care era la geam și mă așez. Aștept sa vină și cealaltă persoana de lângă mine cât timp mai stau în telefon dar deodată aud o voce cunoscută.
— Hmm,văd că destinul ne vrea împreună.
Îmi spune el zâmbindu-mi larg.
————————————————

(MIRIAM)