|Noi doi|

1.4K 65 4
                                    

— Deci aceasta e casa nu?
Spun intrând și privind în jurul meu.
— Da.
Spune închizând ușa la spate.
— Dar sa fiu sincer nici nu am intrat pe aici dese ori.
Îmi zâmbește luându-mă de mână.
— Hai sa dormim,se vede că ești obosită.
Încuviinţez urmandu-l din spate și urcând scările.
— Aici e camera mea.
Îmi spune indicând ușa din dreapta.
— Unde dorm eu?
— Cu mine evident.
Spune zâmbindu-mi pâna la urechi de cât de naivă sunt.
— Lucas.
Îmi dau ochii peste cap zâmbind.
— Haide nu îti fac nimic,nu e pentru prima dată când dormim împreună.
— Stiu dar...
Spun fiind întreruptă.
— Fără dar,haide, intră.
Parcă e mama. Intru în cameră știind ca acum e mândru si ca are un zâmbet pe față.
Camera e destul de mare,patul e uriaș,poziționat chiar în mijloc. Lucas își lasă rugzacul pe pat și îl deschide. Scoate din el un tricou gri și mi-l aruncă.
— Ești nebun?
Spun facându-l să râdă.
— Ar fi bine sa te îmbraci în ceva comod.
— Bine,ma duc la baie.
Spun îndreptându-mă spre ușă dar el mi-o blocheaza cu un zâmbet pervers pe chip.
— Ai putea sa te schimbi și aici.
— Bine.
Spun zâmbind.

    Îmi pun mâinile pe tricou vrând să îl ridic. Privirea lui Lucas nu se dezlipește de pe mine. Când ajung la ce ar vrea să vadă brusc îmi dau tricoul înapoi.
— In visele tale Belton.
Spun râzând și ieșind din cameră îndreptându-mă spre baie.
Deschid multe uși și într-un final găsesc baia.
Îmi dau jos tricoul imbracandu-l pe cel a lui Lucas. E prea mare și plus la asta prea lung. Nu pot sa rămân doar cu ăsta și nici cu pantaloni nu pot dormi. Alicia gândește...ok,tricoul e lung așa că nu se va vedea nimic,nu? Îmi dau jos pantalonii și plec înapoi în cameră găsindu-l pe Lucas cu telefonul în mână.
Isi ridică privirea și simt că ceva nu-i bine. E rece.
— Lucas te-ai supărat dintr-o chestie banală?
Spun apropiindu-mă de el.
— Eu? Nu.
Îmi răspunde rece.
Oftez culcandu-ma și luându-mi pătura calda peste mine. Stau cu spatele la el evitândui chipul. E ca și un copil,nu stie de gluma. Începe bine această relație. Inchid ochii încercând sa adorm. Chiar dacă e ora 5 dimineața trebuie să mă odihnesc. Sunt aici de mai puțin de douăzeci și patru de ore dar s-au întâmplat ogrămada de chestii. Voi putea oare să trăiesc în pace?
Simt pătura cum se ridică semn ca Lucas se învelește. Ii simt brațul apucandu-ma de talie și lipinduma de pieptul său.
— Acum mai ești supărat?
— Mmmh,poate.
Spune luându-mi la o parte părul și sarutându-mi gâtul. Pielea arde sub sărutul său iar eu simt cum zâmbește.
— Ăsta-i efectul pe care îl simți când te ating?
Mă întreabă iar eu rămân în liniște.
Îi simt buzele arcuindu-se din nou pe gâtul meu și sarutându-ma încă o dată.
— Ți-ai revenit,Belton?
Spun zâmbind.
— Cred că da,ți-am spus și în spital,în noaptea când ai dormit cu mine ma simțeam relaxat și nu visasem coșmaruri ca de obicei.
Ma întorc spre el întâlnindui ochii săi care în lumina lunii se vad de parcă ar fi negri.
— Ce coșmaruri?
Ma îmbrățișează mai puternic și îmi sărută fruntea.
— Iti voi povesti despre asta altă dată.
Încuviinţez mangaindui obrazul.
— Când vei avea nevoie,voi fi aici.
Spun zâmbindui.
El mă sărută scurt pe buze. Un sărut simplu dar care demonstrează încredere.
— Dar totusi,un piercing in buza de jos nu ti-ar sta rău.
Spun chicotind.
— Iar sărutându-te ar fi și mai frumos.
Ii spun.
Isi ridică sprânceana.
— Dar acum nu e?
Mă întreabă.
— Mmm,lipsește ceva.
Spun tachinandu-l.
— Ești sigură?
Spune apropiindu-se brusc de buzele mele.
— Dar acum?
Vorbește pe buzele mele.
— Tot lipsește ceva.
— Antipatico.
Imi spune intorcandu-se în cealaltă parte cu spatele.
Mă apropii de el rezemandu-mi bărbia de umărul său.
— Chiar sunt atât de antipatica?
Spun cu un ton ofensat și cu cu ochii unui cățel plouat.
— Da.
— Atunci plec,antipaticule.
Mă întorc cu spatele la el,mai bine aș încerca să dorm.
— Ali.
Mă cheamă.
— Vino aici micuțo.
Zâmbesc văzându-l cum nu poate să stea departe de mine nici pentru câteva minute.
— Okay,vin eu.
Îmi spune îmbrățișându-mă pe la spate. Mă întorc spre el privindu-l si zâmbind. Uneori nu ai nevoie de cuvinte căci și liniștea e un mod de a comunica.

Îndrăgostită de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum