|Erik|

1.4K 63 4
                                    

    După ce m-am făcut de rahat în fața sa,Lucas oprește mașina într-o parcare destul de aglomerată.
— Mergem?
Mă întreabă întorcându-se spre mine.
— Unde?
— Nu știu,să ne plimbăm,mi-am terminat toate țigările și am putea trece sa iau câteva pachete.
Spune coborând din mașină iar eu fac la fel.
Mergem într-o piață plină de magazine și multă aglomerație.
— Plec să cumpăr țigările.
Îi dau din cap și plec să mă așez pe o bancă din apropiere.
El intră într-un mini-market iar eu rămân privind toate persoane care trec în fața mea. Dintr-o dată,parcă timpul s-a oprit văzându-l. E el. Încet încet se apropie și se oprește brusc lânga mine.
— Alicia Steel?
Spune aproape urlând.
— Erik?
Se apropie de mine îmbrățișându-mă cu putere.
— Doamne,cât timp a trecut.
Spune privindu-mă în ochi.
— Mi-ai lipsit Ali.
Îmi simt obrajii luând foc.
— Si,cum stai?
— Bine,tu?
— Binișor.
Spun zâmbindui.
— Ce faci în Miami?
Spun schimbând subiectul.
— Te-aș întreba și eu asta.
Spune râzând.
— Am venit să îmi văd unchiul.
Spune punându-și mâinile în buzunare și coborându-şi privrea.
— Tu?
Mă întreabă ridicând ochii și făcându-mă să mă pierd în acel smarald intens.
— Am venit sa trăiesc cu tatăl meu,știi tu la ce ma refer.
Încuviinţează.
— Da,ești singură?
— Nu,su...
Vocea lui Lucas din spate mă întrerupe.
— Nu,e cu mine.
Spune Lucas apropiindu-se cu pachetele de țigări în mână.
— Tu ai fi...?
Îl întreabă Erik ridicând din sprânceana.
— Iubitul ei.
Fac ochii mari întorcând capul spre el.
— Poftim?
Îl întreb aproape urlând.
— Într-adevăr sunteți împreună?
— Nu,suntem doar prieteni,nici aia. Îi place să glumească.
Îl văd pe Erik confuz așa că încerc sa ies din situația asta penibilă.
— E cel mai bun prieten al fratelui meu vitreg.
— Stai liniștită,chiar dacă sunteți împreună,eu am trecut peste.
Spune zâmbind.
— Tu? Eu sunt cea care a suferit cel mai mult.
— Dar și eu.
Spune cu o voce tristă.
— Ai vrea să ne plimbăm împreună?
— Ea e cu mine.
Spune Lucas iritat.
— Nu l-am văzut de mult timp,noi ne vom vedea acasă.
El mă privește furios și pleacă fără să ne salute.
Ridic din umeri zâmbindu-i lui Erik.
— Deci ai iubit?
Mă întreabă din nou.
— Nu,cum ți-am mai spus,îi place să glumească.
— Bine,hai să ne plimbăm în parc,ca pe timpurile vechi.

    Ajung acasă după o zi obositoare cu Erik. M-am distrat dar mă simțeam cam intimidata în fața lui. Nu l-am văzut de doi ani,și acum întâlnindu-l pe neașteptate a fost un şoc pentru mine. Am fost iubiți,dar l-am lăsat căci nu aveam suficientă încredere în el. Îi plăcea să iasă cu mii de fete uitând ca are o iubită. Și așa am stat cu el patru luni,iar după ne-am despărțit. Am suferit dar timpul a avut grijă să îmi repare rănile. Chiar îl iubeam din suflet dar el nu putea să-mi dea măcar un sfert din inima sa. După el,nu am mai crezut în iubire atât de puternic pe cât o făceam înainte. M-a spart în bucăți și a fost dureros să mă reculeg și să mai iubesc pe cineva.

    Intru în casă văzându-l pe Lucas pe canapea privind televizorul.
— Hey.
Il salut intrând în salon. Nu îmi răspunde.
— Lucas,ce se întâmplă?
Îl întreb.
— Lucas ai degând să-mi răspunzi?
Îl văd ridicându-se de pe canapea, ocolindumă și urcând scările.
Îl urmăresc neînțelegând comportamentul său.
— Lucas ce am făcut?
Intră în camera sa trantindu-mi ușa în față.
Enervată rău o deschid văzându-l așezat pe pat. Inchid ușa la spate și rămân nemișcată.
— Îmi răspunzi?
Își ridică scurt privirea spre mine.
— Pleacă.
Îmi raspunde sec.
— Mai întâi îmi spui ce ți-am făcut.
— Afară.
Îmi spune aproape urlând.
— Te-ai enervat pentru că am plecat cu el?
Nu îmi răspunde.
— La naiba răspunde,mă enervezi deja.
Se ridică brusc luându-mă de talie și lipinduma de perete.
— Nu trebuia sa o faci.
— De ce?
Mă priveşte intens.
— Pentru că...
Nici nu termină propozitia căci buzele sale de lipesc pe ale mele. Mâini sale se ridică spre chip ținându-l. Sărutul devine pasional fără a-mi da seama.
Brațele mele le pun pe umerii săi tragându-l spre mine. Buzele noastre se mișca în ritm iar inima mea explodează în mii de sentimente.
——————————————————
                              (ERIK)

——————————————————                              (ERIK)

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îndrăgostită de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum