Îndrăgostită de tine

|Singuri|

— Da,și ea e drăguță,spun și afișez un zâmbet fals.
— Deci Lucas te-ai gândit?
— Da,o sa iau și eu o ciocolată caldă.
După ce pleacă,eu și Lucas ne așezăm din nou la masă.
— Ce ai?
Mă întreabă vizibil îngrijorat.
— Nimic.
— Haide Ali,te cunosc,știu când ești supărată.
— Nu am nimic,serios,spun încercând să afișez un zâmbet dar când o văd pe Cami venind spre noi cu comanda îmi pică fața.
— Poftim comanda.
Spune cu același zâmbet de adineauri întinzându-ne cănile.
— Mulțumim.
Răspunde Lucas zâmbitor.
— Nu aveți pentru ce.
Spune și pleacă.
După ce terminăm ciocolata caldă ne ridicăm și ne îndreptăm spre motocicletă dar suntem întrerupţi de Cami.
— Plecați asa repede?
Spune brusc întristându-se și lăsând capul în jos. Cât teatru poate juca fata asta. Mai aveam puțin și o credeam.
Lucas o îmbrățișează strâns fiind cu spatele la mine. Ea își ridică capul și mimează în șoaptă un "e al meu" Lucas ne auzind-o se îndepărtează de ea.
— Promit ca mă întorc.
Îi spune zâmbind luându-mă de mână ca sa ieșim din local.
Mergând spre parcare îl întreb:
— Deci,de când ai o soră?
Întreb uitându-mă la el.
— Nu e sora mea biologică,pâna sa moară mama a adoptat o fată. Vroia ca cineva sa îmi fie alături fiind singur la părinți și cu un tată care nici nu se interesa de familie.
Dar după 5 ani de la moartea ei,tata,a rămas în pana de victime și a sechestrat-o timp de o lună. Dar într-o zi, am ajutat-o sa evadeze,tata înlocuind-o cu alta. Nu era zi în care sa nu ne vedem,o vizitam des la orfelinat. Dar când a fost adoptată,a trebuit sa se mute în alt oraș. De atunci nu mai știm nimic unul de altul. Fericită? Mă întreabă cu un zâmbet ironic pe față.
— Foarte! Ai un trecut complicat.
"Ceva nu-mi pare curat la mijloc,ei unul cu altul seamănă de parcă ar fi frați,același zâmbet,aceeași ochi..."
— Stiu,dar trebuie sa trăiesc cu asta singur,nimeni nu înțelege cum e.
Îl sărut scurt pe buze.
— Nu ești singur. Sunt aici lângă tine și voi fi mereu să ascult tot ce ai pe suflet.
Îmi zambise dând din cap semn de mulțumire.

E deja seara,într-un final ajungem acasă iar noi coborâm de pe motocicletă.
Mă privește zâmbind și se apropie de mine. Mă sărută pe buze lent de parcă m-ar provoca.
— Doar atât poți?
Îl întreb zâmbindu-i.
— Pai tu poți mai mult?
— Cred.
Spun zâmbind și simțindu-mi obrajii arzând.
— Demonstrează-mi.
— Alta dată.
Spun jenată.
Îl văd zâmbind și brusc se apropie de mine luându-mă în brațe și sarutându-ma cu dorință. Mă ține în brațele sale pâna ajungem la ușa casei.
— Cheile.
Îmi spune cu respirația sacadată.
Le scot din buzunar iar el deschide ușa continuând să mă sărute.
— Stai...poate Daniel sau tata sunt în casă,nu putem sa intrăm așa. Îmi zâmbește și după intrăm respirând greoi. Vedem toate luminile stinse,semn ca nimeni nu e acasă.
Ma privește cu un zâmbet pervers facându-mi inimă să bată din ce în ce mai puternic.
Ma ridică pe spatele său, urcând scările spre camera mea. Aprinde lumina slabă de la birou și ma așează pe pat.
Se coboară spre buzele mele sarutândule cu pasiune. Obrajii îmi sunt fierbinți și sunt sigură că arăt ca o cretină.
Se ridică în șezut dându-și tricoul jos. Inima pierde o bătaie. Abdomenul ăla...nu-mi pot dezlipi ochii de la el. Îmi zâmbește și revine spre mine sarutându-ma pe gât și începând să își bage mâna sub tricoul meu. Un fior îmi trecuse pe șira spinării iar el observând,se oprește zâmbindu-mi. Mi-l dă jos. Chiar dacă am sutienul ma simt privită de parcă nu l-aș avea. Ochii săi se hrănesc prin imaginea asta. Iar buzele sale se arcuiesc într-un zâmbet perfect. Mintea mi-e plină de gânduri care mă opresc să pot spune ceva.
————————————————
Capitol scris de: @BYANK_1954