Îndrăgostită de tine

|Micuţo|

Ce fain e să te întorci la școală miercurea. Mi-a fost dor de colegi și abia aștept să plec la liceu. Nu am mai văzut-o pe Nina de aproape trei zile,cine știe cât a mai stat la petrecerea aia.
     Lucas...mda,pe el nu l-am mai văzut de luni,m-am gândit la ceea ce s-a întâmplat si mi-am dat seama ca e acea persoană cu care pot râde și glumi dar în același timp e atât de insuportabil. Nu e ceva normal,dar el întotdeauna îmi face zilele mai pozitive cu glumele sale proaste și cu tachinările la adresa mea. Dar,după lunea aceasta mi-am dat seama că scopul său e doar să mă ducă la pat,m-a şi făcut curvă iar asta e un motiv pentru care ar trebui să stau departe de el.
      Cu toate puterile pe care le am mă scol din pat dând la o parte pătura calda de pe mine si simtind pielea fiebinte. Mă îndrept spre dulapul meu mare si înalt să îmi aleg hainele pentru ziua de azi. Deschid geamul de lânga să văd cum e timpul afară. E destul de cald pentru o zi de octombrie și decid să îmi iau un tricou roşu cu o pereche de blugi negri rupţi. Mă uit în oglindă și ca de obicei arăt oribil de dimineață,din fericire există machiajul. Îmi pun un pic de fond de ten şi îmi machiez ușor ochii cu creionul negru,îmi las părul desprins fără a-l piaptăna pentru un look mai natural. Mă încalt în adidașii mei negri preferati,îmi iau rugzacul si ies din cameră. Ca de obicei tata și Margot nu sunt acasă,cred că deja au plecat la muncă. Ajung în bucătărie și mă opresc brusc vazand din nou persoana aia in faţa mea.
— Ce cauţi aici?
Se scoală de pe canapea și vine spre mine.
— Neața și ție Ali.
Îmi dau ochii peste cap îndreptându-mă spre usa dar el ma prinde de braţ şi mă trage spre pieptul său simtindui bătăile inimii.
— Unde crezi că scapi?
Spune cu zâmbet pe faţă.

De ce e atât de înalt faţa de mine?

Rămân privindu-l pe vreo câteva secunde și îmi dau seama încă sunt lipită de pieptul său. Mă îndepărtez de el privindu-l cu răutate.
— Ți-am pus o întrebare.
Ii amintesc incrucisandu-mi brațele și privindu-l.
— Si eu. Spune rezemandu-se de perete si zâmbind larg.
— Ţi-am mai spus că mă iriţi? Spun facându-l să bufneasca în râs.
De ce râde tocmai acum?
— Da,dar nu mă interesează.
De ce zambetul lui îmi dă o senzație ciudată în stomac?
— Mergem la școală?
— Eu ? Tu ? Împreună ? Îl întreb iar el dă din cap. Incep să râd.
— Categoric nu. Spun deschizând ușa și ieșind în sfârșit din casă. Respir adânc și mă îndrept spre staţia de autobus văzând pe panou ca azi nu lucrează din cauza unor restaurări. Perfect,nu? Începem ziua cu întârziere. Mă așez pe o băncuță de lângă gândindu-mă să chem un taxi dar aud claxonul mașinii lui Lucas. Îmi îndrept privirea si el dă fereastra în jos privindu-mă.
— Să te conduc?
Îmi mut privirea în altă parte prefacându-mă că nu îl cunosc.
— Haide Ali,răspunde.
Spune râzând.
— Nu am nevoie de nimic de la tine. Spun fără să il privesc.
— Nu ai vrea să întârzii,nu?
Are dreptate,dar nu pot să urc, ce vor spune ceilalți când mă vor vedea coborând cu el din mașină? Gata,nu ma interesează,ma duc cu el doar pentru ca nu vreau sa intarzii,nimic mai mult.
— Okay vin,dar nu iti fa idei greșite în cap.
Spun urcand în mașină.
— Sigur că nu,micuțo.
Zambeste dar,nu stie ca acel cuvant imi aduce fluturi in stomac.