44

36 8 11
                                    

Ma trezesc destul de devreme și merg în bucătărie să pregătesc cafeaua. Trecând pe lângă masă am văzut un bilet,îl iau în mână și îl citesc. Era de la Deidara spunând că a plecat să o caute pe Sayumi,mă sprijin de frigider și mă abțin să nu plâng. Îmi mușc buza până mi-a dat sângele și merg in camera micuței raze de soare. E goală la fel ca inima mea fără ea,iau în mână un plus de-a ei și îl strâng în brațe. Îmi plipseste foarte mult și nu știu ce ar trebuii să fac,urc din nou în dormitor și mă schimb cât de repede pot. Ies din casă și mă îndrept spre biroul meu, vreau sa scap de treabă apoi să îl ajut pe Deidara cu căutările până atunci o să trimit o echipa ANBU.

Ayume pov:

Drumul spre arenă parcă nu se mai termina, săream din copac in copac iar Sasuke încă mă ținea de mână. E plăcut zâmbesc în sinea mea până simt ca mâna lui îmi alunecă. Se dezechilibrează și e în cădere liberă, îl prind și ajungem in siguranță pe jos. Era la mine în brațe tinandu-se de gât.

- Sasuke ce s-a intamplat? ~Ayume~

Din cauza durerii nu a putut să îmi răspundă,i-am luat mâna de pe gât și am observat semnul. L-am strâns în brațe și am încercat să îl liniștesc, după minute bune de chin pentru el s-a mai liniștit.

- Ești mai bine? ~Ayume~
- Da, mulțumesc. ~Sasuke~
- Ce e cu semnul de pe gat? Nu l-am mai văzut. ~Ayume~
- E semnul lui Orochimaru, după moartea lui nu am mai avut probleme nu știu de ce s-a activat. ~Sasuke~
- Crezi că Orochimaru a reinventat? ~Ayume~
- Chiar nu știu,dar ar trebuii să verificăm. Una dintre ascunzătoarele lui nu e departe de aici. ~Sasuke~
- Ești sigur că poți să te ridici? ~Ayume~
- Da, voi fi atent. ~Sasuke~

Se ridică ușor de pe picioarele mele și o luăm la pas spre ascuzatoarea lui Orochimaru. Ce o să facem daca e in viața? Și cum aș putea să îl ajut pe Sasuke sa scape de semn?

- Am ajuns. ~Sasuke~

Da deoparte niște crengi apoi deschide o ușă,e un întuneric total mă apropii puțin și intrăm înăuntru in același timp. Într-o parte a holului de vedea o lumină care ardea iar semnul lui Sasuke s-a activat din nou,l-am luat de mână până în acea încăpere. La o masă stătea Orochimaru și examina un pergament.

- Cum de ești aici? Sunt sigur că te-am ucis. ~Sasuke~
- Oh Sasuke,nu te-ai schimbat deloc. Cine e fata? Ai adus-o pentru experimentele mele? ~Orochimaru~

Își scoate limba uitandu-se cu sete la mine,mâna lui Sasuke a început să mă strângă mai tare și să mă tragă înapoi.

- Nu te atingi de ea,și răspunde-mi la întrebare. ~Sasuke~
- Am fost reînviat de Kabuto dar am ieșit din jutsu-ul lui și m-am întors din nou la experimentele mele. ~Orochimaru~
- Kabuto? ~Ayume~
- A fugit imediat cum a aflat că te-am ucis nu credeam că o să-și continue activitatea. ~Sasuke~
- Ai putea să-l ajuți pe Sasuke cu semnul? ~Ayume~
- Sigur. ~Orochimaru~

Se apropie de el și cu un șarpe invocat de el îi absoarbe tot veninul și îi face semnul să dispară.

- Tst! ~Sasuke~
- Nu vei mai avea treabă cu semnul acum ~Orochimaru~
- Ar trebuii să ne întoarcem la misiune. ~Sasuke~
- Aveți o misiune? ~Orochimaru~
- De la un timp mulți săteni au fost posedați fiind niste bombe. ~Sasuke~
- Cred că va pot ajuta cu asta, la marile arene nu departe de aici e o persoana care cauta luptatori foarte buni. El a studiat și cunoaște destul de bine puterile oculare.  ~Orochimaru~

Pe hol s-au auzit alți pași dar mai grăbiți,pe ușă intră roșcata afurisită care sare pe Sasuke.

- Sasuke! Știam că ești aici ți-am simțit chakara. ~Karin~
- Huh? Bravo ție. ~Sasuke~
- Tot cu asta ai rămas? Sasuke îți pierzi timpul cu ea. ~Karin~
- Karin încetează, baiatul abia a venit plus nu mai are mult până își trezește și Rinnegan-ul. ~Orochimaru~
- Să-și trezească Rinnegan-ul? ~Ayume~
- Da,este incarnarea lui Indra. Și mai devreme sau mai traziu o să dețină Rinnegan-ul. ~Orochimaru~
- Orochimaru-sama unde vă pregătiți să plecați? ~Karin~
- La o misiune cu Sasuke și prietena lui. ~Orochimaru~
- Asta înseamnă că vom face echipa? ~Karin~
- Asta înseamnă că vei sta aici și vei avea grijă de laborator. ~Orochimaru~

Mă abțin să nu râd și îl iau de mână pe Sasuke, uitandu-ma la el nu părea prea bine. Ii trebuie odihna dar satul de unde am plecat e prea departe și următorul nu știm cât de departe e.

- Înainte de toate o să inoptati aici. Ați avut o zi lungă. ~Orochimaru~
- Ne descurcăm. ~Sasuke~

Îl trag de mână mă ridic pe vârfuri și îi șopteșc.

- Sasuke nu ne descurcăm, îți trebuie odihna după ce te-a chinuit semnul ala. O să plecăm mâine dimineață la prima ora. ~Ayume~
- Bine,dar dormi cu mine și nu accept refuzuri. ~Sasuke~
- Nu sunt copil mic și nici tu. ~Ayume~
- Știu asta,dar cine știe cu ce te trezești în camera sau cu cine. Nici nu vreau să mă gândesc. ~Sasuke~
- Deci? ~Orochimaru~
- Rămânem cu o condiție. ~Sasuke~
- Acela fiind? ~Orochimaru~
- Ayume va dormii cu mine. ~Sasuke~
- C...ce? O...o f..fata s...să doarmă cu tine?! ~Karin~
- Asta nu ar fi o problema. Karin arată-le camera și cheamai pe Jugo și Suigetsu. ~Orochimaru~
- Suigetsu este plecat pentru o misiune personala. Așa a zis și nu a dat alte explicații. ~Karin~
- Bine. ~Orochimaru~

Mishiko pov:

Din nou seara,stăm într-un cartier întunecat astepand ca persoana suspectă să iasă dintr-un bar. Ascunsă după un zid mă uit țintă spre local până am auzit o bufnitură,îmi întorc privirea și îl văd pe Shisui in genunchi tinandu-se de gât. Prima dată am crezut că face o farsă dar el chiar nu glumeste,merg lângă el și îi pun capul in poala mea. Era transpirat și mai avea puțin și urla de durere,am vrut să îl vindec dar nu dădea niciun rezultat. Ii pun mâna pe frunte și avea temperatura, oftez și îl trag in partea mai întunecată sa nu ne vadă nimeni. Umezesc o batistă și io pun pe frunte in speranța că o să se liniștească.

-Va fi bine, linisteste-te. ~Mishiko~
- Îmi cer scuze.. ~Shisui~

Astea au fost ultimele lui cuvinte înainte să adoarmă,ce so fi intamplat cu el? Il mângâi pe cap și îi dau deoparte mână observând semnul de pe gat. De unde îl are? Și de ce nu mi-a zis de el până acum? Cred că vom lăsa misiunea puțin deoparte până când Shisui își va revenii

Totul pentru răzbunareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum