Bunkerul
- Pe bune, Dean, tu ma intrebi asta? Asteptam sa ma intrebe unul din grupul tau, ei nu ma cunosc...dar si tu se pare ca m-ai uitat.
Incerc sa imi aduc aminte cine este...fata lui, imi pare prea cunoscut.
- Nu ma cunosti, nu? Spune acesta zambind.
- Imi pare rau...
- Stai jos, trei! Spune acesta.
Replica asta m-a lovit direct in fata. Il cunosc.
- Domnule Jack...
- Ne luminati, va rog? Intervine Amanda.
- Aratati asa tanar...nu v-am mai vazut de cand am absolvit.
- Am imbatranit.
- Dean, noi tot nu intelegem. Accentueaza Amanda ideea.
- Prieteni, domnul Jack a fost profesorul meu de engleza in liceu. Cel mai bun...dupa absolvire, stiu ca a mai predat un an in oras la mine, apoi s-a mutat. Totusi, nu stiam ca aici.
- Ma bucur sa te vad, Dean! Spune si imi intinde mana.
Ne strangem de mana, apoi prietenii mei se prezinta si ei.
- Care erau sansele? De la profesor la lider peste o tabara puternica...
- Totusi, chiar asa mult m-am schimbat, de nu m-ai recunoscut?
- Nu aveti idee cat...
- Da, Dean. Sunt bucuros ca te vad, dar tot va trebui sa demonstrati ca meritati sa ramaneti aici, astea sunt regulile. Kevin, ce spui, ii supunem la niste probe?
- Acceptam orice proba! Spune David sigur pe el, nu o sa dureze mult pana o sa va dati seama de ce suntem in stare.
- Dar daca am merge la bunkerul descoperit de voi, cu o echipa de supravietuitori? Noi patru, Kevin, si restul de sapte oameni pe care i-am intalnit afara. Spune Jessica. Adica poate sa fie o proba mai buna decat o misiune periculoasa de cercerare a unui bunker parasit?
- Nu stiu ce sa zic. Misiunea este periculoasa, si vreau sa stiu ca trimit niste luptatori adevarati acolo, nu o pustoaica de 16 ani, fostul meu elev care stiu sigur ca era pacifist si doi necunoscuti. Scuze, Jessica.
- Nu, gresiti. Pustoaica asta de 16 ani a facut sacrificii enorme sa ne salveze in trecut, a luptat de la inceput cot la cot cu noi, si uite ca inca traieste. Dean...Dean este liderul grupului, fara el, Amanda si inca doi oameni care in prezent sunt morti, nu ajungeam aici...am vazut ca aveti sniperi, multi. Ce ati spune daca ati auzi ca David este un sniper perfect? Ne-a salvat de multe, multe ori cu sniperul ala blestemat. Iar eu...cu mana pe inima iti spun ca pot sa lupt pana la epuizare, si tot sa castig. Ok, Jack? Asa ca sugerez sa iti incerci norocul, sa ne anarmezi, sa ne bag intr-un automobil nou, alaturi de Kevin si restul de sapte oameni, si sa mergem sa deschidem bunkerul ala!
Jessica a actionat inteligent, cu siguranta l-a convins.
- Va dati seama ce risc imi asum, nu?
- Da, Jack, imi dau seama...dar dupa ce o sa faci cum am spus eu, nu numai ca o sa ne primesti aici, dar o sa ne multumesti. Si probabil niste scuze ca ne-ai subestimat.
- Bine. Maine, dimineata, va vreau in curtea principala. O sa va bag pe toti patru intr-un apartament, aproape de Kevin, in caz ca mai aveti nevoie de ceva, el va fi acolo. Dimineata insemnand opt fix. Ne-am inteles?
- Este ziua ta norocoasa, Jack. Spune Jessica si il bate pe umar cu palma.
Jess si-a luat atitudinea asta, e clar ca vrea sa il faca pe Jack sa stie pe cine a gasit si adus in tabara. Un singur lucru ma mai intereseaza. Prototipele.
- Vrem informatii despre prototipe acum, asta era intelegerea. Ne dai informatii acum, si ne testezi maine.
- Da...nu merge asa. Nu ma faceti sa imi asum un risc imens, apoi tot voi sa primiti ce vrei. Nu muriti daca nu auziti detalii despre protitipe acum. Sunt detalii private, numai oamenii mei le stiu, asa ca sugerez sa asteptati pana maine.
Jessica zambeste, apoi spune:
- Bine jucat...unde se afla apartamentul nostru?
- Kevin o sa va conduca.
- Ok...seara buna.
Salutam apoi plecan dupa Kevin.
Nu stiu ce sa spun despre Jack, este un om bun, il cunosc de la 15 ani, dar vreau sa aiba incredere in noi. Ii vom demonstra ce fel de persoane suntem!
8:00
Suntem stransi in curtea din centru, e incredibil de mare. Poti observa copiii cum se joaca, si nu aveti idee cat de tare ma bucura sa vad ca se simt in siguranta. E amenajat asa frumos, fermele arata bine, decorul...s-a depus munca, munca grea pentru construirea acestui loc.
Gandurile imi sunt intrerupte de vocea lui Kevin:
- Amice!
Tresar deoarece nu eram pe faza, apoi spun:
- Ah...eram cu capul in alta parte.
- Scuze ca te-am speriat. Imi raspunde zambind. Oricum, esti pregatit?
- Ca de obicei.
- Perfect. Ti-ai luat arme de unde ti-am zis?
- Da. Am maceta mea la mine, un revolver, incarcatura, vesta anti glont pe sub haine...si energie. Ah, mor de foame, am luat ceva mancare de drum, am inteles ca este unul foarte lung.
- Nu lua...avem rulota, mancam toti acum, apoi nu o mai lasam sa ne distraga.
- Oh, nu...o iau la mine. Uite, sunt motive serioase pentru care trebuie sa mananc, nu stiu cum sa ii spui lui Jack, nu stiu ce ar crede...dar e serios, si nu iti pot spune nici tie momentan, nu stiu cum ati reactiona voi cei de aici...sper ca intelegi.
- Normal ca inteleg, Dean. Hai, pune ghiozdanul ala in carca, si treci in rulota, prietenii tai au intrat din cate vad. Mai suntem noi doi afara, nu vrem sa intarziam.
- Corect. Apropo, unde depozitam ce gasim la bunker?
- In ghizdane, sunt incapatoare. Si evident ca o sa le mutam la rulota pe toate, incetul cu incetul, si vom goli locul. E un bunker neatins, iti dai seama ce e acolo?
- Imi imaginez.
- Hai, zece oameni stau dupa fundurile noastre, sa ne grabim...si pe parcurs poate ii cunosti si tu pe cei din grupa mea, o sa iti placa de ei.
- Sunt sigur...
Intram in rulota si incepem sa mancam acolo, sa avem energie pentru marea noastra excursie.
O sa fie un drum lung.
CITEȘTI
The Bloody Machete
Random* Povestea nu a apucat sa fie terminata și nici nu continuă. O pastrez aici pentru a arata evolutia mea, plus ca face parte din timpul meu pentru care chiar m-am straduit. Readaptarea cartii se afla pe "Beneath The Remains", tot pe contul meu, acolo...
