Locul perfect
- Crezi ca e o idee buna sa mergem cu ei?
- Jess...da. Chiar cred. Care sunt sansele sa dam de alt grup ca al lui Abigail, care sa ne duca la tabara lor sa ne tina acolo. Daca ne voiau raul, ne omorau acum, sunt opt oameni totusi.
- Chiar, cum stati toti acolo in spate?
- Suntem zece oameni intr-o duba, in spate, cum crezi ca stam? Aud vocea Amandei, parea nervoasa.
- Mai avem putin, nu va mai plangeti. Spune si Kevin in final.
- Cum ati reusit sa va stricati masina, totusi? Intreaba David.
- Oamenii de la noi din tabara au descoperit un bunker...cum iesi din oras, si mergi pe autostrada, in stanga si in dreapta este camp. Acolo se afla un bunker, mergeam sa il cercetam, numai ca unul din prototipe ne-a sarit in cale, si am facut accident. Eram 15 oameni...daca nu esti atent, un singur monstru din acela poate sa te omoare foarte repede. Cand am iesit din masina distrusa...deja scosese patru oameni afara si ii omorase. Iar restul au murit in accident, asa am ramas opt. Cautam o masina sa ne intoarcem la tabara in sigiranta, ca sa ne regrupam.
- Stai...noi am omorat doar unul?
- Da, Dean...doar unul. Azi ati ajuns aici, nu?
- Cum de ai realizat?
- E imposibil sa ajungi in acest oras si sa nu afli de existenta lor in cateva ore. Orasul asta colcaie de asa ceva, sunt ca gandacii de bucatarie, nu ies mereu, dar sunt acolo...consiliul taberei noastrea ne-a anuntat ca au aflat ca aceste zone, sunt populate de asa ceva...nu numai acest oras. Nu prea o sa dati de umblatori pe aici, sunt exterminati de prototipe. Dar o sa aflati mai multe detalii la noi in tabara.
Linistea s-a lasat. Cum au putut acesti oameni sa isi creeze comunitatea in orasul asta? E pur si simplu infestat de asa ceva. Si de unde vin chestiile alea totusi, trebuie sa fie ceva, un laborator care le-a creat...dar unde?
Dupa inca jumatate de ora, am ajuns la destinatie. Doamne ce bine se simte aerul curat, era deja prea multa inghesuiala acolo.
Ma asteptam la ceva clasic, un zid mare, cu o poarta care sa se deschida, apoi sa vad multe case...o tabara obisnuita. Nu, nu e asa ceva, si nu ma mira, aveau nevoie de altceva daca voiau sa supravietuiasca aici.
Era un bloc, unul impresionant de mare, in jurul lui au construit un zid, evident, si nu cred ca a durat putin timp, dar parea solid. Puteai sa observi sniperi de la geam, si nici ei nu erau putini, iar intrarea in bloc era securizata bine, daca treceai de poarta, ajungeai in curtea blocului, unde erau cateva banci, si plante, nimic special.
- Sa intram. Spune Kevin si porneste.
- Unde lasam masina? Il intreb.
- Momentan aici, daca seful nostru nu va primeste, degeaba o ducem la garaj. Prietenii nostrii o sa aiba grija de ea.
- Sunt sanse sa nu ne primeasca? Intervine Amanda.
- Da...nu consuma resurse pentru oricine, trebuie sa stii sa faci ceva, plecand de la lupta, pana la tehnici de supravietuire, gatit, sa stii sa lucrezi la ferma...ati fost buni cu noi, si speram sa va primeasca...daca nu, chiar imi pare rau.
David rade, apoi spune:
- Daca e asa, pe noi o sa ne puna si la conducere.
Kevin zambeste, nu spune nimic, apoi ne face semn sa-l urmam.
Si uite ca am ajuns in bloc, vad ca parterul e foarte mare, are un lift, care din cate am inteles de la Kevin e functional, e luminat si are si o iesire prin spate.
CITEȘTI
The Bloody Machete
De Todo* Povestea nu a apucat sa fie terminata și nici nu continuă. O pastrez aici pentru a arata evolutia mea, plus ca face parte din timpul meu pentru care chiar m-am straduit. Readaptarea cartii se afla pe "Beneath The Remains", tot pe contul meu, acolo...
