Se pare ca norocul chiar a batut la usa
- Uitati, nu mint! Spune Finn stand in genunchi, pistolul Pamelei fiind la capul lui.
- Cum sa te credem? Spune Aron uitandu-se urat.
- Veniti cu mine. Spune acesta serios.
- Si daca ne bagi intr-o capcana? Spune Pamela lipind pistolul de fruntea lui.
- Nu va bag in nimic rau. Va rog...ce trebuie sa fac sa ma credeti?
- Ai vreo statie ceva? Sa iti suni prietenii? Intreaba David. Normal ca ai, adica sa fim seriosi, te ocupi cu strangerea supravietuitorilor,
- Si daca isi suna complicii crezi ca ajuta? Se rasteste Pamela nervoasa.
- Gata! Tipa Dean sa ii calmeze pe toti. Nu vreti sa mergem pe incredere? Ar putea sa fie sansa noastra.
- Incredere? Esti nebun? Spune Amanda. Ai copil, Dean, daca patim ceva toti? Noi ca noi, dar el e mic, merita sa creasca.
- Amanda...cand Pamela te-a invatat sa te impui si sa lupti, nu trebuia sa ii iei si din caracter. Acum, eu merg, nu imi pasa ce se intampla. Stati aici, eu plec cu Finn, daca patesc ceva, sper sa aveti grija de Lexa.
- Ajungem la tabara intr-o ora de aici. Chiar nu va vrem raul. Incearca Finn sa ne convinga.
- Vin cu tine. Spune David, poate vei avea nevoie de ajutor.
- Daca mergi tu, vin si eu. Jessica nu vrea sa-l lase pe David singur, normal ca se baga.
- In cazul asta mergem toti. Spune Pamela si pune jos pistolul.
- Nu! Daca e ceva, nu vreau s-o patim toti ca am avut incredere. Merg doar eu cu David. Voi ramaneti aici, va rog.
- Dar...
- Nici un "dar", Jess! Nu o patesti tu deoarece am avut incredere in cine nu trebuia.
- Nu veti regreta, promit! Spune Finn si se ridica. Mergem cu masina mea, nu?
- Da, dar conduc eu.
- Bine, Dean, tu conduci. Accepta Finn si iese afara.
- Aveti grija, va rog. Pe drum, sa ne dati indicatii unde sa venim daca se poate. In caz de ceva, nu va abandonam. Ii spune Aron la ureche lui Dean.
Ne-am echipat cu armele noastre, si am intrat in masina la Finn.
Drumul nu a fost lung, nici nu am simtit cum a trecut timpul. Discutiile cu acest om au fost ciudate, nu e secretos, dar imi da o stare nasoala, de ce am impresia ca voi regreta?
- Am ajuns! Striga Finn cand opresc in fata unui gard mare, care avea o poarta din metal.
- Chiar e o tabara...spune David mirat.
- Dupa voi, ne pofteste Finn inauntru.
Eu cu David intram incet, era un loc dragut. Nu e modern, casele sunt niste corturi, dar macar economisesc spatiu in interior. Contine doar patru cladiri. Nu stiu ce se afla in ele.
Oamenii nu se uitau la noi ciudat, ba chiar pareau fericiti ca sunt supravietuitori noi pe aici.
Toti erau imbracati bine, cu haine curate, ei pareau curati, desi nu erau asa multi, dar suficienti. Singurele persoane imbracate diferit, erau paznicii, care patrulau prin tabara sau care stateau la intrare.
- Sa va duc la sef. Zice Finn facand semn sa-l urmam.
Intram cu el in una dintre cladiri, era mai mult o cabana, nu mare, iar in interior, toata mobila si decoratiunea era scoasa, ramanand doar un birou, si doua scaune. Pe un scaun statea un barbat batran, cu mustata deasa si alba, chel in cap. Era imbracat la costum, iar pe masa avea niste foi, un pix si un pistol.
Fin ne baga inauntru si se retrage.
- Salutare baieti! Spune barbatul cu un aer primitor. Ma numesc Steven, sunt seful acestei comunitati micute. Acesta este biroul meu, daca aveti nevoie la baie, usa aceea. Ne spune aratand cu degetul spre o alta camera.
- Chiar nu ne pasa de baie. Vrem sa stim detalii despre acest loc.
- Ce vreti sa stiti? Ne intreaba Steven. Va zic ce vreti...
- Tot ce se poate.
- Pai, hai sa incep cu organizatia. Suntem 57 de oameni, 33 de barbati si 24 de femei. Tabara se imparte pe cinci parti. In mijloc, bine aranjate, corturile oamenilor. Tot in mijloc, se afla magazinele, fiecare om are de luat zilnic partea lui de hrana de acolo. Cum treci de corturi, ajungi la biroul meu, aceasta cabana, adica a doua parte. A treia parte este depozitul de mancare, arme, unelte si obiecte de care avem nevoie, cum ar fi gloante, baterii, lanterne, haine, medicamente si multe altele. Prin zid este creata o poarta mai mica, care duce la a patra parte, garajul. Este construit de noi, contine sase masini, trei motoare si piesa de rezistenta, un tanc. A patra parte este constructia de langa biroul meu. Oamenii fac dus acolo. Fiecare face dus o data la doua nopti, asta e regula. Avem un generator pe conbustibil la subsolul cabanei mele, adica biroului...fiecare isi ia masa la el in cort. Masa de seara se gateste de catre bucatarii nostrii, afara, in bucatare. Avem o cameruta mica pe langa partea cinci, unde se afla bucataria mica, asa ii zicem noi. Si in final, avem o mica ferma de animale, langa ferma de legume, evident. Spune acesta zambind pe sub mustata.
Eu cu David am ramas socati. Nu pentru ca au un tanc, ci pentru ca au atatea lucruri care ii ajuta sa supravietuiasca. Clar trebuie sa ramanem aici, sunt conditii bune, prea bune.
- Deci? Ramaneti? Ne intreaba Steven.
- Ne primiti asa usor? Spune mirat David.
- Conditia este sa mergeti in misiuni daca sunteti trimis. Bine, ma refer la cei care lupta, daca mai aveti oameni pacifisti, ii punem la bucatarie, sau la ferme...vedem.
- Deci? Intreaba David uitandu-se la mine.
- Deci ce?
- Ramanem?
- Da!
CITEȘTI
The Bloody Machete
Diversos* Povestea nu a apucat sa fie terminata și nici nu continuă. O pastrez aici pentru a arata evolutia mea, plus ca face parte din timpul meu pentru care chiar m-am straduit. Readaptarea cartii se afla pe "Beneath The Remains", tot pe contul meu, acolo...
