Bunkerul, partea 2
- Cat mai avem? Intreaba Jessica nerabdatoare.
- Putin. Spune barbatul care o examineaza de ceva vreme.
- Cat inseamna "putin"?
- Nu stiu...10-15 minute. Esti nerabdatoare sa explorezi acel bunker?
- Nu ai idee...vreau sa ii dau sefului tau peste nas.
- Te-a subestimat?
- Pe toti...nu are idee cate am facut.
- Abia astept sa te vad in actiune. Nu cred ca am facut cunostinta, eu sunt Thomas. Poti sa-mi spui Tom.
- Bine de stiut. Jessica, incantata!
- Esti frumoasa, Jessica.
- Multumesc. Ii raspunde zambind.
Discutia este intrerupta de Kevin.
- Toata lumea sa fie atenta. Suntem 12 oameni ca numar. Cand am descoperit bunkerul, am gasit o cale de acces, am astupt-o ca sa ne asiguram ca nu o gaseste nimeni, cum am intrat, ne despartim pe doua grupe de cate sase, cum sunt patru oameni noi, doi merg cu o grupa, alti doi cu alta. Inteles?
- Noi si daca intram patru il curatam. Spune Amanda.
- Si totusi nu ai mai mult de 16 ani.
Amanda doar ii arunca o privire urata, nu spune nimic.
Ajunsi la destinatie, parcheaza masina aproape de bunker, zona fiind libera, si se organizeaza pe grupe
- Cine se crede tipul ala sa-mi comenteze? Ii spune Amanda lui Dean, cat sa o auda doar el.
- Stai calma, o sa vada el cine suntem...
- Bun. Putina liniste. Eu, Amanda, Dean, Troy, Brian si Beverly suntem o echipa. David, Jessica, Ray, Hannah, Thomas si Amy sunt a doua echipa. Da ordin Kevin. Sunteti toti echipati, vom comunica prin statii. Bagati in ghiozdan tot ce puteti, ce e mai mic, mai important. Cand terminam de curatat bunkerul, ducem la masina. Inteles?
- Totul e ok, dar de ce trebuie sa fiu cu el in echipa? Spune Amanda aratand apre baiatul care cu cinci minute in urma ii comentase.
- Acum te porti ca o copila rasfatata. Spune acesta indiferent. Nu parea sa ii pese de ce e in jurul lui.
- Pentru ca asa am spus eu...Troy are dreptate, te porti ca o copila rasfatata, vrei sa demonstrezi ca esti utila, arata asta.
- Bine, Kevin, o voi face doar pentru ca imi placi, o sa incerc sa-l ignor.
- Bun. Hai, ce mai stati, toata lumea la treaba!
Am ajuns in fata bunkerului. Nu pare asa mare, iar usa e deschisa. Dar toata lumea stie ca ideea unui bunker, e sa fie mare jos...iar trapa din fundul camerei, sigur te duce intr-un loc mult mai spatios.
- Cine ar face un bunker aici, pe camp? Il intreb pe Kevin.
- Dupa cum arata, Dean, as spune ca e al armatei.
- Al armatei? Tocmai aici?
- Orice e posibil...sau cine stie, dar garantez ca e mare. Trapa aia e sigilata, nu intram pe acolo. In schimb, vezi acele dulapuri daramate? Sub ele, este o gaura, una mare, care duce fix in interior. Noi am pus dulapurile alea, ca sa ne asiguram ca nu il cerceteaza nimeni inaintea noastra. Si inainte sa ne intrebi de ce nu l-am cercetat atunci, eram doar eu cu inca doi oameni, prea putini.
- Am inteles...
In urmatoarele minute am dat dulapurile de pe gaura, dar nu stiu cum o sa coboram, adica pare drum lung pana jos.
CITEȘTI
The Bloody Machete
De Todo* Povestea nu a apucat sa fie terminata și nici nu continuă. O pastrez aici pentru a arata evolutia mea, plus ca face parte din timpul meu pentru care chiar m-am straduit. Readaptarea cartii se afla pe "Beneath The Remains", tot pe contul meu, acolo...
