Poveste veche scrisă de o puștoaică de 15 ani. Neterminată. Necontinuată. Necorectată. Nu mai există șanse pentru ea. Păstrată doar pentru a observa evoluția mea în timp.
Cele câteva capitole conțin parcursul unei fete debusolate care află lucruri a...
Ajungem repede acasă. Ne oprim în fața ușii de la intrare.
-Ți-e greu să dai ochii cu ei? mă întreabă Shawn.
-Puțin, spun lăsându-mi privirea în jos. Poate ar trebui să mergi și tu acasă, să dormi normal.
-Poate ar trebui...
Se îndreaptă spre poartă. Îl privesc până când altceva îmi captează atenția.
-Nu intri? strigă la mine curios.
Îi fac semn cu mâna să tacă. Se auzea ceva suspect din curtea din spate.
-Tu ai auzit asta? îl întreb coborând de pe scări.
Alerg în cutea din spate. Privesc în jur. Nu mai există curtea din spate, nu mai am vecini, nu mai e nimic. Doar fum, mult fum. Rămân nemișcată câteva secunde, apoifac câțiva pași mărunți. Fumul parcă fuge din calea lor. Mărșăluiesc în rânduri. Fantome, stafii negre. E liniște, dar cu toate astea abia aud țipătul pe care-l scot când ele trec direc prin mine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Închid ochii. Sper că o să mă întorc în curtea din spate când îi deschid. Și exact acolo sunt, înconjurată de două brațe puternice. E încă liniște. Doar greierii cântă și respirațiile noastre.
-Ești bine? îmi șoptește el brusc.
-Nu știu... răspund.
-Ce ai văzut?
-Nu contează... Mi-e frig!
Mergem în casă. Am o privire pierdută și nu știu ce se întâmplă. Sunt aici, dar parcă sunt absentă.
-Cum de ai putut pleca așa? o aud pe mama spunând ca de departe, de foarte departe.
-Am fost cu toții îngrijorați! strigă tata supărat.
Trec pe lângă ei fără să-i văd și mă așez pe canapea.
-Nu e de bine..., murmur. O iau razna... Nu mai pot trăi așa... Trebuie să se termine.
-Rose, ce vrei să faci? mă întreabă Shawn așezându-se lângă mine.
-Ce trebuia să fac de la început, răspund zâmbind. E momentul perfect. Totul e bine acum, nu? Așa va rămâne. Doar eu vă creez probleme. Altfel sunt inutilă lumii.
Mă ridic și ies din casă.
-Rose, așteaptă! îi aud pe toți strigându-mă. Unde te duci?
Evident că nu le răspund. Ies în stradă și încep să alerg, dar nu am norocul ca cineva să dea cu mașina peste mine așa că merg înapoi în oraș. Departe de clădirile administrative, departe de agenții, de companii, departe de înalta societate se află o serie de clădiri în ruine. Case, blocuri de până la douăzeci de etaje, străzi părăsite. Nimeni nu vine aici.
