Poveste veche scrisă de o puștoaică de 15 ani. Neterminată. Necontinuată. Necorectată. Nu mai există șanse pentru ea. Păstrată doar pentru a observa evoluția mea în timp.
Cele câteva capitole conțin parcursul unei fete debusolate care află lucruri a...
Îl iau ușor din cutiuță și mi-l pun pe deget. Imediat mă cuprinde un sentiment ciudat. Simt cum adrenalina îmi inundă venele. Aș vrea să alerg, să strig, să zbor. Mă simt mai sigură pe mine, mai puternică. Simt inima bătându-mi în piept, dar parcă nu mai e inima mea. Parcă brusc spiritul meu s-a despărțit de trup.
Acest sentiment mă părăsește repede. Mă liniștesc și observ că inelul strălucește.Nu în lumina soarelui, ci are propria sa srălucire. Și-o pierde după un timp. Totul începe să pară normal. Simt că îl port de o viață.
-Cum te simți? aud vocea liniștită a lui Shawn trezindu-mă din transă cum face mereu.
-Nu știu cum să explic! spun cu ochii ațintiți la inel. Mă simt vie.
-Simți ceva ciudat?
-Mă simt bine. Mă simt puternică.
-Asta e bine.
-Am nevoie de aer curat. Merg să mă plimb puțin.
-Vin cu tine.
-Cred că ar fi mai bine să te odihnești. E un drum lung înapoi.
-Și vrei să petreci puțin timp singură.
-Cam așa.
-Ok. Du-te!
Shawn se întinde pe pat și cred că o să adoarmă în scurt timp. Eu ies din casă. Chiar am nevoie să fiu singură. Să mă obișnuiesc cu noua eu. Mă plimb prin orășel. Chiar aveam nevoie de o plimbare. Încep să mnă gândesc la Shawn. El a știut de Anna. Ar fi trebuit să mă țină departe de lumea asta. Dar nu mi-a spus nimic. M-a mințit atâta timp. Pur și simplu mi-a ascuns. Iar Anna... Acum este vrăjitoare, doar oare a fost și când i-a dat inelul Victoriei? Știa despre demoni înaintea ei? Voia să o protejeze.
Întrebările îmi năvălesc în minte ca apa unei cascade. Prea multe fără niciun răspuns. La fel de mult cu prea multe răspunsuri probabile, dar niciunul sigur. Mersul meu devine încet-încet alergat. Trec pe lângă case, gădini, oamenii, dar nu văd și nu aud nimic. Merg înainte, o iau la dreapta sau la stânga fără să realizez. Nu-mi dau seama cât de departe am ajuns, câtă vreme a trecut sau unde sunt.
Mă opresc brusc simțind că mi se oprește respirația. Privesc în jur. Sunt la marginea orașului. Se pare că s-a întunecat demult. Întorc capul și văd pădurea. Aceeași pădure în care Victoria a murit. În care ea și-a salvat iubitul.
-Ai ajuns până aici! se aude vocea lui Apollyon.
-Ce vrei? strig intrând în pădure să nu mă audă cineva.
-Se pare că ai aflat câteva lucruri.
-Câteva. Dar încă nu am răspunsurile pe care le vreau.
-Ce răspunsuri vrei? Încă nu știi cum să folosești inelul, nu-i așa?
-Nu intenționam să te întreb, să știi.
-Te-ai simțit ciudat, nu? Când ți l-ai pus pe deget? A fost făcut pentru persoane puternice.
-Îl vrei, nu-i așa? Toți îl vreți!
-Poate. Cel mai probabil o să mori înainte să înveți cum să-l folosești.
-Trebuie să-ți mai spun o dată că eu nu sunt mătușa mea?!
-Și totuși ai venit în pădurea asta după ce l-ai găsit.
Înaintez din ce în ce mai mult în inima pădurii. Volumul vocii sale crește regulat, pe când eu deja țip. Mă enerveză fiecare cuvânt pe care îl rostește.
-De unde știi că el nu e cu noi deja? îi aud vocea plină de ură și viclenie.
-Știți că nu sunt atât de proastă încât să mor! strig eu privind furioasă în jur. N-ați încerca asta din nou, chiar dacă prima dată v-a ieșit.
-Știm că veți avea aceeași soartă. Tu vei sfârși exact ca Victoria.
-Shawn îmi e doar prieten. Noi nu suntem ca ei.
-Momentan. Sentimentele se pot schimba.
-Și veți aștepta asta? Veți aștepta să vă câdem în plasă?
-Poți crede ce vrei, dar nu mai căuta răspunsuri. N-o să le găsești!
-Ce vrei să spui? Apollyon! Apollyon!
Strig degeaba. Am rămas singură. Oare chiar așteaptă să le cădem în plasă? Sau au un plan ascuns pe care îl vor pune în aplicare în timp ce noi credem că așteaptă să le cădem în plasă? NSau asta vrea să credem și de fapt ne lasă să cădem în plasă? Nu mai înțeleg nimic. Ce vor de la noi? Voiau să îi ajut. Acum mă vor moartă. Așa au reacționat și cu Victoria. Știau că Daniel e cea mai importantă persoană din viața ei. Și cum Shawn nu e Daniel... Familia mea! Îmi vor ataca familia.
-M-am săturat de atâtea întrebări! încep să strig. M-am săturat de toate răspunsurile pe care mintea mea se chinuie să mi le dea. M-am săturat de felul în care îmi vorbiți. Credeți că eu sunt Victoria?! Dacă ați văzut că nu vă ajută v-ați gândit să o eliminați ca nu cumva să vi se împotrivească. Ei bine eu nu sunt ea. Nu știți de ce sunt în stare!
Cad în genunchi și îmi acopăr fața cu mâinile. Știu că sunt aici, în pădure. Îi simt. Mă asculă cu atenție. Încerc să mă liniștesc și toți pleacă. Simt o căldură insuportabilă. Deschid ochii ridicându-mă. Panica mă cuprinde imediat. Lumina puternică mi-a rănit ochii așa că îi mijesc ca să văd ce se petrece. Foc! Pădurea arde. Fiecare copac, fiecare fir de iarbă, totul este acoperit de flăcări. Vreau să fug, dar încotro? Focul mă înconjoară. Și totuși plec din locul acela, parcă îndreptându-mă spre iad, fiindcă flăcările se întețesc. Fumul gros îmi îngreunează respirația. Simt că nu mai pot continua. Mă reazăm de un copac, apoi cad lângă acesta. Ultimele lucruri pe care le văd sunt pădurea în flăcări și două brațe ce mă cuprind. Apoi totul e doar întuneric.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
