Dincolo De Lumină

Capitolul 25

 Am rămas cu gândul la cuvintele fetelor. Să facă Dimitri chiar asemenea lucruri împotriva familiei sale? Nu a făcut deja o mare greșeală că m-a adus aici? Acum vrea să ne căsătorim și pare că ține morțiș să încalce regulile. Nu știu ce să zic despre comprtamentul lui. Nu-l cunosc, nu știu nici cum îl cunoaște lumea de aici. Nu știu dacă așa-i stă în caracter, ceea ce nu prea cred, sau dacă chiar se revoltă. 

 A fost o noapte grea în care m-am gândit doar la asta. M-am gândit la cum am apărut eu aici și cum doar o zi mă mai desparte de logodnă. Totul s-a întâmplat atât de repede. Și chiar nu mă așteptam să ajung aici și să mă căsătoresc. Credeam că mă vor folosi împotriva oamenilor. N-am nicio soluție. Familia mea e în mâna lor. Nu știu dacă Dimitri chiar are intenții bune precum susține, darpoate  voi reuși să-i înfrâng dacă voi fi în interior. 

 Într-un târziu m-a luat somnul. De dimineață au apărut Theia și Leia careau lucrat la rochia mea până după-amiză. Astfel încep pregătirile mele. Rămân singură. Mă spăl, apoi mă așez pe pat privind rochia. Culoarea ei albă mă duce cu gândul la penele unui porumbel. Lungă până în pământ, cu umerii căzuți și puțină trenă. Nu m-am gândit niciodată cum va arăta rochia pe care aveam să o port în ziua logodnei mele. Acum o văd în realitate. Și e frumoasă. Dar nu mă pot bucura de ea fiindcă sunt aici. Fiindcă nu cunoasc pe nimeni, fiindcă nu-mi iubesc logodnicul, fiindcă sunt înconjurată de ființe ce vor să mă vadă moartă. 

 Privesc ceasul și-mi dau seama că voi întârzia dacă nu încep să mă pregătesc. Îmi șterg lacrimile și mă ridic. O ating și-n fața ochilor văd o imagine. Mă văd pe mine alături de familia mea. Eram fericiți... Strâng din ochi și încep să mă îmbrac. În scurt tip apar cele două să-mi facă coafura și să mă aranjeze. Îmi strâng părul în coc și mă machiază pentru a oferi puțină culoare obrajilor mei albi. Rochia albă, fața mea albă. Arăt ca o stafie! 

-Arăți minunat! spune Leia după ce termină. 

-Nu știu ce să zic..., spun eu privindu-mă în oglindă și încălțându-mă.

-Ai încredere. Ești foarte frumoasă! chicotește Thea parfumându-mă.

 Mă mai privesc puțin în oglindă făcând o piruetă. Sunt gata. Bat în ușă, iar aceasta este deschisă de către paznici. Ieșim și urmăm coridorul. Mergem încet de parcă aș vrea să amân cât mai mult momentul cheie. În scurt timp ajungem în fața unor uși duble masive. Lumina slabă provenită din făcliile de pe perețise stinge brusc.

-Am ajuns! spune Thea cu un zâmbet pe buze.

-Zâmbește și tu puțin! mă îndeamnă Leia.

 Amândouă se retrag și rămân singură în întuneric. Aud cum se deschid ușile. Fac un pas înainte cu sufletul la gură. Două sfeșnice înalte se aprind de o parte și de alta a covorului pe care pășesc. Aud vociferările mulțimii nemulțumite. Simt ura și dezgustul pe care o au față de mine. 

 Țin capul sus și pășesc înainte în timp ce se aprin luminile în drumul meu. La capătul drumul îl vod pe Dimitri. Acesta stă drept, iar pe fața sa văd un zâmbet rece și mândru. În spatele lui observ câteva trepte și un tron gigantic. N-am timp să analizez decorul sau să mă uit cine stă pe tron. Mi-e freu să întorc capul fiind copleșită de emoție și de o combinație de ruline și frică. 

 Îl privesc țintă, zâmbind forțat. Cred că îmi simte neliniștirea fiindcă face câțiva pași spre mine. Fac o plecăciune în fața lui, iar lumina se stinge din nou. Mă prinde de mână și face câțiva pași în întuneric prin mulțime. 

 Când lumina marelui candelabru se revarsă asupra noastră observ că suntem în mijlocul unui uriaș ring de dans pe marginea căruia s-a stâns mulțimea de ființe ce ne priveau cu indignare. 

-Știi să dansezi? mă întreabă Dimintri cuprinzându-mi mijlocul cu mana sa.

-Abia acum te-ai gândit să mă întrebi?! îl întreb eu tot în șoaptă.

-Nu-ți face griji. Ai încredere.

-În tine? Niciodată!

 Chicotesc și începem să dansăm. Nu mă pricep cine știe ce, cel puțin nu atât de bine precum el. Agitația îmi părăsește trupul, plin acum de emoție.

  Las capul în pământ, intimidată de privirea sa. Se aproprie și-mi șoptește la ureche:

-Suntem împreună în tot de acum în colo.

-Toți ne urăsc, spun ridicându-mi capul și privindu-l în ochii negri, scăpărători.

-Nu te gândi la asta acum!

-Nu înțeleg cum poți fii atât de calm. Nu gândești rațional.

-O să anunț logodna noastră acum.

 După ultimele cuvinte mă sărută repede pe obraz și urcă pe un podium. Îi privește pe toți și spune cu voce tare.

-V-am chemat aici în seara asta pentru a împărtăși cu voi unicul moment din viața mea. 

 Mulțimea păstrează liniștea așteptând să afle ce se întâmplă.

-Aceasta nu este o simplă petrecere, nici pe departe. Seara asta îmi va marca viața fiindcă asta este petrecerea mea de logodnă. 

 Murmure și vociferări puternice se aud din mulțime. Dimitri se aproprie de mine și se așează în genunchi. 

-Rosaline, spune el cu voce tare, vrei să te căsătorești cu mine?

 Vocea îmi piere. Cuprinsă de mânie răspund cât de frumos pot, chinuindu-mă să zâmbesc:

-Da, vreau. 

 Îmi sărută mâna pe care o strângea cu putere, apoi se ridică și mă îmbrățișează. Mă strânge cu putere și-mi șoptește la ureche cât mai răspicat:

-Fii gata să alergi! Cât de repede poți.

 Mulțimea pare a fi mai mânioasă decât mine și năvălesc asupra noastră, folosindu-și puterile. Dimitri mă ia de mână și mă trage după el. Urletele mulțimii răcnesc în spatele noastre. 

 Alergăm și ieșim pe o ușă ascunsă. Ajungem într-un hol îngust, întunecat. Îl urmez îngrozită de reacția violentă la ființelor acestei lumi. Știam că nu e o idee bună. I-am spus, dar nu m-a ascultat. Deschide o ușiță și ajungem în camera mea. Intru și apuc să-i spun doar câteva cuvinte.

-Faptele tale clișeice din această seară au înfuriat mulțimea. 

-Nu știam alt mod de a-i face să înțeleagă. Rămâi aici, îmi spune el. Ești în siguranță.

 Apoi iese, trăgând ușița secretă după el. Astfel rămân singură, speriată cu gândul în o mie de părți.