Dincolo De Lumină

Capitolul 34

El privind zăpada, eu privindu-l pe el nici măcar nu observăm bulgărul ce zboară cu viteză spre noi și se izbește de gâtul lui într- fracțiune de secundă. Zăpada rece o dată ajunsă în contact cu pielea îl face să tresară. Ne îndreptăm privirile în direcția de unde a venit bulgărul, iar persoana care l-a aruncat își cere iertare făcând o plecăciune. El îi face semn să se îndepărteze. Încep brusc să râd. Mă privește ridicându-și o strânceană.

-Ce? întreb eu amuzată. O meritai.

-De ce? întreabă el nedumerit.

-Pentru tot, răspund ridicând din umeri și apropiindu-mă de el. Stai, te ajut eu.

 Ezită puțin, apoi se oprește și-mi dă voie să scot zăpada intrată între cămașa sa și piele. Observ fără să vreau două cicatrici pe gâtul său. Îmi retrag brusc degetele tresărind. 

-S-a întâmplat ceva? mă întreabă el, ridicând din sprâncene.

-Nu..., dar... reușesc să spun cu răsuflarea tăiată.

 Îmi prinde încheietura și mă privește schițând un zâmbet forțat. Mă trage spre pieptul său și-mi șoptește răstit:

-N-ai văzut nimic! Ne-am înțeles? Nu pui întrebări și nu mai aduci vreodată discuția despre asta.

 Își lipește buzele fierbinți de fruntea mea rece. Simt cum sângele mi-a părăsit corpul, inima înghețându-mi. Se depărtează câțiva centimetri de mine, jucându-și în continuare joul în fața celorlalți, și mă prinde de umeri.

-Nu vreau să mai am probleme și cu tine, rostește ușor plictisit. 

   În momentul imediat următor privește cu coada ochiului mulțimea. Aș vrea să le văd fețele acum, dar îl las doar pe el. Îl surprind ridicându-și privirea spre ferestrele palatului. 

-Cred că e de ajuns pentru o singură zi, spune fără să mă privească. Să mergem!

 Își prinde mâinile la spate și trece pe lângă mine fără a mai spune ceva. Mă întorc după câteva secunde de nedumerire pentru a-l urma. Privesc palatul și observ o umbră impunătoare la etajele superioare. Înțeleg imediat. Regina privește toată mascarada noastră și cel mai probabil nu are o părere prea bună.

 Intrăm și mă trimite în apartamentul meu, urmând ca el să-și viziteze părinții. Ajung în dormitorul meu și mă bucur de liniște și singurătate. Nu credeam să mai spun asta, dar după ultimele ore petrecute în tensiune singurătatea îmi priește. Liniștea chiar nu mai e acum apăsătoare. Sunt doar eu cu gândurile mele și nu mai ezit a mă întreba de ce a reacționat așa. Trebuie să fie vorba despre vreun eveniment n                            unesc și că nu am cum să fiu sigură, dar luând în calcul poveștile pe care le-am auzit în trecut păreau urme de colți. Adică nu văd de ce ar înfige cineva un cuțit cu o lamă atât de îngustă în gâtul lui, de două ori.  

 Gândurile-mi sunt întrerupte de sosirea fetelor. Se citea neliniștea pe fețele lor. Cine știe ce s-o fi întâmplat din nou!?

-Ați pățit ceva? întreb așezându-mă. 

-Nu, totul e bine! spune repede Leia zâmbind fals.

-De fapt... începe Thea plecându-și privirea.

-Nu cred că e bine ce faci, surioară! șoptește Leia răstit de parcă n-ar fi trebuit să o aud.

-Ce s-a întâmplat? intervin îngrijorându-mă. 

-Înălțimea Sa, prințul... începe Thea cu voce scăzută.

-O să-i spună el. Hai să nu ne băgăm! zice cealaltă soră rușinată.

-Poți fii sigură de asta?! răcnește Thea, privind-o nervoasă. 

-Destul! strig ridicându-mă. Ambele se îndreaptă de spate și lăsă privirea în jos. Spuneți odată ce aveți de spus și plecați!

-Noi...rostește Thea cu sfială apropiindu-se de mine, eu... Am auzit că prințul va pleca într-o expediție militară.

-Când? întreb fără să iauîn calcul spaima din glasul meu.

-La noapte cel mai târziu, îmi răspunde Thea și se întoarce spre sora sa.

-Dar cel mai probabil v-ar fi spus chiar dumnealui la un moment dat, se justifică Leia.

-După ce s-ar fi întors, spun ca pentru mine, apoi mă întorc spre ele: Vreau să îmi spuneți tot ce aflați, trebuie să știu tot cer mișcă în palatul acesta. 

-Cum doriți, Maiestate! spun cele două în cor înainte de a-mi părăsi apartamentul.

 Rămân singură. Liniștea pe care cu puțin timp în urmă am adorat-o urlă acum, nepăsându-i de urechile și de sufletul meu.  Fără el aici voi fi doar o simplă oaie înconjurată de  o haită de lupi. Pot muri în orice clipă. Chiar dacă ar plăti niște gărzi care să mă păzească,le-ar mai păsa acestora de cuvintele unui prinț care ar putea muri în orice clipă?! Dar... aș putea face eu ceva? M-aș putea apăra cumva? În fața acelor monștri nu am nicio șansă. Aș putea fugi? Nu cred că aș ajunge vie până la porțile palatului... Nu-mi rămâne altceva de făcut decât să aștept. Dacă nu mă vor omorî ei, cu siguranță o va face tensiunea ce și-a făcut cuib în mintea și în inima mea. 

 După ore-n șir în care m-am tot învârtit de colo-colo prin cameră, inima-mi tresare când aud un ciocănit ușor în ușă. Dar nu în ușa principală, ci în aceea a coridorului întunecat. Și cum o singură persoană putea intra pe acea ușă m-am oprit în dreptul acesteia.  

 Dimitri intră și se așează pe canapeaua din mijlocul sufrageriei nespunând nimic, fără a mă privi. O iau după el și rămân în fața lui cu brațele încrucișate fără a-i spune ceva. În definitiv, cine sunt eu să-i cer lui socoteală?!