Dincolo De Lumină

Capitolul 29

 Fetele lucrează de zor, iar rochia mea pare să prindă contur. Cert e că nu sunt prea atentă la ce se întâmplă în jurul meu. Mă gândesc doar la cuvintele celor două. Dimitri a ales să-i mintă pe toți pentru a-și pune în aplicare planul. Oare chiar vrea pacea despre care vorbea sau e doar o răzbunare pe părinții săi?! Mă întreb cum a reacționat Zenia. O fi făcut scandal? Sau nici măcar nu i-o fi păsat? Oare ea știa dinainte de plan? O fi ea singura persoană căreia i se destăinuie prințul? Îmi trec atâtea întrebări prin minte. Venisem aici să găsesc răspunsuri, dar se pare că am din ce în ce mai multe întrebări. Dar cea mai imoprtantă este: ,,De ce?". De ce sunt aici? De ce face el toate astea? De ce îmi ascunde atâtea dacă are într-adevăr nevoie de mine? Totuși prin minte îmi trec și alte întrebări, alte idei. Cine e el cu adevărat? Ce vrea el? O voce interioară îmi spune să mă aproprii, dar alta mă îndeamnă să stau cât mai departe și să văd ce se întâmplă. 

 Orele trec mai repede decât mi-am dat eu seama, iar rochia e gata. Leia și Thea mă ajută să o îmbrac și mă aranjează cu o viteză ieșită din comun. Toate gândurile mele sunt spulberate de o voce ce țipă dincolo de ușa mea principală. Știu că gărzile mele nu lasă pe oricine înăuntru și cred că asta e problema femeii care urlă pur și simplu că vrea să intre.

-Trebuie să o văd pe pramatia asta! Dați-vă la o parte! se aude de dincolo de ușă.

 Fetele rămân încremenite privind ușa de parcă ar urma să intre chiar apocalipsa. Cel mai probabil ele au perceput înaintea mea vocea tulburătoare a reginei. 

-Continuați-vă treaba! spun rece privindu-mă în marea oglindă din fața mea. 

 Imediat ușa se deschide și regina îi trece pragul cu adevărat furioasă. Leia și Theea se opresc, se înclină în fața ei atât de adânc încât aveam impresia că vor cădea pe podea, apoi se retrag într-un colț al salonului.

-Și tu? întreabă regina privindu-mă plină cu dispreț.

-Și eu ce? Vrei să mă înclin în fața ta?  scuip cuvintele ridicându-mă. Să-ți spun ceva! Eu nu mă înclin demonilor.

 În secunda doi mă trezesc pe podea. Obrazul stâng îmi arde și simt urmele degetelor ei ce au rămas pe pielea mea. Lacrimile ar vrea să curgă, dar nu o să-i dau această satisfacție. Are nevoie de mai mult decât o palmă pentru a mă convinge să mă dau bătută. Mă ridic și o privesc drept în ochi. Reci, negri aproape  identici cu ai fiului ei. Dar lipsea acea sclipire pe care am observat-o în ochii lui Dimitrii încă din plica clipă când l-am întâlnit. Ochii ei sunt... morți. Lipsiți de orice fel de expresivitate. 

-Nu înțeleg ce a văzut prințul la tine, spune ea plină de dezgust. Ești urâtă, proastă și mai ai și tupeu. Pe lângă faptul că reprezinți pleava. 

 Nervii mei ajung la maxim în acel moment, și nu mă pot gândi decât la regină sufocată, înecată, aruncată în flăcările iadului din care a venit. Se pare că unul dintre gândurile mele s-a îndeplinit fiindcă regina se ține de gât. 

-Nu pot respira! strigă ea cu vocea pe jumătate distrusă. Cheamă un medic!

-Nici nu mă gândesc! spun eu rece așezându-mă pe scaunul din fața oglinzii. 

 Mă liniștesc puțin, iar regina își revine. 

-E mai bine acum? întreb privind-o cu coada ochiului.

-Ce mi-ai făcut vipero? urlă ea prinzându-mă de mână. 

 Îmi concentrez furia asupra mâinii ei cu care m-a prins. Îmi dă drumul de parcă s-ar fi ars, iar eu întreb rece:

-Ce ai simțit?

-Apă. Dar vei regreta asta! Vei regreta amarnic. Și tu, și el.

-Poți plecat.

-Nu mă dai tu pe mine afară! 

-Dimitri trebuie să ajungă și nu cred că îi va face plăcere să te găsească aici, spun voind să o enervez mai tare.

-Nimeni nu are putere asupra mea, nici măcar regele, dar el, un simplu pion într-un joc prea sumbru.

-Cred că nu-ți cunoști locul! 

-Tu vorbeai, scârbo! 

 Strâng din dinți și mă chinui să fiu calmă.

-Știu de ce urâți voi oamenii! spun eu întărcându-mă spre ea. Vă e frică de ei!

-Oamenii nu reprezintă teamă pentru noi, ci micul dejun, răspunde ea râzând nervos.

-Ieși afară! spun cât de calm pot.

-Ce? Ce ai spus? mârâie ea.

-Ieși afară acum.

-Dimitri nu e aici ca să te apere așa că n-am motiv pentru care să te las în viață.

-Dar vei pleca și mă vei lăsa.

-Tu știi unde e, nu?! A petrecut atâta timp cu tine...

-A plecat? 

-Deci știi asta. Știi și când se va întoarce?

-N-am nicio idee.

-Deci nu vrei să-mi spui. Fie! Plec acum, dar să nu crezi că ai scăpat.

 Îmi întoarce spatele fără să spună nimic și pășește apăsat spre ușă, încleștând pumnul. Iese pe ușă și îi aud pașii îndepărtându-se pe hol. Le observ pe fete cum se aproprie de mine. Îmi dau seama că au fost martore la toată scena și presimt că vor urma o sumedenie de întrebări. 

 Se apropie suficient și își fac treaba în continuare fără a scoate vreun cuvânt de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, ceea ce m-a impresionat. Amândouă i-au fost fidele reginei atâta timp, iar acum încearcă să se aproprie de mine doar pentru că sunt un om, pentru că sunt mai asemănătoare lor decât regina. Apreciez decența lor de a nu pune întrebări. Astfel mă pot gândi la spusele reginei. Unde e Dimitri? Din tot ce a spuc doar asta e important. Restul sunt simple amenințări la care mă așteptam. La ce nu mă așteptam era, însă, comportamentul meu față de ea. Oare chiar îmi caut moartea? Nu sunt sigură de asta, dar știu sigur că nu suport să-mi ponegrească cineva specia. Oamenii sunt importanți. Ei nu înțeleg asta... Aflu încet-încet și ce poate face inelul meu. Aproape am înnecat-o pe regină...

 Dar unde e Dimitri? Iar cu întâlnirea noastră cum rămâne? Mă va lăsa din nou să aștept până la miezul nopții? Sau va apărea de nicăieri în ultimul moment?