Poveste veche scrisă de o puștoaică de 15 ani. Neterminată. Necontinuată. Necorectată. Nu mai există șanse pentru ea. Păstrată doar pentru a observa evoluția mea în timp.
Cele câteva capitole conțin parcursul unei fete debusolate care află lucruri a...
-Mereu există o a treia alternativă. Trebuie doar să o cauți, să o ceri! spune cel din umbră.
-Te-am întrebat ceva, Dimitri! strigă Apollyon. Ce cauți aici?
Nu înțeleg ce se înâmplă și privesc buimăcită scena. Cel care pare că vrea să mă ajute se cunoaște cu Apollyon?! În mod normal mintea mea ar fi încărcată cu fel de fel de ipoteze, dar în momentul de față nu pot decât să stau și să ascult ce au să-și spună.
Văd mișcări în întuneric, iar cel pe care Apollyon l-a numit ,,Dimitri" se apropie. Iese încet în lumină. Privesc curioasă așteptând să văd o umbră ce a luat forma unui om. Dar imaginea ce îmi apare în față mă uimește. Dacă aș putea defini perfectul l-aș prezenta pe el. Îmbrăcămintea sa de un negru profund îi acoperea pielea albă. Privirea sa nu spune nimic. Ochii săi negri, deși strălucesc precum stelele, nu transmit nimic. Atât de calm... În timp ce noi suntem atât de agitați.
-E timpul să preiau eu situația! spune tare, privindu-l țintă pe Apollyon.
-Nu cred că îndrăznești așa ceva! spune celălalt printre dinți.
-Rezolv eu aici...
Distanța de câțiva metri dintre ei să micșorează. Dimitri vine spre Apollyon cu pași grăbiți și apăsați, însă când ajunge lângă el nici măcar nu îl privește. Își întoarce privirea spre mine. Mă analizează așa cum fac și eu. Se lasă liniștea. Doar respirațiile noastre străpung tăcerea. Nu știu ce să zic, așa că aștept să spună ei ceva și, de parcă ar fi știut ce gândesc, tipul din fața mea spune:
-Trebuie să vorbim!
-Conține vreo moarte? spun cu vocea mea răgușită.
-Nu chiar. Dar trebuie să vorbim singuri, spune privindu-l pe Apollyon cu coada ochiului. Ești dispusă să faci asta?
-Doar nu crezi că mi-e frică de tine?
-Ar trebui.
-Multe lucruri ar trebui să se întâmple, și nu au loc. Iar altele n-ar trebui nici măcar pomenite! spun privind-ul pe Apollyon.
-Totul se întâmplă cu un scop.
Îmi întinde mâna înmășată de parcă m-ar invita la dans, nu de parcă mi-aș negocia soarta. Ezit o clipă, apoi îmi întind mâna și mi-o așez peste a lui. Mai rece decât m-aș fi așteptat. Pornește trăgându-mă după el. Cum de Apollyon nu spune nimic? Și el și consiliul tac, așteptând parcă să vadă izbânda lui Dimitri.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ajungem într-o cameră perfect goală. O cameră destul de mică, în formă de pătrat. Pe pereții acesteia se află de jur îmrejur oglinzi. Lumina e destul de slabă, deși nu știu de unde vine. Nu există nicio sursă, iar camera este total sigilată. Nici măcar noi nu știu cum am ajuns acolo.
-Aștept să spui ceva, spun eu calmă și totuși curioasă.
-Sunt curios. Ce ai fi ales? spune el degajat. Știai că nu există o a treia opțiune.
