Dincolo De Lumină

Capitolul 33

Dimitri iese pe ușa principală, iar eu rămân întinsă pe pat până când Leia și Thea se întorc. Ele intră umil în dormitor cu capetele plecate. Le privesc indiferentă. Totuși sunt curioasă ce s-a mai întâmplat aseară fiindcă sincer nu-mi amintesc mai nimic. Ultimul lucru pe care îl mai țin minte este trandafirul.

-Trandafirul! spun în șoaptă dându-mi seama că habar nu am unde e.

-Nu vă faceți griji! spune Thea ridicând privirea. L-am udat de dimineață.

-Unde e?

-În grădină. L-ați plantat aseară.

-Ce s-a mai întâmplat aseară? Am pățit ceva?

-Nu. V-ați întors de la întâlnire și v-ați culcat. De dimineață v-am găsit dormind agitată și l-am chemat pe prinț.

-Am înțeles... Acum de ce ați venit?

-Să vă pregătim pentru ieșire. 

 Îmi pregătiseră deja o rochie lungă, albă din voal și o capă albastră dintr-un material gros. M-au convins cu greu să port rochia sțiind că afară mă vor vedea zeci de persoane ce urăsc această culoare, dar mi-au explicat, si eram sigură de acest fapt, că era dorința prințului. 

 Fetele îmi prind părul într-un coc foarte elegant și îmi aplică un machiaj foarte natural care aduce strălucire pielii mele albe. Aud un ciocănit liniștit în ușa principală, apoi cum aceasta se deschide. Îmi întorc capul și-l văd pe Dimitri îmbrăcat foarte elegant. Le face semn fetelor, iar acestea părăsesc încăperea. Poartă un costum negru, cămașă neagră, cravată neagră, însă ceea ce îi aduce eleganță este modelul brodat cu fir de aur. De această dată îi lipsesc mânușile și pot observa un inel pe degetul său inelar. 

 Nu mi se pare chiar ținuta perfectă pentru o ieșire în natura, dar nici a mea nu e mai prejos. El vrea să le arate oamenilor eleganța familiei regale, viitorii conducători. Totuși urmează să le arătăm oamenilor și diferențele dintre noi. Culorile ținutelor noastre sunt atât de diferite, iar persoanele acestei lumi par atât de obsedate de ele.

-Ești gata? mă întreabă el rece.

-Dacă nu eram gata nu te lăsam să le dai afară, răspund privindu-mă pentru ultima oară în oglindă.

-Atunci putem merge.

-Vom ieși împreună?

-Exact ca un cuplu.

 Își ridică cotul, iar eu îl prind tăcută, apoi ne îndreptăm spre ușă. Ieșim în coridor. Diverse persoane ce se pregătesc să iasă în grădină se opresc să ne privească. Unii doar surprinși, alții total dezgustați. 

-Cât de mult teatru ar trebui să jucăm? îi șoptesc lui Dimitri la ureche ridicându-mă pe vârfuri.

-Cât de mult putem. Până ajung să ne creadă, îmi răspunde tot în șoaptă.

-Nu prea înțeleg ce rezolvăm prin asta. Doar încerc să am încredere în tine.

 Mă privește puțin surprins, apoi un rânjet abia perceptibil i se așterne pe față și-mi șoptește:

-Mă bucur de asta.

-Părinții tăi o să reacționeze urât și nu vor fi singurii, spun eu sesizându-mi frica din glas.

-Părinții mei nu vor fi acolo. Ei urăsc zăpada.

-Pentru că ei știu din ce cauză apare. 

-Nu te mai gândi la asta. Nu acum!

Trecem de ropotul de priviri indiscrete doar pentru a ajunge în grădină unde se află și mai multe persoane care se opresc din acțiunile pe care o practicau până în acest moment doar pentru a ne privi. Aud vociferări violente în mulțime, dar cu noi veniseră câteva gărzi care s-au împrăștiat prin grădină pentru a menține liniștea. 

 Înainte să ajungem în fața mulțimii un bărbat trecut de mult timp de prima tinerețe o ia înainte pentru a ne anunța prezența. M-a uimit puțin modul de prezentare ,, Prințul moștenitor și logodnica acestuia", deși știam pe ce poziție eram așezată. Știu ce trebuie să fac și știu, de asemenea, pentru ce mă folosește Dimitri. Îi sunt datoare fiindcă m-a salvat de atâtea ori. Puteam fi moartă acum, dar sunt aici și o să-l ajut fiindcă oricum am proceda dacă vom ajunge la pace va fi în regulă. Are vise frumoase. Pace! Un cuvânt micuț ce implică atât de multe sacrificii. Poate ce într-o zi pacea va domni peste lume și atunci vom fi cu toții fericiți.

-Există vreun motiv pentru care oamenii aceștia să nu-și dorească să mă omoare? îi șoptesc lui Dimitri privind mulțimea.

-Cred că deja își doresc să mă vadă și pe mine ars pe rug, îmi răspunde el încercând să pară indiferent.

 Ajungem în mijlocul mulțimii și-mi dau seama că el va trebui să țină un discurs având ăn vedere că părinții lui nu vor participa la această festivitate.

-Doresc a vă spune bun venit la festivalul vremii. După cum bine știți vremea are parte de astfel de schimbări foarte rar. În istoria lumii noastre abia se pot număra cincizeci și trei de astfel de cazuri. Deși monarhii, de-alungul timpului, au disprețuit aceste fenomene, mie mi se par într-adevăr fantastice și cred că merită sărbătorite. De asta eu și logodnica mea ne-am decis să organizăm un întreg festival deschis pentru toată lumea. Deci haideți să ne bucurăm de zăpadă!

 Abia dacă-l recunosc pe acest Dimitri. Acesta le zâmbește binevoitor oamenilor și mă privește pe mine cu drag la fel ca în seara balului, când m-a cerut în căsătorie- cel mai clișeic și mai groaznic gest de rebeliune pe care-l putea face. De obicei acest Dimitri nu există. Poate că asta se întâmplă doar în prezența mea. Nu știu cum se comportă de obicei cu ființele umane, dar pare că în fața supușilor săi este altul. Și totuși am auzit puțină indignare, abia sesizabilă ce-i drept, când a rostit cuvântul ,,logodnică". Îțeleg că nici pentru el nu este chiar o poziție confortabilă, dar este planul lui și trebuie să-l urmeze. 

 Privesc cum mulțimea mai mult sau mai puțin veselă se îndepărtează treptat de noi. Astfel rămânem în mijlocul acțiunii, nebăgați ăn seamă de nimeni de parcă nici măcar n-am exista. Îl privesc cu atenție, aproape că mă holbez la el. Are pe chip o privire neutră, privește în gol spre fulgii de zăpadă ce cad cu rapiditate. Nu pare să mai observe altceva. Oare la ce se gândește? Ce ar trebui să fac acum? Toate vocile par a se pierde în adierea vântului, eu auzindu-le de parcă ar fi la o distanță considerabilă. Și nu mai pot vedea nimic altceva decât chipul lui.