Dincolo De Lumină

Capitolul 12

 Aerul rece mă trezește la viață. O briză mă înconjoară și îmi șoptește să îmi deschid ochii. Stau pe ceva moale, dar rece. Este întuneric. Sunetul naturii îmi răsună în urechi. Cântecul greierilor este chemarea, iar cel al bufnițelor bun-venitul. Mă ridic din iarbă și fac câțiva pași în întuneric. În lipsa cunoașterii frica pătrunde în mine.

 Primele raze de lumină îmi rănesc ochii obișnuiți cu întunericul. Luna e sus, pe cer. Domnește peste toate. E mult mai luminoasă, mai vie. Privesc în jur și văd pădurea. Copaci, iarbă verde, strigătul naturii. 

 Nu știu cum am ajuns aici, dar am ideea că ceva caut. Merg înainte și găsesc un felinar. Nu sunt persoane în jur. Poate că proprietarului i s-a întâmplat ceva. Acest gând îmi amplifică frica. Pădurea e plină de pericole. Lumânarea e încă aprinsă ceea ce mă face să cred că incidentul este recent, deci pericolul este încă în apropriere. Îl iau și-mi continui drumul cu atenție.

 Cântecul naturii este întrerupt de cel al unui instrument. Am petrecut prea mult timp în liniște și încep să aud lucruri? Poate că da. Ce să caute un instrument în pădure?! Și cine ar putea cânta?! Continui să merg și cântecul se aude din ce în ce mai tare. Devine mai clar. Se aud clapele unui pian. Decid să schimb direcția. Nuvreau să știu ce se întâmplă. Poate că cineva trăiește în pădure. Încerc să schimb drumul, dar nu pot. Precum cântecul greierilor și acesta este unul de chemare. Nu te poți împotrivi. Accepți sau ești adus cu forța. Nu poți rezista.

 Ajung la marginea unei poienițe și mă opresc. Văd pianul și văd și fata care cântă. Pe partea cealaltă îl zăresc pe Shawn. Îi fac cu mâna, dar nu mă observă. Nu-l strig, nu vreau să întrerup melodia. Pășește repede spre ea, privind-o fix. La jumătatea drumului se oprește. E liniște. Fata și-a terminat spectacolul și ș-a întors. El rămâne nemișcat. Sting lumânarea și mă ascund într-un tufiș. 

 Ea se ridică de pe scaun. Poartă o rochie neagră și un văl ce-i acoperă fața la fel de negru. O privesc cu atenție. Sunt nedumerită. Parcă aș cunoaște-o. Shawn o privește cu admirație. Este îmbătat de sentimentul de iubire.

 Merge în spatele pianului și-i face semn să se apropie de ea. Acest lucru pare să-l bucure și pășește încet spre ea. Cine este ea? O cunosc. Eu sunt... Dar nu se poate! Eu sunt aici. Mai există o eu? Rece, crudă, incredibil de frumoasă în ochii lui, un demon în ochii mei.

 Shawn ajunge la ea. El îi cere un sărut, ea îi cere să cânte. El e nedumerit, dar eu îmi dau brusc seama. Ea este cu adevărat demonul, iar el instrumentul ei pentru a ajunge la mine. Dacă atinge clapele pianului moare. Dacă îl salvez mor eu. Pianul acela este sfârșitul lui, iar el este sfârșitul meu. Ea câștigă oricum. El este îndrăgostit, orbește parcă, așa că acceptă să cânte. 

 Aceste câteva secunde în care ea îl convinge să cânte par ani pentru mine. Trebuie să iau repede o decizie. Să-l salvez sau să-l las să moară? Aș putea suporta gândul că l-am putut salva, dar nu am făcut-o? Aleg moartea lui sau moartea mea? Ea câștigă oricum. Dar cred că se așteaptă să-l salvez. Acesta e sigur planul ei, să mă ademenească într-o capcană mortală. Nu vreau să-i dau satisfacție. Și totuși nu-l pot lăsa să moară. Dar de ce nu? E doar un om... Oamenii mor în fiecare secundă, el ar fi încă unul. Dar... Nu pot face asta. Nu poate păți ceva din cauza mea. 

 Nu mai am timp de gândire. El își duce mâna spre clape. Ce ar face el? Ce ar face el dacă eu aș fi acolo, dacă eu aș fi la un pas e moarte? M-ar lăsa să mor? Această ultimă întrebare mi-este de ajuns. Ies din tufiș și încep să alerg cât mă țin picioarele.

-Shawn! se aude vocea mea brăzdând aerul nopții. Oprește-te! 

 El mă privește nedumerit, ea cu satisfacție. Mâna lui rămâne în aer la câțiva centrimetri de clape. Ajung lângă el. Ea face un pas în pas în spate parcă pentru a putea vedea mai bine toată scena. Shawn mă privește acum în ochi.

-Și tu ai fi făcut la fel! reușesc să rostesc luându-l de mână.

 Simt cum corpul mi se cutremură. Parcă sângele îmi fierbe gata să mi se verse din vene și să-mi ardă corpul, căci inima este deja în flăcări. Încerc spun ceva, dar mă înnec. Răsuflarea îmi îngheață. Nu mai am aer. Încep să tremur... Îl văd pe Shawn cum mă privește îngrijorat, dar nu poate face nimic. Picioarele mă lasă și cad la pământ. Se apleacă peste mine.

-Mulțumesc! îmi șoptește știind parcă tot ce avea să i se întâmple. 

 Devin repede rece de parcă sunt un cub de gheață. Închid ochii îndurând războiul ce se termină în interiorul meu. Ultimul lucru pe care-l simt este sărutul său dulce pe fruntea mea, buzele sale calde atingând fruntea mea rece. Apoi două lacrimi care nu sunt ale mele.