Aici ne despărțim-Jonathan Tropper
M-am apucat sa citesc această poveste pentru ca mi-a facut cu ochiul coperta, asa ca am citit descrierea de pe goodreads (cam săracă) am citit cateva păreri ale celor ce au citit-o, si am ales sa ii dau o șansă.
Nu imi pare rau.
Dupa moartea tatalui lor, patru copii (acum adulti la randul lor) care nu au avut parte de o copilarie tocmai fericita, revin in casa in care si-au petrecut copilaria. Sunt constransi sa locuiasca sub acelasi acoperis timp de o saptamana, in compania mamei lor celebrand shiva (7 zile de doliu la evrei). Infruntandu-si trecutul si incercand sa isi revina in urma pierderii tatalui lor, cei patru frati care se cunosc foarte bine unul pe celalalt, vor reusi sa se regaseasca, sa reinnoade legatura ce i-a unit pe vremuri. Dupa o saptamana, vor ajunge la concluzia ca, oricat de sarita de pe fix ar fi familia lor, in sanul ei, lucrurile capata o cu totul alta perspectiva.
Povestea in mare este despre aceasta familie (care se află intr-un moment greu al vietii lor) dar mai mult despre regăsirea fiecăruia dintre ei.
Cartea este scrisa din perspectiva fratelui mijlociu, care cu amuzament (sunt câteva faze unde chiar am ras) narează toate detaliile care întregesc tabloul familiei.
Ce familie este perfecta? Niciuna!
Despre asta este cartea.
Despre regăsire pe sine, despre curajul de a spune ceea ce simti, despre acceptare si durere, despre a doua sansa si iertare... Si toate astea sunt atât de frumos scrise, încât pe toata durata lecturarii cărții ai impresia ca vizionezi un film.
Povestea nu are o acțiune în sine. Nu e genul de carte care sa te tina in suspans, dar iti atinge sufletul.
M-am regăsit în câteva situații (na, asa este cand ai 3 frati mai mari), si chiar mi-am dat seama ca uneori trebuie sa iertam.. sa ne iertam faptul că nu mai suntem copii, frati-copii, si sa acceptăm că suntem adulți și putem fi frati-adulți. Nu stiu daca are logica ce spun, dar daca veti citi cartea, veti intelege. Nu este o carte excepțională pentru ca i-a lipsit acel ceva care sa te faca sa o tii minte pentru totdeauna, însă sigur vă va răspunde la unele întrebări. 4* meritate, zic!
-//-
*până data viitoare, sa aveti spor la citit. ♡♡♡
CITEȘTI
RECENZII CARTI (citite -2019)
De TodoA fi cititor înseamnă a-ți construi propriul paradis, pentru ca viata este o carte, si noi doar o fila din ea! Aici voi asterne gandurile si parerile despre cartile pe care le citesc (nu neaparat de pe wattpad). Mentionez faptul ca parerile sunt pe...