RECENZII CARTI (citite -2019)

77. In asteptarea diminetii de Karen Kingsbury

In asteptarea diminetii de Karen Kingsbury-În așteptarea dimineții este o poveste despre credință. Un șofer beat, omoară o fetiță si pe tatăl acesteia, intr-un accident de mașină... iar ce se intampla dupa aceea este usor de prevăzut. Sotia si mama rămasă în viata devine aproape imediat dintr-o credincioasă declarată, o atee fără bariere.
Mânată de ura, ea neagă toata credinta pe care o avea în Dumnezeu, invinuindu-L pt tot ceea ce a pățit familia ei.
Lecturarea acestei cărți a fost dificilă, pt ca in urma cu ceva ani, am trait ceva similar. Un bun prieten a fost ucis intr un accident de mașină... si la fel ca si personajul principal am învinuit divinitatea, apoi soferul, apoi pe toata lumea. Poate daca n-as fi experimentat aceste trăiri, cartea nu m-ar fi atins asa mult, însă dat fiind contextul... a facut-o. Am lacrimat de câteva ori, dar nu neapărat pt povestea în sine, ci la modul cum m-am regăsit in ea.
Am mai citit cărți cu tentă religioasă, în care se pune accent pe credința si Dumnezeu, dar niciuna in care acestea sa fie subiectul principal. Toate acțiunile personajelor sunt raportate la credinta lor si la modul în care sunt sau nu aproape de biserica si Iisus. A fost putin obositor la un moment dat. Am inteles însă, la final, atunci cand autoarea are câteva cuvinte pt cititori, ca scopul acestei povești a fost acela de a îndruma persoanele care au pierdut pe cineva drag in vreun accident de masina, facut de un șofer beat, SA IERTE. Sa ierte ca să-și poată gasi liniștea. Sa ierte pentru a putea merge mai departe. Sa-L lase pe Dumnezeu sa ii arate calea. Sa se increada in alegerile Lui. Sa nu pună la îndoială alegerile Lui. Sa creada!
Nu stiu daca pot sa spun ca mi-a plăcut această carte. Nu mi-a displăcut, dar nefiind vreo cucernica, n-am prea empatizat cu frământările personajelor. In plus au fost unele lucruri de-a dreptul deranjante.
Primul a fost faptul că de la detectiv până la procuror, toti tratau familia victimelor ca fiind speciali, punandu-se accent pe faptul că sunt creștini credincioși ce frecventează biserica. Am simtit-o ca ceva de genul "bai, ai grija cum le vorbesti ca sunt credincioși"... credincioși sau nu, tot oameni suntem, tot creați de același Tata Ceresc, așa că nu am priceput de ce se pune mare accent pe treaba asta.
Al doilea a fost faptul ca povestea merge constant pe o pantă a redescoperirii lui Dumnezeu, a încrederii oarbe in vointa Lui, si asta fara sa iti lase loc de îndoială. Adică la un moment dat se intampla ceva de genul " vezi deaia ai pățit asta, pt ca nu mai crezi in Dumnezeu, te-ai îndepărtat de el si asta este rasplata". Mi s-a părut totusi un pic cam mult.
Cred în Dumnezeu, ma rog la Dumnezeu, dar nu pot sa fiu de acord cu iertarea asta indiferent cum. Nu pot.
Celor ce au pierdut pe cineva drag, în situații similare, cartea asta vine ca o mângâiere... si cred ca as recomanda-o, sperând că va aduce un pic de alinare. Celorlalți, care sunt si putin atei... nu... pt ca va veti revolta si va veti simti neputinciosi in fata acestei comunități de personaje credincioase.