11. Robert Charles Wilson-O poveste de Craciun

158 4 1
                                    

Robert Charles Wilson-O poveste de Craciun

Este prima carte pe care o citesc scrisa de acest autor si pot spune ca m-a captivat inca din primele pagini. Nu stiu sa fi citit pana acum vreo distopie care sa ma intrige atat de mult. Povestea (am aflat dupa ce am terminat de citit), este un fel de prolog in ceea ce urmeaza a fi un roman de sine statator si anume : Julian Comstock: A Story of 22nd-Century America, dar care bineinteles la noi nu este tradus. Probabil ca il voi citi in engleza pentru ca acum curiozitatea este mare.

Dar sa va povestesc putin despre poveste. Actiunea se petrece in preajma Craciunului, intr-o lume altfel de cum o stim noi acum, pe domeniul Duncan si Crowley, Williams Ford in Athabaska. A disparut petrolul, au fost razboaie cu molime si astfel, omenirea a capatat o alta infatisare. Nu mai exista masini, ci cai, nu mai exista zgarie nori, ci case pe pamant, oamenii s-au intors la agricultura, nu mai exista electricitate si supravietuirea este un chin. Populatia este impartita pe categorii sociale. Prima categorie este cea a proprietarilor sau aristo, sub ei se afla clasa concesionarilor care erau fierari, dulgheri, dogari, supravieghetori, gradinari, apicultori etc, si care isi plateau concesiunea prin serviciile oferite, si ultima categorie lucratorii angajati cu contract, care lucrau la camp, traiau in colibe rudimentare si nu primeau nicio compensatie pentru munca lor, in afara de mancare proasta si locuinte si mai proaste.

Julian si Adam sunt doi adolescenti , care desi diamentral opusi (unul aristo si celalalt provenind din clasa de jos) impart aceleasi hobbyuri. Printr-o conjunctura, ajung sa fie cei mai buni prieteni. Le plac cartile si le place sa dezbata lucrurile petrecute cu mult inainte ca ei sa se nasca. Chiar a calatorit cineva pe luna? Au carti care spun acest lucru, dar lor le e greu sa creada. Au auzit de ADN, cred ca este un fel de forta a vietii... o considera legenda. Totul este o necunoscuta.

Acea perioada este numita de noii conducatori ~Anii viciului si ai extravagantei~. Cartile recuperate din acea perioada se dau populatiei sa fie citite numai cu stampila Domeniului, altfel se considera fiind interzise.

Autorul nareaza la persoana intai din punctul de vedere al lui Adam, dar spune mai mult povestea lui Julian. Amandoi trec prin cateva intamplari, iar cand cei de la conducere incep recrutarile pentru razboiul in care se afla, Julian alege sa fuga. Adam il urmeaza cu ochii inchisi. Povestea se termina chiar atunci cand cei doi, impreuna cu profesorul lor, scapa de recrutare si pornesc la drum intr-o noua aventura... aventura care este narata in cea de-a doua carte.

RECENZII CARTI (citite -2019)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum