Fugind de amintiri

Capitolul 1 - Un nou inceput

      Privesc blocul in care urmeaza sa locuiesc de azi inainte. Este o cladire cu zece etaje intr-o zona putin mai neaglomerata a Seattle-ului . Desi nu am plecat prea departe de casa, caci eu stateam in Portland, tot este o schimbare.

      Bineinteles ca ai mei au incercat sa ma convinga sa nu plec dintr-un impuls de moment, asa cum l-au numit ei. Dar cand ma hotarasc sa fac ceva, nimic nu ma mai poate opri. 

       Din cauza traumatismului cerebral sau poate din cauza unor amintiri suprimate mi-am pierdut o parte din memorie, dar ei nu au vrut sa ma ajute sa o recuperez prea mult .

      Daca creierul tau va vrea sa iti amintesti, iti vei aminti. De parca eu nu stiu asta.

       Mi-au dat detalii despre unde am lucrat, unde am locuit, dar nimic prea amanuntit, prea esplicit. Nu mi-au zis daca a avut vreo relatie sau alte lucruri de genul asta. Ambiguitatea cu care au tratat subiectul vietii mele din ultimii doi ani m-a enervat la culme. Setea mea de informatii era din ce in ce mai mare, mult peste nivelul lor de cunoastere. Nivel de cunoastere foarte scazut din cate ziceau ei. De parca eu nu le dadeam detalii despre viata mea deloc. Tot ce faceam era sa ma consum psihic din ce in ce mai mult pe zi ce trece. Asa ca am ales sa renunt.

      Ma intrebam in fiecare zi cine sunt, daca am pierdut ceva important din viata mea, vreo amintire unica pe care nu o sa o mai recuperez vreodata. Ceva esential ce mi-ar defini personalitate. Ceva ce ma face sa fiu eu din acest moment. 

     Chiar si acum ma intreb cu toate ca incerc sa nu o mai fac. Ii impun creierului meu sa nu se mai gandeasca la asta, dar deocamdata nu prea reusesc. M-am mutat aici cu speranta ca ma voi distrage de la asta.

      Am renuntat la orice incercare de a-mi reaminti. Daca o sa o fac vreodata bine, daca nu , nu. 

      Incep sa imi car bagajele sus. Cutiile si geamantanele cantaresc o groaza si aproape imi rup spatele. Stau la etajul 8, dar din fericire liftul functioneaza. Fac cateva drumuri bune pana cand reusesc sa imi aduc toate lucrurile sus. Apartamentul este cu doua camere, living si un dormitor. Bucataria este deschisa, catre living. Peretii sunt decorati in culori calde, asa ca planuiesc sa nu varuiesc deocamdata.

      Ma trantesc pe canapea. Mobila a fost adusa deja din fostul meu apartament din Portland, asa ca slava Domnului, nu voi dormi pe jos. 

      Maine voi merge catre cladirea unde am inchiriat un spatiu. Am terminat psihologia acum doi ani si am facut si un master in timpul asta despre care din pacate nu imi amintesc. Ai mei mi-au zis chiar ca am si lucrat pentru o firma, dar acum cred ca e timpul sa am un cabinet al meu. 

       Despachetez cutiile cu lucruri pentru bucatarie si asez lucrurile in dulapuri, apoi merg in dormitor si imi scot o parte din haine din valize si le pun in dulap. Restul hotarasc sa le las pentru maine, caci deja sunt obosita si plictisita, asa ca decid sa ma trantesc in pat , dar vad ca nu e cuvertura pusa. Cacat! 

      Oftez si ma ridic sa fac patul. Dupa lupte seculare cu cearceaful si cuvertura, reusesc intr-un final sa termin de aranjat si patul. Repet miscarea de mai devreme, trantindu-ma in pat. 

      Inchid ochii pentru aproximativ cinci secunde, cand telefonul pe care l-am uitat in living incepe sa sune.

     Ce dracu se intampla? S-au intors astrele impotriva mea ? 

      Nu ma ridic sa raspund, sperand ca o sa se opreasca, dar nenorocitul incepe sa sune din nou. 

     Ma ridic nervoasa din pat si merg sa il iau, blogodorind persoana care ma suna atat de insistent.