Fugind de amintiri

Capitolul 25 -,, Hai să mergem în Club"

O durere ascutita imi sageteaza tamplele cand incerc sa imi ridic capul de pe perna, iar amintirile noptii trecute, de data aceasta deloc placute imi apar in fata ochilor. Habar nu am dupa cat timp in care am plans isteric in fata usii m-am tarat catre pat, unde am continuat sa plang linistit pana in momentul in care am reusit in sfarsit sa adorm. Dar acum, trezindu-ma dupa cateva ore mai tarziu, ma simt de parca nu am dormit deloc.

Durerea de cap nu este singura care ma chinuie in acest moment. Durerea din sufletul meu nu a disparut si cu siguranta nu are sa dispara curand, continuand sa imi macine sufletul. Privesc tematoare catre usa si ma intreb daca Tamlin este inca in spatele ei sau a plecat in apartamentul lui. Aseara, dupa ce m-am inchis in camera, a insistat pentru cateva minute bune sa ii deschid, vorbindu-mi fie mai calm, fie tipand si batand in usa, pana cand la un moment dat galagia a incetat, iar eu am putut sa adorm.

Ceasul indica ora unsprezece, semn ca am dormit destul de mult, dar din fericire este weekend. Ezit pe marginea patului, cantarindu-mi optiunile, dar in afara de cea de a iesi pe usa si de a-l infrunta in eventualitatea de a mai fi inca aici, nicio varianta nu este rationala si valabila pe termen lung, caci sa fim seriosi, cat as putea ramane aici fara sa mananc si sa beau apa?

Ma ridic, iar imaginea mea in oglinda imi atrage atentia. Constat ca arat groaznic. Am ochii rosii si umflati de la atata plans, fiind scosi in evidenta de paloarea neobisnuita a chipului meu. Imi spun in capul meu cateva cuvinte de incurajare, apoi pornesc hotarata catre usa pe care o descui. Cand o deschid, insa o parte din curaj imi piere si ma trezesc pandind si privind in stanga si in dreapta asemenea unui copil. Dar livingul este gol, la fel si bucataria, iar in caz ca Tamlin nu s-a ascuns in baie, atunci a parasit apartamentul.

Rasuflu usurata si merg sa incui usa de la intrare in caz ca ar putea da buzna peste mine, dar apoi imi amintesc ca i-am dat o cheie. Proasta femeie! Ma rog sa nu apara aici, caci o sa fac o noua criza si deocamdata nu am destula energie sa ii fac fata. Ma indrept catre bucatarie mai lipsita de viata decat oricand si plina de tristete, simtind deziluzia, dezamagirea si amaraciunea tradarii asemenea unor bolovani pe care trebuie sa-i car in spate.

Vreau sa imi fac fata, dar un pahar cu apa si doua pastile langa care se afla un bilet imi atrag atentia.

Chiar daca acum probabil ma urasti, nu vreau sa suferi. Ia pastilele astea, te rog. Cu siguranta te doare capul. Imi pare rau!

Biletul nu este semnat, dar stiu ca este de la el, iar cand ii termin de citit cuvintele, un sughit de plans mi se opreste in gat, iar doua picaturi de lacrimi fierbinti aluneca pe obrajii mei, dar strang din ochi, ordonandu-mi sa ma opresc si sa fiu puternica. Ma gandesc sa nu iau pastilele, dar mi-as face rau mie in acest fel, caci capul meu nu doar ca ma doare, ci imi plesneste de durere.

Pentru urmatoarele ore ma plimb ca un zombie prin casa, trantindu-ma din pat pe canapea si de pe canapea pe pat, iar la un moment dat imi vine stralucita idee de a baricada usa de la intrare cu pantofarul pentru a ma asigura ca nu aveam sa dau ochii cu Tamlin, cu care nu mai am ce sa discut, decat daca se hotaraste sa imi spuna despre toate cacaturile pe care mi le ascunde.

Incerc sa imi ocup gandurile cu orice altceva, dar nicio varianta nu functioneaza, prezenta lui fiind ca o fantoma ce imi bantuie obsesiv si ostentativ mintea.

Telefonul incepe sa sune si ma trezeste din cazanul de tristete in care am cazut. Numele lui Aly apare pe ecran, iar eu ma lovesc cu perna peste fata, caci sa discut cu ea este ultimul lucru pe care mi-l doresc acum. Dar ca de obicei, Aly nu se lasa, iar cand telefonul incepe sa sune pentru a doua oara, oftez zgomotos , raspund si duc telefonul la ureche.