Fugind de amintiri

Capitolul 30 - ,, As innebuni daca..."

    Fug... Fug de-a lungul aleii, indepartandu-ma cat mai mult de cladirea din care tocmai am iesit, lasand in urma luminile calde si primitoare, muzica eleganta. Ii ignor in continuare strigatele din ce in ce mai disperate, imploratoare, numele meu rostit pe un glas ce sta sa se franga in orice moment. Nu ma voi lasa pacalita. Nu voi cadea prada acestui joc. 

     Fug. Fug cat mai departe de el, de-a lungul aleii ce devine din ce in ce mai intunecata si mai sinistra, asemenea mie in acest moment. Fug, pana cand vocea lui nu se mai aude, iar in jur nu mai domneste decat o liniste deplina, apasatoare, deranjata doar de zgomotul pasilor mei. Iar pentru cateva clipe efemere cred ca asta este cel mai urat lucru care s-ar fi putut petrece in seara asta.

    Sunetul pasilor mei rasuna pe strada intunecata, luminata ici colo de cate un felinar ratacit, a carui lumina palida pare a fi o parte esentiala a intregului decor. Ce face totul sa fie mai infricosator, dand un aer straniu.

     Nu sunt sigura de ce alerg. In spatele meu nu se afla nimic concret. Nici un zgomot care sa indice prezenta unui urmaritor. Doar o simpla intuitie, un sentiment, sau mai bine zis o voce din capul tau care iti striga sa fugi. Sa pleci cat mai repede din locul in care esti, caci ceva rau urmeaza sa se intample.

     Strada larga ce se intinde in fata mea pare interminabila, capatul nefiind vizibil in intunericul ce domneste in jur. Alerg pe trotuar, dar intalnesc diferite obstacole care ma impiedica sa inaintez la fel de rapid pe cat mi-as dori. Masini parcate neregulamentar, jumatate din ele aflandu-se pe trotuar, crengi de copaci cazute pe jos ca si cum in urma cu cateva minute ar fi fost o furtuna, fapt foarte ciudat avand in vedere ca acum cerul este senin si adie o briza calduta care imi mangaie usor trupul din ce in ce mai infierbantat din cauza fugii.

     Ma uit pentru o secunda inapoi, cu toate ca mi-am repetat ca o mantra de cand am inceput sa alerg ca nu trebuie sa fac. Imi regret decizia imediat.

    O umbra sare de dupa un copac aflat la aproximativ un metru in spatele meu. Inima mi se opreste in loc pentru cateva momente de spaima, iar respiratia mea si asa intretaiata de atat efort devine si mai rapida. Actiunile mele devin frenetice, incontrolabile, iar fix atunci dau peste o creanga pe care nu am apucat sa o vad la timp.

    Imi pierd echilibrul, iar corpul meu se apropie cu rapiditate de asfalt, dar nu il ating....

    Nu il ating sau nu mai apuc sa il ating, caci o atingere blanda, o mana calda care-mi cuprinde talia si ma lipeste de un piept tare ma face sa ma calmez  si sa revin la realitate pentru cateva momente. Imi sopteste sa ma linistesc, iar trupul meu se conformeaza imediat, relaxandu-se in bratele lui primitoare, iar in urmatoarea secunda alunec inapoi in lumea viselor, de data asta intr-o lume a viselor mai colorata si mai putin infricosatoare.

     Cateva ore mai tarziu deschid ochii si ma rasucesc in imbratisarea stransa a lui Tamlin, astfel incat sa ajung cu fata la el. Zambesc pentru ca s-a tinut de promisiune si a venit in patul meu. Imi amintesc de asemenea de cosmarul meu, cosmar ce insumeaza alte doua cosmaruri ale mele. Nu stiu de ce fugeam, de cine si unde, dar i-as fi putut afla oare deznodamantul daca Tamlin nu ar fi simtit ca am un cosmar? Crezusem ca acestea m-au parasit, dar se pare ca ele sunt alimentate si de starile mele interioare. Cat m-am simtit bine, cosmarurile au disparut. Cum starea mea psihica a fost data peste cap, cosmarurile s-au intors. Oare dorinta mea mistuitoare de a-i sti toate secretele lui Tamlin provine de la faptul ca nu-mi cunosc in intregime propria viata? O explicatie destul de buna dupa logica mea. 

     Privesc catre barbatul adormit din fata mea si ii admir frumusetea. Remarc ca a renuntat la costum, care este acum impaturit frumos pe scaun, venind in pat doar cu boxerii.