Fugind de amintiri

Capitolul 23 - "Cină cu părinții"

     Plec cu o ora mai devreme de la serviciu, ultima programare avand-o cu Aly si permitandu-mi astfel sa o anulez, ea fiind prietena mea acum intelegandu-ma. Cu toate astea, a fost destul de dezamagita cand am rugat-o sa reprogramam in alta zi, pe motiv ca abia astepta sa mai discutam ca intre fete. Bineinteles ca as fi putut sa ii spun ca intre fete putem vorbi la o cafea, in afara orelor de terapie, asa cum fac prietenele normale, dar atata timp cat pot sa vorbesc cu ea si mai castig si niste bani pe deasupra, de ce nu? 

     Asa ca, in acest moment ma indrept catre supermaket-ul aflat in vecinatatea cladirii de apartamente in care locuiesc, pentru a face niste cumparaturi rapide, necesare pentru a intocmi o cina la fel de rapida inainte de sosirea parintilor mei. 

    Emotiile nu si-au slabit din intensitate nicio clipa, toata ziua fluturi violenti lovindu-mi stomacul, facandu-mi dificila concentrarea asupra pacientilor mei, neputand sa imi respect regula ca serviciul este serviciu, iar problemele personale sunt probleme personale. 

     Cand in sfarsit ajung in apartamentul meu, cu doua plase grele, incarcate de alimentele necesare pregatirii rapide a unei fripturi de pui, a unei salate si a unei prajituri rapide, nu-mi mai ramane de facut nimic altceva in afara de a ma schimba si de a ma apuca de pregatit cina care-mi doresc sa fie perfecta. Tamlin imi va cunoaste parintii si sper ca nu va exista niciun fel de problema intre ei, desi sunt aproape sigura ca ei il vor indragi la fel de mult ca si mine. Poate doar tata nu la fel de mult, caci el este ca orice tata, ingrijorat pentru fiica lui, considerandu-ma inca fata tatei, in pofida varstei mele. 

      Gatesc de zor, pierzand complet notiunea timpului, cand soneria anunta sosirea invitatilor mei, despre care intuiesc ca sunt mama si tata, caci Tamlin ar fi intrat direct, mai ales ca acum are si o cheie. Imi dau sortul jos si imi netezesc hainele de casa, indreptandu-ma spre usa, pe care o deschid fara sa ma mai uit pe vizor. In fata mea stau mama si tata, ambii trecuti de cincizeci de ani, tata avand parul incaruntit din cauza varstei, dar mama aratand cu cel putin zece ani mai tanara, cu parul ca abanosul si fata inca neatinsa de riduri proeminente. Aceasta nu ezita nicio secunda din a se arunca asupra mea, trecandu-si bratele pe dupa gatul meu si prinzandu-ma intr-o imbratisare sufocanta din care ma zbat rapid sa ma eliberez. 

- Si mie mi-a fost dor de tine mama, spun desprinzandu-ma din strangerea ei ferma, apoi ma indrept catre tata, care ma strange intr-o imbratisare usoare si calduroasa, apoi ma saruta pe obraz.

- Buna, scumpo! exclama ei. 

     Le fac semn sa paseasca inauntru, iar ambii mei parinti, oameni simpli, imediat ce se afla in interiorul apartamentului meu modesc par sa se simta in largul lor. 

- Dragut loc, draga mea, spune mama, asezandu-se pe canapea, urmata de tata. 

- Va aduc ceva de baut? O apa, un ceai? ii intreb eu, dar ma refuza imediat cu o miscare din cap, mama batand locul de langa ea si facandu-mi semn sa ma asez. 

     Ii urmez ordinul si iau loc langa ea, sub privirea ei scrutatoare. 

- Poveste-mi cum e aici, spune luandu-mi mainile in ale ei. 

- Minunat, raspund privind cand la ea , cand la tata. M-am obisnuit deja cu orasul, iar cabinetul merge din ce in ce mai bine.

- Prieteni ti-ai facut? ma chestioneaza tata. 

- Da. Mi-a facut doi prieteni. Un vecin si o pacienta de-a mea. 

     Tata ma priveste incruntat, vizibil nemultumit de raspunsul meu.

- Doar doi prieteni si aia vecinul si pacienta ta? 

     Tonul lui ma face sa ma simt prost. Niciodata nu am fost o persoana foarte sociabila si deschisa sa imi fac numerosi prieteni, ci din contra, intotdeauna am preferat cercurile restranse in care sa pot fi eu insumi, iar ei stiu destul de bine asta, dar niciodata nu au incetat sa imi reproseze faptul ca as putea fi mai populara.