Fugind de amintiri

Capitolul 27 -,, Pedeapsa"

     Dar sarutul lui nu mai apare, iar eu aproape ma dezechilibrez cand caldura bratelor lui Zayn dispare din jurul meu. Abia cand ma rasucesc sa vad ce se intampla realizez cat de ametita de bautura sunt de fapt, pamantul clatinandu-se usor cu mine. Sunt atat de ametita incat ma mira pe mine insumi cum reusesc sa ma mentin inca pe picioare pe tocuri. 

    Imaginea din fata mea ma lasa masca, gura deschizandu-mi-se la propriu de uimire cand il vad pe Zayn intins pe podea, de altfel si el la fel de socat ca si mine. Se tine cu mana de obrazul stang, din buza curgând-i firicele de sange, semn ca a fost pocnit drept in fata.

    Dar nu dureaza mult pana ma lamuresc ce se petrece de fapt, iar momentul in care pricep este cel in care cineva ma apuca de mana si ma bruscheaza inspre el, in secunda urmatoare trezindu-ma izbita de un piept tare. 

     Imi ridic privirea si dau cu ochii de cei verzi ai lui Tamlin, binecunoscutii lui ochi, intunecati acum de furie, sprancenele lui blonde fiind aproape unite pe centrul fruntii, fiind despartite insa de santuletul format acolo. 

    Un fior imi traverseaza corpul, din cauza cauza modului in care ma priveste, ce imi da de inteles ca am dat de dracu, dar si din cauza apropierii dintre noi si pentru ca il vad pentru prima oara dupa ce ne-am certat, iar eu sunt atat de suparata pe el si furioasa. Al dracu de furioasa. 

     Mana lui Tamlin se muta de pe antebrat pe incheietura mea. Nu mai apuc sa ma departez sau sa fac vreo miscare din proprie initiativa, caci in secunda urmatoare ma trezesc trasa spre iesirea din club. Trebuie sa depun un efort considerabil ca sa tin pasul cu el, gravitatia jucandu-mi feste si dorind sa ma traga in jos. 

- Tamlin! Opreste-te! exclam eu in momentul in care iesim afara, iar aerul racoros ma izbeste in fata, acesta fiind si momentul in care Tamlin m-ar fi auzit daca as fi strigat, caci in galagia din interior as fi fost o cauza pierduta, pana si beata putand sa-mi dau seama de asta. 

    Tamlin insa nu ma baga in seama si continua sa mearga, tragandu-ma in continuare dupa el, iar eu incep sa ma opun asemenea unui copil si sa trag de el in directia opusa.

- Da-mi drumul! tip la el si ma smugesc brusc din mana lui.

    Si atunci fac un pas gresit, iar tocul meu cedeaza, rupandu-se, iar in urmatoarea clipa stiu ca urmeaza sa dau cu fundul de asfalt. Inchid ochii si astept izbitura, dar Tamlin ma prinde in ultimul moment si cu o miscare rapida, ce imi provoaca un val de ameteala, ma arunca pe umarul lui de parca n-as cantari mai mult decat un sac de cartofi si  isi continua drumul cu pasi mari prin parcarea intunecata. 

- Ce... Ce faci? il intreb eu, balbaindu-ma si prinzandu-ma cu mainile de soldurile sale, simtind inca cum pamantul se invarteste cu mine. 

     Dar Tamlin nu-mi raspunde nici de data asta, ci smuceste portiera masinii sale, apoi aproape ca ma arunca pe scaunul din dreapta. La fel de violent smuceste si centura, pe care mi-o prinde, iar inainte ca macar sa realizez, se urca pe locul soferului si poneste masina.  Ma injur in capul meu fiindca sunt beata, caci creierul meu parca nu mai functioneaza la adevaratele lui capacitati. Gandesc mai lent si asta nu e bine. Dar imi amintesc ce a facut Tamlin.

- Ce crezi ca faci? il intreb eu rastit. Vii asa si ma iei din club de parca ai toate drepturile! 

- Taci dracului din gura, Marianne! tipa Tamlin la mine, lovind cu mana in volan. Taci! Sunt atat de furios pe tine, incat nu stiu ce-ti fac! Abtine-te de la comentarii pana ajungem acasa, spune el ultimele cuvinte mai incet, ca o rugaminte.

   Ma cutremur cand ii aud tonul. Ce naiba. Tot el este nervos? Si acasa? Casa mea nu este si casa lui, imi spun in mintea mea.

     Desi nu imi place sa il ascult, iar alcoolul imi da curaj, ma abtin totusi de la orice fel de comentariu cat timp ne aflam in masina. O bucata din partea mea rationala inca mai funtioneaza si imi spune ca nu as vrea sa provoc un accident prin comentariile mele acide.