Fugind de amintiri

Capitolul 15 - "Mi-am pierdut cheile"

      Usile liftului se deschid, iar noi pasim in exteriorul lui. Mana fierbinte a lui Tamlin o tine strans pe a mea, inca de cand am plecat de pe acoperis, nerefuzand sa imi dea drumul nici macar pentru o secunda.

      Cand am incercat sa strang dezordinea din jurul nostru, m-a oprit, motivand ca se va ocupa altcineva de asta. M-am prins ca este bogat, dar oare cat de bogat este daca are angajati sa ii faca toate lucrurile marunte? 

      Intalnirea a fost uimitoare si nu am exagerat nici un pic cand am afirmat ca este cea mai grozava intalnire la care am fost vreodata, caci nici un tip de pana acum nu s-a dat peste cap intr-un asa fel. Atmosfera creata era perfecta pentru o cerere in casatorie, ce sa mai spun de o intalnire. Tamlin m-a surprins in adevaratul sens al cuvantului. Nu as fi crezut vreodata ca tipul arogant pe care l-am intalnit in lift are o latura romantica. Simt ca ma indragostesc iremediabil de el si nu ma pot opune deloc acestui sentiment. 

      Ajunsi in fata usii mele, ne oprim, iar eu ma rasucesc astfel incat sa ne aflam fata in fata. Imi ridic privirea catre Tamlin, care ma priveste cu ardoare, o privire care imi provaca tensiune in zona intima. Cand ma priveste asa ma simt in stare sa ma arunc in bratele lui si sa ii rup hainele de pe el, apoi sa il implor sa ma faca a lui. Inghit in sec din cauza gandurilor murdare pe care le am legatura cu el si clipesc incercand sa imi alung aceste imagini demne de filmele pentru adulti.

      Privirea lui Tamlin se plimba nestingherita pe fata mea, analizandu-ma cu o curiozitate de asemenea nestavilita, probabil incercand sa isi dea seama la ce ma gandesc. 

- Iubito, nu stiu ce este in capusorul asta frumos al tau, dar avand in vedere ca te-ai inrosit, mi-e teama ca banuiesc, ma tachineaza el cu un zambet larg. 

- Nu ma gandesc la nimic, spun lasandu-mi capul in jos si privind catre incaltarile noastre pentru cateva momente, inainte sa vorbesc din nou. Multumesc pentru intalnire. A fost minunat. 

      Ochii lui verzi ii cauta pe ai mei inainte de a-mi raspunde. 

- Eu iti multumesc. Ca ai acceptat sa vii. 

- De fapt, nici nu m-ai intrebat, spun eu mijind ochii la el. Ai spus "iesi cu mine diseara". 

      Tamlin isi ingusteaza ochii la randul lui.

- Puteai sa refuzi. Sa imi zici la telefon ca nu vrei, dar nu ai facut-o.

      Se indreapta mandru de spate, privindu-ma asa cum il caracterizeaza cel mai bine, in stilul lui arogant pe care am ajuns sa il ador. 

- Stiam deja ca esti o cauza pierduta, il tachinez eu.

- O sa imi platesti intr-o zi pentru toate replicile astea, Marianne. Sa nu crezi ca nu se cumuleaza undeva. 

       Tonul pe care il foloseste este unul profund si senzual.

- Ma ameninti? 

- Nu te amenint, iubito. E o promisiune, sopteste el cu buzele lipite de urechea mea, iar eu ma excit imediat la auzul aluziilor sale indecente. 

      Imi pun mana pe pieptul lui si il imping mai departe de mine, regretand imediat cand caldura dogoritoare a trupului sau dispare, fiind inlocuita de o senzatie de rece. Senzatie pe care o am constant cand se distanteaza de mine. 

- Du-te la culcare. Daca mai vorbim mult aici vom trezi vecinii.

      Ii fac un semn catre usa lui, dar el nu face nicio miscare, ci face un pas inainte, venind inapoi aproape de mine. 

- Ce ar fi sa intram inauntru si sa ne continuam discutia.

      Imi dau ochii peste cap, impingandu-i din nou pieptul ferm. Cu siguranta se da inapoi de buna voie, caci omul asta e un munte, iar eu cu siguranta nu l-as putea clinti.