Fugind de amintiri

Capitolul 11 - "De ce ai băut?"

       Tamlin ma priveste printre genele maronii, ochii lui verzi fiind acum negri din cauza luminei scazute de pe scara si a pupilelor foarte dilatate din cauza alcoolului. Nu pot spune ca mi-am dat seama ca este beat din cauza unui miros puternic ce ar ajunge pana la mine, ci din cauza posturii ciudate pe care o are, cumva parca rastignit, indoit prea ciudat pentru pozitia lui fireasca si seducatoare, dar totusi aratand la fel de bine ca de obicei, sprijinindu-se de tocul usii mele. 

         Tresare aproape imperceptibil cand ma vede, trecandu-si privirea nestingherit peste corpul meu, incepand cu picioarele si terminand cu fata mea si ramanand un pic cam mult focusat pe anumite zone, acum fiind parca mai indraznet decat de obicei, facandu-ma sa ma simt intimidata de privirea lui intimidata si sa imi incrucisez jenata picioarele goale, dezgolite de pantalonii de pijama mult prea scurta. Noroc ca tricoul imi este putin largut, nedezvaluind prea mult din ceea ce se afla pe dedesubt. 

- Tamlin, spun incet vazand ca nu conteneste sa spuna nimic, ci doar continua sa ma priveasca intr-un fel pe care nu il pot descifra. 

          Vocea mea il scoate parca din transa. Ma priveste suprins, clipind repetat, de parca nu ar incerca sa se convinga ca sunt reala si nu doar o inchipuire. 

- Marianne... 

         Vocea sa are o unda chinuita, iar tonul lui scazut reverbereaza in linstea noptii. Se desprinde de usa si face un pas catre mine, ocolindu-ma si intrand inauntru, usor impleticit, indreptandu-se catre canapeaua din mijlocul livingului. Intra in stilul lui clasic, ca atunci cand este treaz, fara a-mi cere permisiunea, iar eu nu fac nimic sa il opresc. Nu stiu cat de bine este sa lasi un om beat in casa ta noaptea, dar in acest moment nu pare sa conteze. Din habar nu am ce motive ciudate, nu simt nicio anxietate in ceaa ce priveste prezenta lui aici, in acest moment, teama ca ar putea sa imi faca ceva, sa ma raneasca in vreun fel fiind inexistenta. Teama care cu siguranta ar fi existat in cazul oricarei alte persoane, dar care in cazul lui Tamlin lipseste cu desavarsire. Pot spune ca am o incredere ciudata in el, fiinta mea simtindu-se in siguranta cu el, aici si acum, ametit chiar si de bautura. 

- Sper ca nu te deranjez, spune el sprijinindu-se de spatarul canapelei cand ajunge in dreptul ei, moment in care imi amintesc si eu ca inca nu am inchis usa. 

- Nu, nu ma deranjezi, il asigur inchizand usa si indreptandu-ma cu pasi micuti catre ei. Esti beat? il intreb eu de parca nu ar fi evident.

      El nu pare sa ia in seama intrebarea mea, ori nu vrea sa imi raspunda la ea, caci incepe sa vorbeasca fara a-mi raspunde curiozitatii.

- Nu pot sa stau departe de tine, sopteste el , fixand cu privirea un punct din podea. 

       Inima incepe sa imi bata mai tare la auzul cuvintelor lui si continuu sa avansez pana cand ajung la aproximativ doi pasi distanta. 

- Tamlin... Esti bine? Vrei sa te conduc in apartamentul tau? il intreb ingrijorata.

       Isi ridica privirea catre mine,  ochii lui parand indurerati, raniti din motive necunoscute mie. 

- Aici vreau...vreau sa fiu, langa tine.

         Ofteaza si se sprijina cu fundul de spatar, lasandu-si ochii sa rataceasca imprejur, incercand sa isi adune cuvintele, timp in care eu nu fac decat sa ma sprijin de pe un picior pe altul, admirandu-i frumusetea, analizandu-i fiecare coltisor al fetei, incepand cu parul lui blond inchis si continuand cu ochii de un verde profund, marginiti de gene dese si lungi, de culoare maronie, care ii creaza umbre fine pe pometii inalti, apoi trec  nasul perfect si buzele carnoase, cu care m-a sarutat patimas, si nu in cele din urma maxilarul masculin, proeminent si usor ascutit, umbrit la randul lui de o barba abia crescuta, prin care as vrea sa imi trec degetele care parca ma ard acum de dorinta de a-i simti asprimea, dar pe care mi le stapanesc cu toata convingerea de care sunt capabila, caci nu as vrea sa ii dau apa la moara unui Tamlin beat. Nu asa. Nu in acest moment.