Fugind de amintiri

Capitolul 29 -,, Declarație de dragoste"

- De ce nu mi-ai spus ca esti divortat? il intreb eu pe Tamlin, care isi imbraca sacoul crem, pregatindu-se de o cina de afaceri la care merge impreuna cu familia lui.

    Acum, la cateva ore dupa marturisirile lui ne aflam in apartamentul sau. 

    Da, ne-am impacat, iar restul zilei am incercat sa ne comportam normal, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totusi, curiozitatea care ma roade nu-mi da pace, iar pana nu-mi rostesc intrebarile si nu primesc raspunsuri la ele nu pot merge mai departe.  

    Este adevarat ca Tamlin m-a lamurit in privinta unor minciun, dar sunt aceste adevaruri complete? Sau au ramas alte secrete asteptand sa fie descoperite? De ce simt ca Tamlin imi povesteste totul pe jumatate sau exceptand anumite detalii care ar fi completat povestea? Nu stiu, dar voi afla. 

    El ma priveste in oglinda, in timp ce-si incheie lent nasturii sacoului. Cine ar fi crezut ca imbracatul poate fi la fel de sexy ca si dezbracatul? 

- Pentru ca nu stiam ce parere o sa ai despre asta. Nu voiam sa ma privesti diferit, spune el. 

- Nu e ca si cum esti inca casatorit, replic eu pe un ton involuntar taios. Asta nu mi-ar fi schimbat parerea despre tine, adaug pe un ton mai dulce. 

     Se intoarce catre mine, iar felul in care ma priveste imi inmoaie picioarele. Un amestec de drag si pasiune. 

     Dar acum ca ii stiu povestea, acum ca l-am auzit marturisindu-si dragostea eterna pentru o femeia care nu mai exista, cel putin nu in lumea materiala, ar trebui sa ma tem? Sa imi fac griji ca iubirea lui pentru mine nu va fi vreodata destul de puternica incat sa o depaseasca pe a ei? Voi fi intotdeauna in umbra unei fantome? Sau mai bine spus, el macar ma iubeste acum? Ma va iubi vreodata ori eu nu sunt decat o inlocuitoare mai draguta a Mariei? 

    Probabil ca e pueril sa gandesc asa, sa ma intreb lucrurile astea, dar mintea mea, asemenea tuturor mintilor actioneaza uneori impotriva mea, analizand in profunzime asemenea situatii. 

    Dar chiar daca imi fac griji pentru mine, faptul ca el inca o iubeste pe ea si dupa moarte, ca inca ii este fidel sentimentului recunoscand ca o va iubi mereu, mi se pare un lucru surprinzator si admirabil. 

    Analizand lucrurile din perspectiva asta, un gram de gelozie ma atinge usor, caci mi-ar fi placut sa fiu iubita asa cum este ea. Desi moarta, este o persoana norocoasa. 

- Iubito, esti bine? ma intreaba Tamlin venind mai aproape. Imi pareai putin pierduta. 

- Da, sunt bine. Doar ma gandeam la ziua de azi, spun eu. 

     Tamlin nu spune nimic, ci ma imbratiseaza strans. Ii raspund imbratisarii, oftand. 

- Tu ma placi? il intreb inainte sa realizez cat de stupida sunt. Adica... 

     Ma sustrag din bratele lui, incurcata si rusinata. Cum as putea sa il intreb daca simte ceva pentru mine sau sunt doar o inlocuitoare pentru iubita lui moarta. Imi vine sa si plang si nu stiu exact de ce. Oare imi plang de mila ca sunt indragostita de un barbat care iubeste o alta femeie?

- Marianne, iubito, spune Tamlin luandu-mi fata in palme si fortandu-ma sa ma uit la el cand vede ca ma foiesc agitata. Tu nu inlocuiesti pe nimeni, ma intelegi ? Tu esti prezentul si viitorul meu. De tine sunt indragostit. 

     Inima mea isi opreste bataile la auzul cuvantului indragostit. El indragostit. De mine. Este ca un vis devenit realitate. 

- Poate ca asta nu e cel mai romantic cadru in care sa ti-o spun, dar stiu ca e momentul in care probabil ca ai cea mai mare nevoie sa o auzi, adauga el. Dar te iubesc, Marianne. Pe tine, aici si acum, imi sopteste el cu fata foarte aproape de a mea.