Fugind de amintiri

Capitolul 38 -,, Dispărută"

Marianne

     Ma aflu din nou in aceeasi situatie ca acum cateva luni, intr-un nou oras, intr-o noua casa, gata sa incep o noua viata. Pe atunci eram optimista. Eram gata sa uit ca am uitat. Acum, in schimb, sunt plina de indoiala si nu sunt sigura ca am luat decizia corecta neascultandu-mi inima, dar uneori trebuie sa ne ghidam si dupa ratiune. Nu-i asa? Incerc sa ma consolez singura, dar cu fiecare minut, fiecare ora petrecuta departe de Tamlin, sufletul meu urla din ce in ce mai tare dupa el, iar vorbele lui Christian mi se deruleaza in minte asemenea unui disc stricat: „ Da-i o sansa sa iti explice totul, caci altfel risti sa va conduceti pe amandoi catre nefericire pentru tot restul vietii. Asculta-l, iar apoi decide ce sa faci." Ma intreb daca ar fi trebuit sa il las sa-mi explice, sa aflu motivele din spatele actiunilor lui, asa cum le vede el. De ce imi este frica mai exact? De faptul ca l-ar ierta? Imi e frica ca l-as ierta, iar el mi-ar frange din nou inima in milioane de bucati si stiu ca n-as putea suporta acea durere din nou. Aceasta durere pe care o simt si acum rasfrangandu-se asupra mea. Am fugit de asemenea pentru ca sunt suparata pana la cer pe el, iar aceasta suparare nu ma lasa la randul ei sa il ascult, caci mintea mea nu poate inca concepe modul in care el a putut sa ma minta. Acea dulce minciuna in care as vrea si acum sa traiesc fara sa stiu nimic... Am fugit ca o lasa? Imi e frica de decizia pe care o pot lua in prezenta lui? Probabil ca da, dar in acest moment pare cea mai buna decizie din punctul de vedere al ratiunii.

     Niciodata nu m-am simtit ca in acest moment, mai singura si mai pustiita, tradata de toti cei in care am avut incredere, de Tamlin, de familie si de prieteni, caci toti m-au mintit in aceasta situatie. Nu am indraznit sa dau un telefon nimanui, nici macar mamei sau tatei, nu le-am raspuns la telefon, nici lor, nici lui Phoebe sau Aiden, caci toti au incercat sa ma contacteze. Ba chiar cineva a batut in repetate randuri la usa mea, usa careia cu prima ocazie i-am schimbat iala, desi nu mai aveam sa stau mult acolo. Nu puteam risca ca el sa incerce sa stea de vorba cu mine. Si totusi, nu a incercat sa o faca. Daca Tamlin a decis sa imi dea spatiu asta a fost cea mai buna decizie luata. O confruntare cu el, fata in fata, atat de rapid de la momentul adevarului ar fi fost cu siguranta catastrofala. Habar n-am cum as fi reactionat, dar in mod cert ca nu bine.

     Cuvintele lui Christian desi m-au zguduit si au ridicat semne de intrebare asupra mea, nu mi-au schimbat decizia pe care o luasem dinainte sa stau de vorba cu el. Sa plec. Din momentul in care mi-am revenit din socul avut, moment in care am putut din nou sa gandesc rational, m-am decis ca trebuie sa plec. Sa ma indepartez. Sa merg undeva fara sa stie nimeni, intr-un loc unde el sa nu ma gaseasca. Asa ca am plecat intr-un oras mic, intr-un alt stat, fara sa spun nimanui incotro ma indrept. 

     Acum locuiesc intr-un apartament mai micut decat cel din Portland, mult mai micut de fapt, dar asta e ceea ce imi pot permita pana ce imi voi gasi o slujba. Practic nu este nici macar un apartament, ci o garsoniera, dar imi este suficient. 

     Dorm aici abia de o saptamana, dar in fiecare seara l-am visat pe el, fie batand la usa mea, fie pur si simplu intrand vijelios in casa, intr-un stil care-l caracterizeaza foarte bine, iar de fiecare data cand am deschis ochii si m-am trezit in patul meu strain si gol am inceput sa plang, cu inima arzandu-mi de dor si durere, pana cand am adormit inapoi. 

     Dar ce ma ingrijoreaza acum, mai mult decat orice, sunt greturile matinale pe care le am inca de cand am plecat. In primele zile mi-am spus ca e din cauza proastei alimentatii pe care am avut-o in ultima vreme, dar cum figura s-a repetat zi de zi, am inceput sa fiu de-a dreptul inspaimantata, iar faptul ca mentruatia mea a intarziat, nu e de asemenea un semn bun. Daca la inceput nici nu ma gandeam la posibilitatea de a fi insarcinata, acum gandul asta imi bantuie mintea. Am incercat sa scotocesc in mintea mea dupa un moment in care eu si Tamlin nu ne-am protejat, dar nu reusesc sa imi amintesc sub nicio forma. Ma incuranjez, spunandu-mi ca poate toate astea mi se intampla de la stres, dar stiu ca trebuie sa-mi verific banuielile.