Mereu și pentru totdeauna

C a p i t o l u l 1

Braun&Haller Inc.

Dacă aș spune că n-am emoții aș minți și chiar aș minți foarte mult. Era pesimistă de felul meu și puteam să jur că e doar o altă încercare în zadar fiind fete mult mai pregătite în asta decât mine. Și nu credeam în destin încât să spun că destinul mă duce acolo, mă așează în fața lui, iar eu cu un aer mai ceva ca-n filme îl farmec cu șarmul și inteligența mea, ei bine, el deja înnebunit după abilitățile mele de angajat conștiincios mă acceptă pentru job. Nici măcar nu eram șarmantă, eram mai de grabă, ca o oală sub presiune care avea să explodeze. Probabil pentru că-mi doream job-ul ăsta atât de mult. Practic, eram asistenta unuia dintre cei mai mari arhitecți. Îl ajutam la proiecte, vorbeam uneori în locul său, eram mâna sa dreaptă. Și apoi m-am lovit de realitate, nici nu ajunsesem acolo pentru a da nenorocitul ăla de interviu. Îmi pregătisem un mic discurs în minte în cazul în care voi face vreo prostie involuntar, mi se mai întâmplă și d-astea.

Auzisem câteva zvonuri despre el, îl urmăream pe o rețea de socializare unde afișa poze cu el și auzisem de proiectele lui din toate tabloidele. Mă calmasem ceva, dacă voiam postul ăsta trebuia să dau dovadă de perspicacitate. Cum să fii perspicace când erai roșie la fața ca și un trandafir?

Scoasem din dulap o rochie neagră undeva până la genunchi, dreaptă. Am asortat-o cu o pereche de pantofi stiletto roșii și încrezătoare am pășit spre mașina ducându-mă spre marea firmă din centrul Washington-ului. Plecasem cu câteva minute mai devreme asigurându-mă astfel că nu voi întârzia din cauza traficului infernal din oraș. Spre bucuria mea ajunsesem acolo la fix. Am înfășcat CV-ul așezat mai devreme cu grijă pe locul de lângă șofer și am ieșit din mașină îndreptându-mi spatele.

Am intrat în clădirea mare fiind îndrumată de către recepționeră într-o sală unde se țineau, uneori, ședințele. M-am panicat puțin văzând câte fete sunt. Care era șansa ca eu să fiu aleasă dintre toate acestea? Multe puteau întra aici fără vreun pic de inteligență bazându-se pe fizicul lor. Păreau că picioarele nu aveau să li se mai termine fiind mai lungi decât clădirea în sine. Și eu care spuneam că rochia mea este prea scurtă. Rochii mai scurte decât era etic, picioare lungi, decolteuri adânci unde vedei cu ochii și apoi eu cu rochia mea neagră, banală. Auzeam cum șușoteau între ele convinse că vor lua job-ul datorită ținutei spunând că au auzit prin vreun ziar moden că omului îi plac femeile înalte, cu forme descoperite. Ce căutam eu acolo? Una dintre ele se întoarce, se uită urât examinându-mă din vârful degetelor până la ultimul fir de păr din cap. Măcar știa să numere sau cel puțin așa lăsa impresia. Bun...după fața ei avea să zică ceva.

— De ce ai venit îmbrăcată așa? întreabă și zâmbesc în sinea mea pentru că am avut dreptate.

— Credeam că am venit pentru job, nu pentru întâlnirea pe care mi-am dat-o pe un site de matrimoniale, spun și eu dând din umeri.

Nu mai apucă să-mi răspundă căci rămâne cu ochii ațintiți spre ușa în locul unde s-a oprit Friedrich Braun Haller. Se uita de parcă nu mai văzuse vreodată oameni. Și-a făcut loc printre protagonistele comediilor cu proști, gata să facă un salt spre el și să-l devoreze ca un animal de pradă. În spatele lui întră o femeie înaltă, blondă și extrem de drăguță.

— Bună dimineața! Eu sunt Josephine Braun Heller și sunt cea care va nominaliza câțiva participanți pentru a se prezenta la interviul final.

A mai dat câteva detalii despre job, despre interviu în sine și mă uitam cu amuzament la fețele uimite și indignate ale celor care credeau că îl vor da gata pe frumosul bărbat.

— Să te văd cum o vei cuceri pe sor-sa, îi spun tipei de mai devreme și zâmbesc drăguț.

Toate emoțiile pe care le aveam mai devreme s-au evaporat complet după câteva momente. Eram sigură pe mine și convinsă că voi lua postul ăla indiferent de circumstanțe. Când mi-am auzit numele mi-am luat CV-ul și m-am dus în camera de alături privind-o pe blondă cum scrie ceva pe calculator. M-am așezat pe scaunul din fața biroului și am pus hârtiile din mână mea pe spațiul ei de lucru. A scos privirea din ecran și m-a privit trăgând foile mai aproape de ea apoi a răsfoit puțin prin toate informațiile despre mine.

— Impresionat, spune ajungând în dreptul studiilor. Ai experiență în domeniu?

— Nu, răspund, abia ce-am absolvit facultatea în vară.

Mi-a mai pus ceva întrebări și spre sfârșit s-a uitat iar la mine cu seriozitate.

— Știi în ce te bagi dacă iei job-ul? întreabă. Este un om extrem de dificil, s-ar putea să ajungi la ospiciu după câteva zile.

— Cred că mă descurc, spun sigură pe mine și mă anunță că interviul a luat sfârșit.

Am ieșit din firmă urmând să mă anunțe printr-un e-mail dacă am luat prima probă. Am accelerat fiind surprinsă că scăpasem de trafic. Am făcut un popoas până la un super-market pentru a cumpăra ceva de mâncare.

Mi-am aruncat pantofii și apoi am deschis laptop-ul pentru a fi pe fază dacă voi primi vreun email.

— Bună, Faith! o salut pe prietena mea și pun cumpărăturile pe masă.

— Phoebe! strigă. Spune-mi cum a fost,? L-ai întâlnit? Crezi că mai are un frate pentru mine? E atât de înalt precum se zvonește?

— Ușor, curioaso! N-ar un frate, dar are o soră, spun și mă uit la fața sa încruntată.

— Totuși, l-ai văzut?

— Da, Faith, l-am văzut și da, e mai înalt decât crezi tu.

— Are ochii albăstrii și parul blond?

— Da, Faith, repet a treia oară, are parul blond și ochii albaștrii.

— Ce fel de albastru? întreabă iar.

— Îl putem răpi ca să-ți răspunzi singură întrebărilor, îi spun calm și mă așez la masă.

— Cafea? întreabă. Unde rămăsesem?

— La mine răsuflând ușurată că am scăpat de interogatoriul tău, zic și zâmbesc larg.

— Oh, dragă, de abia am început.

Am râs și i-am ascultat toate întrebările dându-i răspunsuri seci. Punea atât de multe întrebări de parcă era soția lui de cel puțin treizeci de ani.

— De ce nu m-am făcut arhitect? Era de ajuns să particip la interviul ăla și să-l văd.

— Îmi poți aduce laptopul, te rog? o întreb crezând că va termina cu întrebările ei sufocante.

Mi-a pus laptopul pe masă și nu-mi venea a crede. M-am ridicat în pași de dans îmbrățișând-o pe Faith, aproape țopăind de bucurie.

— Ghici cine este cu un pas mai aproape să fie arhitect la Braun&Haller Inc.?