Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O casă mare, ditamai firma și o singurătate apăsătoare.
Friedrich
Câteva săptămâni mai târziu
Zâmbeam, țineam discursuri despre modernizarea lumii, zâmbeam mai mult și puneam toate acestea pe repeat și apoi poate aveam norocul să prind câteva minute de somn într-o cameră în care nu intrasem se mai mult de trei ori. Și apoi mai lucram puțin la proiecte fugind de toată agitația. Credeam că voi avea două luni fără niciun stres și că mă voi debarasa complet de toată viața agitată dacă-mi conduc afacerea pe timpul construcțiilor de aici însă mă înșelasem amarnic. Iar când aveam un moment de respiro pe care mi-l petrecem la birou cu un pahar extrem de mare de cafea îmi aminteam că am lăsat la suprafață mai mult aroganță și răutate decât credeam. Era clar că nici ea nu-și dorea statutul de mămică cum nici eu de altfel nu mi-l doream pe cel de tătic. Și doar gândul ăsta-mi făcea pielea să se ridice.
Draga mea soră, Josephine, aflase de tot războiul nostru de la Achim care a ascultata la ușă, bineînțeles și primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă pârască mamei ca-n copilărie de parcă stricasem o jucărie. Era un întreg circuit aici și părea că n-aveam s-o mai scot la capăt. Josephine și Achim au avut întotdeauna o legătură ciudată, ba cochetau unul cu altul, ba se omorau din priviri. Lucru care mă făcea să-mi amintesc de altcineva. Legătură pe care nici azi n-o pot înțelege și nu doar pe a lor, îmi era tare greu să înțeleg ce se întâmplă în asemenea situații. Toate situațiile acestea mă omorau. Mama era în stare să ia primul avion către Tokyo, dar s-a calmat și a ținut o predică la telefon, telefon pe care l-am oprit.
— Ce faci aici singur, tăticule? întreabă Achim și se așează pe un scaun mușcând dintr-un măr verde.
— Nu începe iar, Achim.
— Ce-ai de gând cu mama urs?
— Ești incredibil, spun și-mi dau ochii peste cap.
— Te-ai îndrăgostit de asistenta ta, ai lăsat-o gravidă și acum ai părăsit-o, spune calm și încet.
— Ești un talent înnăscut în întocmirea rezumatelor, replic urâcios.
— Ai lăsat-o pe ursoaică să sufere la zeci de mii de kilometri depărtare de tine după ce i-ai spus să renunțe cât mai repede la copil, copilul tău.
— Ți se pare că am față de tătic? întreb ironic fără chef de nimic și cu atât mai puțin de discursurile sale scrise cela mai probabil de Josephine.
— La cum ai tratat-o, ai față de idiot, spune sincer fără niciun dubiu.
N-am ripostat pentru că avea dreptate, extrem de multă dreptate însă el nu trebuia să cunoască amănuntul ăsta sub nicio formă. Dacă Josephine își ținea gura eram scutit de tot ce se întâmplă acum. Aveau dreptate cu toții. Țineam mult la Phoebe cu totul că, poate, nu recunoaștem asta și actionasem greșit, dar niciunul dintre noi nu și-a dorit asta dar cu toate astea niciunul dintre noi nu s-a gândit la o asemena situație când ne sărutam flămând sau ne întindeam pe cine știe ce birou.
— Ești unul dintre oamneii care dețin un IQ peste medie, prietene, nu mă face să cred că m-am înșelat, zice și trage câteva hărți în fața sa.
— N-ai cum să înțelegi, Achim. Ce-ai face dacă ar veni acum la tine Jennifer și ți-ar spune că e însărcinată? întreb.
— Nu poți spun că Phoebe însemnă pentru tine ce înseamnă pentru mine Jennifer pentru că știu că ai minți. Voi doi aveți ceva, eu și Jennifer avem distracție, atât și nimic mai mult.
— Când ai devenit așa înțelept? întreb ironic.
— Gândește-te bine la ce vei face în continuare. S-ar putea să te trezești mai târziu și să-ți dai seama că tot ce voiai de la viață este ea, iar lângă ea este altcineva.
Mi-am dat plictisit ochii peste cap. O rănisem cumva și călcasem sentimentele în picioare și nu doar pe ale ei, dar simțeam că nimic nu este bine.
— Te vei trezi mai încolo cu o casă enormă, ditamai firma profitând singur de ele, mă anunță din nou.
Mi-am dat iarăsi, pentru a mia oară, ochii peste cap.
Am tras leptopul lângă mine și am cautat un zbor în America. Nu voiam să recunosc, dar mă durea și pe mine, și știam din prima că n-am acționat bine. Nu era pregătit, dar era dispus să încerc atât timp cât o făceam împreună. Știam că deja am comis greșeala, dar voi încerca s-o corectez.
— Știu că ți se pare absurd, dar ai putea măcar să mă asculți.
— Asta fac, amice.
— Mă ignori, Friedrich, și doar știi bine că am multă dreptate, spune și mai mușcă o dată din mărul său.
— Se pare că voi merge în America, iar tu, prietene, ei bine, tu, vi cu mine căci am nevoie de tine.
— A mers? Toată teoria asta a mers? întreabă bucuros.
Voi încerca să îndrept situația cu totul că am distrus-o definitiv. Poate că între noi nu va mai fi nimic niciodată, dar aveam o mică speranță. Știam că se ferește de mine și va feri și copilul, pentru că, de asemenea știam și faptul că n-a renunțat la copil. Mă puteam implica în viața copilului dacă nu și în a ei, atât cât îmi permitea. Luasem atitudine prea târziu când trebuia s-o scutesc pe ea de toată durere pe care i-am provocat-o, dar am avut prea mult orgoliu pentru ca să-i mărturisesc câte ceva din ceea ce simt.
— În sfârșit tăticului îi vine mintea ma cap, spune tare și își pune picioarele pe birou.
— Asta doar dacă mama urs este capabilă să mă accepte, spun ironic cu referință la modul în care ne numea de la o vreme încoace.
