Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Și totul era ciudat acum căci decisesem să mă întorc la firmă și știam cât de mult s-a vorbit despre asta și cât se va face în continuare. Nu aveam nevoie să stau în casă, mă plictiseam groaznic. Era deja în luna a cincea și abdomenul mi se pronunțase evident. Îmbrăcasem o pereche de pantaloni cu talie înaltă și o bluză largă care-mi acoperea burta de gravidă. Nu era stilul meu deloc, dar înercam să ascund puțin.
— Ei bine, ce crezi? îl întreb pe Friedrich și fac o piruetă.
— Că radiezi mai tot timpul și tocmai ti-ai acoperit motivul, spune oarecum în glumă.
Și brusc, mi-am dat seama. Avea dreptate, iar ceea ce mi se întâmplă acum era un motiv de bucurie, nicidecum ceva ceva de ascuns. Așa că m-am dus spre dulap alegând o fustă roșie, mulată, până la genunchi și o cămașă albă, vaporoasă pe care o băgasem atent în fustă. Am încălțat o pereche de pantofi cu toc, negri, printre cei mai confortabili acum ceva timp și mi-am facut după puțin timp apariția în fața iubitului meu.
— Ești absolut superbă, îmi spune fără să-l întreb nimic.
Apoi și-a apucat sacoul în grabă, cheile de la mașină și ne-am îndreptat spre mașină. Ajunsesem destul de repede la firmă. Paznicul a zâmbit frumos salutându-și șeful apoi a ridicat bariera în grabă permițând accesul lui Friedrich cu mașina. Și-a luat câteva hârti într-o servietă care stătea pe bancheta din spate pornind ușor spre intrare. Am intrat, el fiind foarte aproape de mine. Toate privirile erau ațintite spre noi auzind șușoteli în spatele nostru. Era oficial, mărețul Friedrich Braun Heller își lăsase însărcinată angajata. Știam diverse zvonuri care se auzeau, dar preferam să nu-mi pese.
Era de ajuns că Friedrich mă susținea și iubea nelimitat. Obișnuiam să stau ore în șir în camera copilului privind totul în amănunt, mai ales frumosul tablou pictat de Friedrich care avea un talent deosebit la desen, pictat și nu doar. Picta când era nervos și făcea niște portrete superbe. Îmi jurase să mă deseneze și pe mine o dată.
Cum am ajuns în biroul său, mi-am descălțat pantofii așezându-mă câteva secunde. Am simțit ceva în zona abdomenului, timp în care am rămas nemișcată fiind puțin speriată crezând că este ceva înneregulă cu micuțul când brusc mi-am dat seama, izbucnind într-un zâmbet larg.
— Friedrich? îl strig entuziasmată și emoționată.
Ceea ce simțeam era divin, să știu că micul gemotoc care-mi va schimba viața în cel mai frumos mod este acolo și este în regulă.
— Ce s-a întâmplat? întreabă.
— S-a mișcat, îi spun și se ridică de la birou ajungând lângă mine și zâmbind larg.
M-a îmbrățișat și sărutat punându-și după mâna pe abdomenul meu. Mi-a tras cămașa din fustă ridicând-o puțin ajungând la burta mea și punându-și buzele delicat.
— Te iubesc! îmi spune și mă sărută apoi pe creștet.
M-am ridicat punându-mă pe biroul său, oarecum cu spatele la locul unde avea scaunul poziționat. S-a așezat și el pe scaun dând jos aproape tot ce avea pe birou dintr-o singură mișcare. M-am întors în așa mod încât ajunsesem cu fața la el, depărtându-se câțiva centimetri cu tot cu scaunul pentru a mă putea privi în amănunt. Aveam picioarele sprijinite de marginea scaunului pe care stătea și-l priveam și eu cu aceeași ardoare în timp ce el își pusese o mână pe unul dintre picioarele meu.
— M-aș putea obișnui cu imaginea asta! îmi spune și zâmbesc, tu pe biroul meu...zice și se ridică de pe scaun sărutându-mă.
S-a ridicat în picioare și m-a sărutat apăsat când s-a oprit brusc.
— Marită-te cu mine! îmi zice și rămân perplex.
Nici nu-mi venea să cred nimic din toate astea pentru că mi se părea ireal. Tocmai îmi ceruse să-i fiu soție, îmi dăduse inima sa, îmi ceruse să fiu acolo mereu pentru el, să-l sprijin și să îmbătrânesc alături de el. Apoi lat scenariu mi-a venit în minte.
— Facem asta din obligație față de copil? îl întreb.
— Nu, Bee, nicidecum. Vreau să fii a mea, să ai numele meu, să împărțim totul, să întemeiem o familie pentru că te iubesc, îmi spune și mă sărută.
— Da, Friedrich, mă voi căsători cu tine, îi spun bâlbâit din cauza emoțiilor și ne sărutăm.
A scos din buzunar o cutiuță micuță pe care a deschis-o repede și mi-a luat mâna punându-mi pe deget un inel absolut superb. Îl iubeam cu toată ființa mea în ciuda celor întâmplate, iar gândul la noi ca familie mă făcea să tresar de bucurie. Nu mă așteptam niciun moment să facă asta. Pur și simplu ne uitam unul în ochii celuilalt și era de ajuns acum. Se oprise din a mă privi și mă sărută poziționându-și o mână pe burta mea și una pe spate lăsând-o ușor în jos. Ne scoase din transă noastră Achim care intră fără să bată la ușă.
— Și eu care credeam că venim să muncim aici, spune amuzat. Bună mamă, tată urs!
M-am tras ușor din brațele lui Friedrich și m-am dus spre Achim arătându-i inelul.
— Felicitări! spune și-l îmbrățișez ca mai apoi să se ducă spre bunul său prieten strângându-și mâna ca mai apoi să se îmbrățișeze.
Ne întorsesem la muncă spunându-mi că vom sărbători cu adevărat când vom ajunge acasă. Lucram și involuntar mai mă holbam la piatra de pe degetul meu. Și totuși mai tot timpul privirile noastre erau ațintite spre celălalt căci m-ai striga la mine râzând când mă vedea că rămâne blocată cu privirea spre inel.
— Domnișoară Torres! mă strigă și-mi mut privirea spre el zâmbind. Unde vă este gândul?
— Doamna Braun Heller, îl corectez în glumă. Spre un bărbat înalt cu niște ochi pătrunzători.
— Aș vrea să-l cunosc pe cel ce-mi distrage în asemenea hal angajata.
— Îl cunoașteți foarte bine, vă asigur, domnule! spun și-mi ridic ochelarii de pe nas întorcându-mă la treabă.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
