Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Arătosul meu neamț
Toată vacanța nostră fusese minunată, de-a dreptul incredibilă pentru că totul se ridicase la un alt stadiu și aveam deja extrem de multe întrebări. Oare făcusem bine? Ce mai conta acum căci se întâmplase și nu-m părea rău.
— Phoebe?! mă strigă mama sa și îmi întinde un costum tradițional pentru petrecere.
— Unde-i Friedrich? o întreb și iau costumul uitându-mă ciudat.
— A plecat deja, îl vom urma în scurt timp.
I-am mulțumit pentru costum și l-am îmbrăcat parcă fiind special croit pentru mine. Era făcut dintr-o catifea de bună calitate neagră și se contura perfect pe mine cu celelalte detalii. Mă făcuse să mă îndrăgostesc într-un mod bizar de o țară care nu-mi era tocmai pe plac. Aveam câteva emoții urmând să intru în cercul său de prieteni. M-am dus în fața mamei sale și am făcut o piruetă. A zâmbit și m-a îmbrățișat strâns după care m-a ajutat ceva cu părul. Săptămânile astea erau pur și simplu uimitoare încât nu m-am atașat atât de mult doar de el, m-am atașat de ai lui și de cultura lor. M-am atașat de o familie și de o țară.
— Îți vine ca și turnat, scumpo. Acesta este primul meu cadou pentru tine, este costumul care mi-a fost oferit de către soacra mea când m-a cunoscut, spune și eu zâmbesc larg știind unde bate.
Am făcut câteva poze cu familia sa și am plecat apoi spre locul unde se ținea petrecerea. Nu credeam că o să vin la petrecere asta, ba chiar mai mult să mă și îmbrac ca ei. Ajunsesem în cele din urmă, am coborât din mașină și am urmat-o cuminte pe mama sa uitându-mă după prințul meu pe cap alb. Și l-am zărit fiind cu câțiva bărbați, îmbrăcați tradițional, și bând o halbă de bere. Arătau exact ca-n filme savurând din una dintre băuturile preferate ale nemților. M-am uitat spre el, dar era prea prins în conversație pentru a mă observa. Am urmat-o pe mama sa până când s-a întâlnit cu una dintre prietenele sale. M-a prezentat în germană și am salutat-o în aceeași limbă fiind singurele cuvinte pe care știam să le pronunț cum trebuie.
— Cum ți se pare? mă întreabă Josephine.
— Absolut minunat, spun și privesc spre grupul de dansatori amatori care se mișcau pe o muzică specifică poporului. Trebuie să mă înveți germana.
Totul era minunat. Dansau excepțional și asta îmi inspira și mie să învăț ceea ce fac ei. Am văzut-o pe Gretel cum dansa cu soțul ei și alți oameni. Exact atunci i-am simțit mâna Josephinei pe a mea trăgându-mă pe ringul de dans. Ceva mă atrăgea acolo ca un magnet.
— Nu știu să fac nimic din toate astea! ripostez.
— E ușor, Phoebe, urmează-mi pașii, spune și mă las constrânsă mergând spre ringul de dans și privindu-l fugitiv pe frumosul meu neamț.
Am încercat să fac tot ceea ce făceau și ele. M-am învârtit, m-am mișcat întocmai ca ele încercând să le imit fiecare mișcare. O mai auzeam pe Josephine care-mi spunea că mă pricep foarte bine. Mă mai uităm spre el iar când ni s-au întâlnit privirile simțeam că nu mai mă țin picioarele să dansez sau pur și simplu să-mi mai susțin greutatea. Mă privea și zâmbea parcă devorându-mă din priviri. S-a alăturat și el când a venit momentul în care îmi trebuia un partener. M-am făcut însă că nu-l văd nici când eram foarte aproape. Am dansat un timp cu tatăl sau iar la o mișcare am ajuns să dansez cu el. Inima îmi bătea incredibil de tare și simțeam cum mă topesc sub privirile sale.
— De abia am învățat să dansez așa, iar prezența ta mă face să uit tot.
A continuat să danseze, la fel și eu până când m-a tras de mână spre mașina lui care era parcată destul de departe. Am alergat, mai bine zis încotro mă conducea el. Râdeam știind că am ieșit în pași de dans și după am alergat ca doi adolescenți. M-a lipit cu spatele de geamul lateral al mașinii și m-a sărutat lung. Când venea vorba de el mă înmuiam teribil, dispărea orice urmă de rațiune și îmi ascultam inima, creierul dispărând complet din ecuație. Aveam destul semne de întrebare despre ceea ce avea să se întâmple după aceste săptămâni, dar le-am exclus știind că și el simte ceva.
— O să o iau razna cu tine, Bee.
S-a urcat în mașină la fel și eu. A condus foarte puțin până în apropierea unui deal. M-am uitat în jur văzând o pădure și fix atunci am coborât și m-a sărutat iar. Peisajul era uimitor, părea că nimeni nu mai găsise
— Cred că asta-i o greșeală! îi spune știind că în America vom uita, poate, toate astea.
— Atunci trebuie să facem greșeli mult mai des și mult mai mari, îmi spune printre săruturi și eu râd.
Greșeală sau nu, eu simțeam totul atât de profund pentru el încât nu-mi mai păsa de absolut nimic. Am refuzat să-mi fac scenarii și am trăit din plin momentul în care noi ne împărtășeam dragostea unul pentru altul. Oh, chiar eram îndrăgostită de el. Și tot mi se părea ireal. Începusem prin tachinări spunându-mi că dacă vreau să am un job ca arhitect asisitent, ca și mâna lui dreaptă, trebuie să nu mă atașez de absolut nimic în niciunu fel. Apoi am dedicat zile și seri pentru acel proiect mai având puțin și mutându-ne în birou, am experimentat atracția când am băut șampanie pe canapeaua din sufragerie, am petrecut mult timp împreună, ne-am sărutat, am negat, am luat-o de la început și acum ajunsesem să trăim fiecare moment în care eu și el părea să avem povestea perfectă.
— Ai dreptate, ar trebui să facem adevărate greșeli! îi spun și râd.
Nu puteam să ascund ceea ce simțeam pentru el cât de mult încercăm. Așa că am lăsat toate sentimentele să curgă de la sine bucurându-mă din plin de moment. Niciodată nu simțisem asta atât de bine și gustam din fiecare moment.
