Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lacul și dragostea
Lumina soarelui intrase pe cele două geamuri mari care dădeau fix spre panorama lacului care sclipea acum tot datorită soarelui. Mi-am frecat ochii și m-am ridicat în capul oaselor privind imaginea de ansamblu. Eram în fața șemineului pe o pătură groasă, iar pe un colț al canapelei stătea așezată rochia pe care o purtasem cu o seară în urmă. Am zâmbit la amintirea serii și mi-am dus mâna spre gât, frumosul colier încă atârnă la gâtul meu. Era frig și nu aveam nimic altceva de îmbrăcat înafara de rochia albastră de prințesă. Am apucat o covertură de pe pat și am înfășurat-o în jurul trupului meu hol. Îl căutam cu privirea pe Friedrich, dar nici urmă de el. Fire rebele de păr îmi atârnau din frumosul coc care se distruse ceva. Și strângând pătură tot mai mult în jurul meu, înfrigurată, m-am plimbat puțin prin livingul mare. Văzusem un mic rucsac lângă șemineu și îmi dădusem seama că acolo avea să fie salvarea mea. L-am deschis cu grijă văzând câteva haine destul de groase acolo. Am tras cu grijă ce era acolo dând de o pereche mea de jeansi absolut lejeri și un hanorac cu glugă pe un roz pal. M-am schimbat imediat dându-mi seama că Faith a avut intervenții în asta. Am zâmbit și la acest gând. Apoi prizându-mi puțin părul, dând toate agrafele jos și așezându-le frumos, am îmbrăcat o geaca și pereche de bocanci care erau lângă ușa și am ieșit în căutarea frumosului meu neamț care nu-și făcuse simțită prezența în dimineața aceasta. Nu m-am putut abține și m-am dus pe pontonul construit pe lac. M-am așezat acolo lăsând razele soarelui să mă încălzească și privind apa limpede care părea să nu se mai termine nici dincolo de orizont.
Și atunci am simțit doua mâine pe talia mea care mă țineau strâns. Mi-am lăsat capul puțin pe spate pentru a putea privi direct în ochii săi albăstrui. M-a sărutat scurt și s-a așezat lângă mine stând el în spatele meu și ținându-mă în brațe.
— 'Neața, iubitule! spun încet.
— Bună dimineața, Bee! răspunde șoptit la urechea mea. Se pare că ai găsit rucsacul, îmi spune.
— Ar trebui să-i mulțumesc lui Faith pentru că nu voi sta tot weekendul îmbrăcată cu-un tricoul de-al tău? întreb și zâmbesc.
— A fost absolut divin ajutorul ei, zice.
M-am așezat mai confortabil în brațele sale gândindu-mă cum ar fi să stăm aici peste ani și ani. Visam cu ochii deschiși și profitam din plin de prezența sa căci tânjeam după el. Adierea vântului parcă îmi întra adânc în piele trecând dincolo de geacă așa că m-am ridicat ușor privind lacul din nou. Mă fascina absolut.
— Îmi este frig! spun și se ridică și el apucându-mi mâna și ducându-ne spre casă. Nu mi-ai povestit nimic despre casă.
— Ador peisajul ăsta, pontonul, ador să sprag lemne și să le pun în șemineu ca mai apoi să privesc cum ard. Mama mi-a inspirat toate astea. Încă de mic mi-am petrecut toate vacanțele la bunici care aveau o casă în zonă de munte, trecea un râu prin sat și adesea stăteam și citeam pe malul râului.
— Nu pari să fii genul ăla de persoană, spun.
— Firma m-a schimbat mult, America-n general.
— Eu n-am avut parte de nimic din acestea. Tata a murit la două luni după ce m-am născut și am rămas doar eu și mama. Părinții lui Faith ne-a ajutat mult, căci acum îi consider și pe ei familia mea, spun și îi strâng mâna mai bine. După Faith și-a pierdut și ea tatăl, a fost momentul în care toată viața mea absolut de simplă și fericită, în pofida a tot, s-a întors pe dos. Acum, ei bine, am rămas cu frica că voi pierde din nou pe cineva.
— Nu vei mai pierde pe nimeni din viața ta, îți promit, îmi spune și îmi atinge delicat obrajii cu mâinile sale.
— Mi-ar plăcea să o mai văd pe mama ta, îi spun sincer.
M-a asigurat că o vom vizita cândva și am întrat în casă, desctorosindu-mă de toate hainele groase și punându-mă în fața șemineului după ce a aprins toate lemnele.
— Mă voi duce în oraș să cumpăr ceva de mâncare, spune dintr-o dată.
— Pot găti ceva! îi zic.
— Am vreo certitudine că nu vei arde bucătaria din temelii sau chiar vrei să plecăm de aici anorexici?
— Faith ți-a vorbit și despre asta? îl întreb.
— Nu, răspunde și râde.
— Voi doi mă speriați cumplit, mărturisesc față de el și mă ridic din fața șemineului.
— Nu-i vina nimănui că nu știi să mânuiește cuțitul.
— Măcar știu cum să-l folosesc când o voi vedea le Faith, spun și râd atât eu cât și el.
Cu încăpățânarea sa în proporții uimitoare am renunțat la ideea cu gătitul și nu-mi părea deloc rău. M-a lăsat singură câteva minute și s-a dus în oraș căutând ceva, orice, de mâncare. M-am plimbat puțin prin casă admirând câteva fotografi cu o variantă a lui Friedrich de șapte ani și o Josephine grăsuță — cu câțiva ani mai mare față de fratele său— față de femeie care era acum. Era absolut adorabil când era mic ca și acum de alt fel. Avea același zâmbet și același păr blond ceea ce era schimbat semnificativ era înălțimea sa. Un lucru era cert, Friedrich fusese mereu un adorabil, probabil, și puțin arogant din câte îmi povestea mama sa acum ceva timp. El știa cum să mă înnebunească, cum să mă tempereze. Știa multe despre mine încât mă speria, dar îi permisesem asta. Devenise mai mult decât sentimentul de a fi îndrăgostit, căci simțeam mult mai mult pentru el.
Friedrich Braun Heller îmi intrase pe sub piele într-un mod în care nimeni până acum nici nu indraznise să se gândească.
