Mereu și pentru totdeauna

C a p i t o l u l 21

Nu pot, mamă.

                             

                            Am lăsat-o pe Faith să conducă căci nu mă simțeam în stare să fac nici măcar asta. Se urcase în nenorocitul ăla de avion cu o bucată din sufletul meu pe care avea s-o uite în Tokyo pentru totdeauna. Când am ajuns în dreptul căsuței mici am lăsat totul în grija lui Faith și am alergat înspre mama mea strângând-o tare la piept. Nu știa că voi veni acasă, iar fața ei era mai mult decât uimită.

— Am făcut o greșeală enormă, mamă, îi spun plângând strângând-o și mai tare în brațe.

                          Mi-a mângâiat părul și m-a îndrumat către sufragerie dispărând câteva secunde pentru a aduce ceva de mâncare și două pahare de suc de portocale, preferatul meu. S-a așezat lângă mine și m-am oprit câteva secunde admirând-o. Avea riduri și părul cărunt, pe ici pe colo, căci greutățile și anii își puseră amprentă asupra ei, dar nu într-o măsură mare căci avea niște trăsături foarte frumoase și binedefinite.

— M-am îndrăgostit de șeful meu, mamă, atât de rău încât îi port copilul. M-a alungat și mi-a spus simplu că nu are nevoie de complicații. Cum aș putea trece peste voința lui și să-l oblig să fie ceea ce nu vrea? spun și îmi șterg lacrimile.

— Gândește-te bine, copilă! Dar să știi că ei voi fi lângă tine indiferent de decizie.

                           Mama avusese o poveste demnă de Oscar și, poate, că știa întocmai prin ceea ce trec. Mama provenea din o familie mare, bogată din locurile ei natale, iar destinul a făcut să se îndrăgostească de cel ce ocupa una dintre cele mai joase trepte în ierarhia familiei sale, șoferul. O ducea și aducea pe mama de la cine știe ce întâlnire cu prietenele ei mult prea pline de ele din perioada aceea. A fost de ajuns câteva luni în care să schimbe câteva vorbe. Ei bine, când i-a împărtășit bunicului meu i-a tăiat-i scurt spunându-i că nu-și va da vreodată acordul în ceea ce privește o relație între ea și șoferul. Și-a luat inima în dinți, a refuzat la toate privilegiile unei case mari și tot ceea ce i se mai oferise și a fugit cu tata.

— Renunțasem la tatăl tău în acea perioadă și tot ce știam era să plâng pe ascuns și să-mi pară rău. Până când a apărut la ușa camerei mele, spuse și zâmbește larg. Și fără nicio ezitare l-am sărutat spunându-i că sunt gata să părăsesc și țara atât timp cât suntem împreună. Și așa ai apărut tu, zice ușor și îi văd  în ochii lacrimile care amenințau să se reverse. Când i-am spus mi-a răspuns că nu are cum să fie real, dar în schimb am zâmbit larg. Erai copilul meu și oricât de multe mi-ar fi zis nimic nu putea schimba asta. Tatăl tău și-a dat seamă de prostia pe care a făcut-o și a fost cel mai bucuros de venirea ta pe lume încât se uita la tine ca la o mică zeiță, termină și lacrimile îi curg.

— Nu știu ce să fac, mamă. Dar tu, trebuie să-mi primiți că nu vei mai plânge.

— Îmi pare rău, scumpo, dar îmi lipsește atât de mult câteodată. Felul în care te privea, felul în care-mi vorbea, adoram la el și felul cum respira.

— Povestește-mi ceva despre el, mamă! o rog.

— Era un om înalt, cu părul brunet ca și tăciunele și ochii verzi ca smaraldul. Era tare ambițios și avea întocmai personalitatea ta. Te adora, Bee. Atunci când plângeai, te ridica în brațe și te plimba prin toată casa vorbind cu tine. Vocea sa te liniștea instant.

— Ei bine, copilului meu n-are cine să-i ofere asta, spun și-mi șterg lacrimile. Vreau să fii acolo lângă mine și să mă ți strâns de mână când voi renunța la tot.

                         Ne-am îmbrățișat, din nou, rămânând așa pentru câteva clipe lăsând doar tăcere între noi. Și atunci auzul meu a fost captat de către televizor căci auzisem cumva o vocea prea cunoscută mie venind dinspre acolo. L-am sărit la știri căci era subiect principal. Mărețul Friedrich Braun Heller și-a dus afacerile până în Japonia. Am ascultat câteva secunde până când el declara cu un zâmbet enorm pe față că-și va monitoriza atent echipa și pentru asta, pentru a face din acest proiect măreț unul grnadios cunoscut în absolut toată lumea, își va muta afacerile în Tokyo pentru o lună sa două în așa fel încât totul să iasă mai mult decât ca la carte, mai mult decât perfect. Ei bine, Friedrich renunțase definitv la mine plecând pe alt continent fără niciun regret și afișând un zâmbet de parcă absolut nimic nu se întâmplase. Am încercat să opresc televizorul și-am aruncat telecomanda de perete, prăbușindu-mă în genunchi și plângând. Plângeam în timp ce el își făcea de cap. Probabil viața lui își va relua cursul o dată cu venirea în America uitând de ceea ce trăisem în mai bine de jumătate de an de când eram împreună.

                        Mama reușise să mă facă să mă liniștesc, mi-a promis că se va ocupa ea de tot. Așa că am rămas în camera mea, vechea mea cameră, într-o pereche de pijamale, cu o pătură groasă uitându-mă în gol. Priveam adesea prin cameră văzând tot felul de poze. O poză cu tatăl meu, una împreună cu noi trei ca și familie. Apoi diadema pe care o câștigasem la un miss atunci când am absolvit liceul. Am zâmbit vag la amintirile în care cel mai important lucru pentru noi era să câștigăm o amărâtă de diademă. Nu fusesem niciodată genul care ar fi participat la asemenea consursuri însă la insistențele mamei și ale colegelor am făcut-o.

— Am luat legătura cu o prietenă care m-a îndrumat spre o doctoră foarte bună care îți va face avortul, spune cu greu și mă îmbrățișează strâns pentru a mia oară pe ziua de astăzi.