Mereu și pentru totdeauna

C a p i t o l u l 28

Sentimente perpetuum

                        Priveam pierdută pe geamul mașinii gândindu-mă la schimbul de replici pe care ni-l aruncasem cu câteva minute în urmă. Avea să văd DC-ul iar pentru că știam că acolo mă va duce Friedrich.

— Te-ai gândit la vreun nume? întreabă simplu.

— Anastasia, răspund eu, iar el zâmbește. Și dacă-i băiat?

— Samir.

                           Astfel de discuții mi-ar fi adus un zâmbet, gândinu-ne la un nume pentru copilul nostru și fiind atât de nerăbdători în legătură cu tot.

                            Trecuseră deja ceva timp de mers cu mașina când am ajuns în DC. Era liniște deplină și întuneric pe strada casei sale. Și totuși, ce căutam eu acolo? Mi-a deschis portiera și am pășit împreună spre curtea casei sale. S-a așezat în spatele meu, oarecum îmbrățișându-mă.

— Ăsta este drumul pe care-l vei face spre servici și acasă de aici încolo, aici vom simți peste șase luni că micuțul este doar al nostru și tot aici copilul nostru va avea primul sărut în timp ce eu îl păzesc din umbră, iar tu râzi discret din fața casei.

                        M-a tras ușor de mâna spre următoarea locația, intrând în  casă și rămânând la intrare.

— Iar acesta va fi prima dată când copilul se va simți acasă, aici vom sta fericiți dându-ne seama că nimic nu poate fi mai frumos, spune încet și-mi întinde mâna.

                          Am acceptat și am pășit după el simțindu-mă amețită de cuvintele sale. S-a oprit în bucătărie făcându-mă să mă apropi de blat ca mai apoi să vină în spatele meu punându-și mâinile pe talia mea.

— Acum sunt micile momente pe care le avem doar pentru noi. Tu gătind ceva, copilul jucându-se, iar eu stând în spatele tău sarutându-te pe gât ca după tu să te întorci, spune și mă întorce el printr-o mișcare, și să-mi înconjori talia cu picioarele, zice iarăși și se apropi brutal de buzele mele.

                            Am fost la un pas de-al săruta, dar s-a retras repede. Am urcat apoi la etaj spre camera care era de oaspeți odinioară. A deschis ușa și am rămas mută de uimire. Pereții vopsiți cu o culoare neutră, atât pentru fete cât și pentru băieți, se acompania perfecf cu pătuțul. Un tablou absolut minunat, cu castelul Hohlenzollern, din Germania, locul nostru preferat, pictat de Friedrich, era așezat pe unul dintre pereți.  Își folosise toate resursele despre design pentru a crea ceva ca-n filme.

— Iar în cele din urmă, ne vom așeza bebelușul în pătuț, iar eu te voi diviniza în momentele libere pentru faptul că mi-ai putut dărui un copil, spune și se așeză în spatele meu punându-mi mâinile pe abdomen printr-o îmbrățișare. Sunt stângaci în toate, dar mi-am dat seama că vreau să fiu în preajma ta decât să continui să mă ruinez, spuse în timp ce mă privea-n ochi simțind că mă pierd în albastrul irișilor săi.

— Friedrich..., îi pronunț numele și simt cum mă năpădesc lacrimile.

— Îmi pare rău pentru tot ceea ce am provocat neplăcut în viața ta, Bee, dar mi-am dat seama că nimic nu este la fel dacă tu nu ești lângă mine. Tu doar  fi lângă mine și lasă restul în mâinile mele.

                     Am simțit lacrimi pe obrajii mei, apoi el le-a șters cumva. Nu i-am răspuns, m-am întors și l-am sărutat fără nicio grijă. Ne ascultsem, în sfârșit, inimile care negau tot ceea ce simțeam noi. Mi-a întins o cheie pe care am luat-o. Aveam să ne mutăm împreună acordându-ne o șansă. Friedrich putea să-mi sucească mințile uneori, să fiu irațională, practic să uit de principii. Eram eu fără nicio reținere și totuși asta mă speria și ce mă speria și mai tare era faptul că va relua episodul acesta cândva.

                        M-a îmbrățișat și m-am sărutat din nou ridicându-mă în brațe și ducându-se spre dormitor. Buzele noastre erau ca într-un vals, iar inimile mai aproape ca niciodată. Cu fiecare gură de aer ne voiam și mai mult și mai mult. Aveam sufletele pe tavă unuia în fața celuilalt și ne arătăm așa cum suntem în străfundul inimii noastre, fără orgolii, fără nimic din ceea ce ne măcina cu câteva ore în urmă. Și ajunsesem prea repede de la un sentiment la altul, dar în cele sin urmă a dominat cel ce ne conducea toate pornirile, dorința, iubirea.

                           Milioane și milioane de fluturi se ciocneau involuntar unul de celălalt în interiorul stomacului nostru. Devenisem niște adolescenți pe aripile dragostei care insuflau sentimente nesigure. Era o profunzime de trăiri strânse după atât amar de timp, care, acum amenințau  să se transforme într-o tornadă, măturând orice-i stătea în cale. Avea o anume putere asupra mea. Mă făcea să mă lovesc cu capul de pereți, apoi mă ducea până la cer și încă un metru după și apoi îmi dădea drumul dincolo de centrul pământului. Friedrich era o avangardă de sentimente perpetuum. Friedrich era mai mult decât un bărbat, eram gura de apă rece  pe care o dădeai pe gât nerăsuflat după o zi caniculară, era mirosul ploii după un soare arzător, era un pas de dans, o notă pe portativul meu, era fiecare element care mă reprezenta mereu.

                        M-a pus pe pat și m-a îmbrățișat strâns simțind că a creat o barieră împotriva tutror răutăților. Zâmbeam tâmp de parcă totul era acum bine, de parcă totul prinse, din nou, sens, în sfârșit.

— Te iubesc, Friedrich! Într-totul, spun și-mi pun mână peste a lui, mână pe care o ținea pe abdomenul meu.

— Te iubesc, îmi răspunde în timp ce mă ținea la fel de strâns în brațe plimbându-și puțin mâna pe burta mea umflată.

                    Suna bine, prea bine și nici nu-mi venea să cred că se ajunsese aici, la un punct atât de fericit pentru noi. Descopersisem fericirea și profitam din plin de ea.

Oh, suna atât de bine rostit pe buzele sale!