Mereu și pentru totdeauna

C a p i t o l u l 30

           

                      Și-n momentul în care Friedrich se apuca de ceva ce însemna artă devenea un adevărat zeu. Mânuia pensulele și creioanele cu atât talent încât puteai vedea în el ceva ce-l inspira, ceva ce adora. Și-mi promisese că mă va desena cândva, dar fiind dată situația dintre noi de acum ceva timp am fi spus că eram aproape să aruncăm cu pensule sau orice alteceva unul în celălalt decât să stăm împreună în aceeași încăpere. Surprinzător, ceva timp după mi-a pus pe deget un inel. Și nimeni nu credea.

                     Mi-am luat un halat de satin peste pijama îndreptându-mă spre bucătărie. Nici urmă de Friedrich. Am strigat de câteva ori la el până când mi-a răspuns pe un ton jos. M-am îndreptat spre locul de unde auzisem vocea. Picta ceva în atelierul său când m-am dus la spatele său îmbrățișându-l și sărutându-l în același loc. Aveam o pereche de pantaloni de trening gri care-i stăteau atât de sexy pe șolduri și abdomenul bine lucrat gol mai având câte o pată de vopsea. Am privit pânza câteva secunde. A lăsat capul pe spate pentru a îl săruta, gest pe care l-am și făcut.

— Îți va ieși minunat, la fel ca celelalte, îl asigur și ies ușor din atelierul său.

                    M-am dus spre baie și m-am aranjat puțin. Mi-am aplicat un strat de ruj roșu ls buze, puțin rimel și am renunțat la haine rămânând doar cu halatul de satin. M-am dus inapoi spre atelier. N-am mai zis nimic altceva, mi-am dezbrăcat halatul și m-am întins pe canapeaua care stătea acolo. S-a uitat mirat la mine și a zâmbit apoi larg aducându-și aminte că mi-a promis, cândva că mă va desena sau picta. A venit lângă mine punându-mi o mână deaspura capului ca mai apoi să-și plimbe vârful degetelor pe pielea meu aplicând, apoi, un sărut în locul în care mă atinse.

—Ești plină de surprize! îmi spune și zâmbesc ușor.

                  Vârful creionului atingea ușor foaia pe care mă desena. Mă uitam la el absorbită de ochii săi albaștri.

— Crezi că va fi băiat? îl întreb din senin punându-mi o mână le burtă.

— Nu te mai mișca, îmi atrage atenția. Presimt că va fi fată, îmi spune. O fetiță cu părul blond și creț, aceeași ochi albaștri ca ai noștri și o încăpățânare fără margini.

                      La un lucru căzusem absolut de acord, copilul va avea o personalitate vulcanică, poate, căci știam prea bine cine-i sunt părinții.

— Vei mai vrea și alții? îl întreb.

— E prematur să vorbim acum despre asta. Poate, încă unul, răspunde calm.

                       Ei bine, planurile mele nu coincid cu ale lui căci eu iubeam copiii și voiam cu toată ardoarea să am mulți copiii. Îmi amintesc ce greu a fost să încerc să-l iubesc pe Friedrich la fel cum îmi amintesc toate știrile care spuneau că nu avea să se căsătorească prea curând căci îi plăceau prea mult aventurile. Și poate așa era, însă ceva i-a dat toate planurile peste cap. Avea un comportament arogant, era rece și chiar nu părea că avea să iubească pe cineva. Era un clișeu, un băiat rău cu un adevărat imperiu.

— Îți amintești noaptea aceea?

— Care noapte? întreabă schițând un zâmbet.

— Când a apărut copilul, îi răspund știind chiar dacă știa deja.

                      În loc de un răspuns am primit un zâmbet larg care îmi era de ajuns. Exprima totul prin acel zâmbet.   Ne certasem destul de rău. Era vineri seara și noi încă eram la firmă, destul de târziu, lucram la un proiect. Am țipat unul la celălalt și poate aveam să continuăm, dar în loc de asta s-a repezit la buzele mele trăgând de cămașa pe care o purtam. Și uite așa a apărut copilul, în cel mai neașteptat moment când credeam că e imposibil, dintr-o ceartă.

                        Am simțit o lovitură în abdomen și am zâmbit făcând mai întâi o față speriată. Nu mă obișnuisem încă.

— Ce s-a întâmplat? întreabă Friedrich și îi fac semn să vină spre mine.

                           M-am acoperit cu halatul lăsând doar burta la vedere. I-am prins mâna lui Friedrich și i-am pus-o în locul în care simțeam că lovește copilul. A făcut ochii mari și a rămas nemișcat câteva secunde. Am zâmbit foarte larg.

— Se pare că am conceput un mic fotbalist, îmi spune.

                          Am râs și l-am îmbrățișat. Îmi spusese că a terminat desenul. L-am privit câteva secunde, ieșise extrem de bine după atâtea ore de muncă. Purtasem discuții lungi care-mi bucurau sufletul. Discuții despre noi, despre viitor. Și totuși n-am putut să mă abțin și să nu privesc puțin în perspectivă. Care erau șansele ca anul acesta să fie în doi? Care erau șanșele ca celebrul, durul Friedrich să se îndrăgostească de mine? Erau nule, iar faptul că-l aveam aici, lângă mine îmi schimbase tot cursul vieții.

                             Dar care erau șanșele să accepte copilul? Sub zero. Pentru că Friedrich este un învățăcel în ceea ce privesc relațiile serioase sau lucrurile importante. El era obișnuit să schimbe femei după bunul plac, când se plictisea, făcându-și numărul și trecând la următoarea, iar când a apărut copilul totul a fost ceva bizar pentru el. Trebuia să-și intre în fire și, brusc, să poarte de grijă și altcuiva în afară de el.

                                Cât despre mine? Eu mă simțeam atât de protejată când eram cu el, atât de fericită. O bucurie care-mi vibra în toți porii, prostească, uneori, pentru că mă atașasem mai mult decât ar fi trebuit de el. Și brusc, mi-a frânt inima și a plecat cu cele două milioane de bucăți în Tokyo, lâsându-mi în schimb, aici, acasă, o altă inimă care spre deosebire de cealaltă îmi bătea în pântec. Și atunci am înțeles că singură care îi va fi aproape și care-i va proteja fiecare bătaie de inimă în fiecare secundă voi fi eu, mama sa. Știam că Friedrich fuse al naibii de speriat, dar câteodată era deranjat știind că acest copil era să fie abandonat de către ambii părinți. Eu ce motiv avusesem să încerc să scap de el? Probabil că și Friedrich, frica îmi înghețase complet rațiunea.

Și totuși uită-ne aici mai fericiți ca niciodată.