Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Îmi pare rău, domnule Braun!"
Ajunsesem deja la casa părinților săi și aveam destule emoții încât să fiu roșie ca un rac și totodată muream de curiozitate. Intrasem într-o căsuța potrivită văzând în living toate surorile lui și părinții ei. Cum mă așteptam avea o familie înaltă cu trăsături specifice nemților. Pe Josephine o cunoscuse deja și era de admirat frumusețea ei la fel fiind și cu celelalt două. Josephine seamănă izbitor cu mama sa, iar încăpățânatul din fața mea era ca sosia perfectă a tatălui său. Cum l-a văzut, mama sa l-a strâns în brațe tare vorbind cu el în germană iar eu simțindu-mă pe dinafară. A dat mâna cu tatăl sau, apoi l-a îmbrățișat și mi-a luat bagajele din mână.
— Ea este asistenta mea, Phoebe Torres, spune în engleză.
— Bună, draga mea! răspunde înfiind uimită de cât de fluent vorbește engleza. Sunt Gretel Braun Haller, spune cu calm. Acesta este soțul meu, Hermann.
Am făcut cunoștință rapid cu ei și deja îmi dădusem seama că sunt niște oameni absolut minunați. Punctul de plecare a arătosului meu șef a fost unul foarte bun, dar ceva l-a făcut să se dea înlături de la drumul bun pe care a fost crescut. Ne-a condus spre camera lui și am i-am urmat observând casa mai în detaliu.
— O vei lasă să doarmă în pat, iar tu vei lua salteaua din garaj. Îmi pare rău pentru că nu poți dormi singură, dar nu preconizam că o să mi se reunească toată familia tocmai acum și este o casă mică după cum bine vezi.
— Vă mulțumesc enorm pentru ospitalitate, stați fără grijă! îi spun și zâmbesc larg.
Am întrat în camera lui observând câte schițe are prinse de pereți. Apoi pe o hârtie cu un format de poster era desenată clădirea în care își desfășura acum activitatea Braun&Haller. Predomina o culoare de albastru închis combinată cu un oarecum negru.
— Ți-am povestit de petrecerea de săptămâna viitoare?
— Nu. Ce petrecere?
— Suntem invitați la o petrecere cu specific german în tot ceea ce privește.
— De către cine?
— De către cel mai bun prieten al meu. Ține anual o petrecere din asta și vin cei mai de seamă actori și actrițe din Germania.
— Ei bine, eu nu am ce căuta acolo.
— Vin și surorile mele cât și părinții pentru că familiile noastre sunt extrem de apropiate.
— Vă urez distracție plăcută.
Știu că mărise puțin sejurul nostru în Germania pentru a putea vizita cât mai multe locuri, dar nici chiar atât. M-am făcut confortabilă în parul mare din mijlocul camerei și am închis ochii.
— Dormi?
— Am avut o seară extrem de zbuciumată și tocmai mi-a apărut o durere incredibilă de cap.
— De parcă-i vina cuiva că ai dansat cu roșcatul ăla.
— Ai ceva împotriva? îl întreb.
A pufăit și s-a întins si el pe cealaltă partea a patului luându-și o carte și începând să citească.
— Îmi pare rău, domule Braun că am fost nepoliticoasă și lipistă de etică chair și în ziua mea liberă, spun mormăind crezând că doarme.
— De fapt, era noapte, zici și tot ce fac este să mă ridic, să iau o pernă și să-l lovesc cu ea. Pentru ce-a fost asta?
— Pentru tot, îi spun și mă pun înapoi cu capul pe pernă încercând să dorm.
M-am întors, răsucit reluând totul din nou, pur și simplu nu puteam să dorm, iar seara pe care aveam să o petrec era cu adevărat importantă.
— Ai pregătit tot pentru diseară? întreb.
— Totul, răspunde lăsând cartea. Ești pregătită?
— Absolut! răspund și mă întorc pe spate uitându-mă la tavan.
L-am simțit lângă mine, amenințând partea mea a patului cu prezența sa. Inima îmi bătea cu putere, mai multă putere ca de obicei. Ceva nu era bine. Mă simțeam iar amenințată de el, vulnerabilă ca o adolescentă care stă lângă primul ei viitor iubit.
— Cu ce te vei îmbracă? mă întreabă eu stând nemișcată și respirând mai repede.
— Cu o rochie, spune și îmi dau o palmă mintală știind că deja era evident. Una roșie, lungă.
— Ai emoții?
— Nu, răspund.
— Și atunci de ce ești roșie în obraji? mă întreabă și îmi dau altă palmă m în mintală.
— Cred că mă voi duce să beau un pahar cu apă, îi spun și îmi întinde un pahar cu apă de pe noptieră. Cred că voi ieși să fac o plimbare.
N-am ai așteptat să mai zică nimic și am ieșit din cameră sprijinindu-mă de ușa când simt că se deschide și mă trage într-un fel sau altul înpoi. Eram în aceeași poziție, fiind sprijinită, acum stând în camera sa. Și-a pus ambele mâini într-o parte și alta a capului meu fiind prinsă acolo. Dacă până acum bătăile inimii se accentuase, acum îmi sărea efectiv din piept. De ce nu obiectam? Și-a aporpiat drastic capul de al meu, iar când mai eram câțiva centimetrii distanță și-a dus gura spre urechea mea.
— Voiam să-ți spun că voi veni și eu cu tine, spune și își ia hanoracul.
Aveam nevoie de câteva minute pentru a-mi da seama ce s-a petrecut. Ei bine, n-am avut parte de ele. Ne-am dus în curtea din spate unde era un mic loc de joacă.
— Aici mi-am petrecut mereu timpul încă de când eram mic, spune și se așează pe un leagăn și fac și eu asta pe celalalt leagăn.
S-a ridicat și mi-a zis să mă țin bine când a început să împingă leagănul, iar eu să râd. Îi puteam observa și lui râsul și nu râdea ironic, era cât se poate de sincer și colorat, adevărat. Am simțit cum m-am dezechilibrat știind că în cel mai s urt timp voi cădea undeva, rupându-mi ceva, dar impactul a întârziat să apară. Am ridicat capul cu frică și m-am văzut prinsă în brațele sale amândoi respirând sacadat.
