Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Freidrich și darul comunicării
A venit personal să mă ia de acasă, m-a ajutat cu bagajele și m-am pus pe bancheta de lângă el. Ura să aibe un șofer, viteza îi curgea prin vene din câte îmi puteam da seama. Mi-a zis scurt că vom participa la un mare eveniment așa că mi-am luat o rochie potrivită. Aveam emoții și îmi povestise cum avea să decurgă lucrurile. Aveam să mă întâlnesc cu oameni pe care îi vedeam doar la TV.
Și eu și el eram îmbrăcați atât de sport încât nu ne venea să credem. Avem pe mine o pereche de jenasi negrii și un tricou alb, simplu însoțit de o jachetă de piele tot neagră. Îmi lăsasem parul brunet pe spate punându-mi o pereche de ochelari de soare la ochi.
Mi-am pus pe umeri o pătură roz pentru a nu o uita și a mă putea face confortabilă pe tot parcursul drumului. Așa am și făcut. Am încercat să citesc ceva, dar am renunțat rapid neputând să mă concentrez deloc prea bine.
— Ce încercai să citești? întreabă.
— O carte de dragoste, îi răspund știind că așa nu avea să mai întrebe prea multe.
— De ce îți consumi timpul cu asta?
— Pentru că acolo poveștile de dragoste sunt atât de sincere și de frumoase, este ca o scuză de la lumea în care trăim.
— Ești o romantică incurabilă, Phoebe Torres.
— Nu, nici pe aproape, dar îmi place să cred în prinți pe cal alb cu ochi albăstrii mai deschiși ca apa din Maldive care să te facă să te simțit ca și acasă.
— S-ar putea să sfârșești cu câteva pisici și e păcat de tine.
— Lasă-mă doar să sper la bărbatul perfect.
Trecusem peste politețuri, așa că ne spuneam simplu pe nume. Acum avea momente și momente, îți venea să-l strângi de gât, apoi să-l îmbrățișezi. Încă mă mai punea să mai umblu după te miri ce preparat ciudat.
— Două sau trei pisici? mă întreabă amuzat.
M-am uitat urât la el, preferam câinii. Stăteam unul lângă celălalt și vorbeam despre absolut orice. Mai făcea din când în când câte o glumă proastă la care râdeam împreună. Îmi promise că avea să-mi arate aproape tot ce înseamnă obiectiv turistic din Germania. Își ceruse încă o dată scuze că nu a putut rezerva o cameră la hotel. Apoi îmi povesti câte ceva despre părinții săi pe care aveam să-i cunosc și eu imediat.
— Trăiesc într-o casă micuță dintr-un orășel la câțiva kilometrii de Berlin, îmi spune și se uită spre mine cu ochii săi albăștrii ca cei le care-i descrisem ceva mai devreme. Nu le-a plăcut niciodată luxul sau opulența și erau prea atașați de micuța lor căsuța pe care o construise pe propriile lor forțe pentru a-i convinge să le cumpăr o casă undeva în inima capitalei.
— Și eu aș face la fel, Friedrich. Mai ai alți frați sau alte surori în afară de Josephine? întreb.
— Am locuit acolo împreună cu cele trei surori ale mele care încă-mi mai mănâncă viața. Pe Josephine ai cunoscut-o și este cea mai temperată dintre ele, apoi urmează Elisabeth, și cea mai mare Erika.
— Ești cel mai mic? întreb amuzată.
— Da, răspunde. Mereu au profitat de asta.
— Unde sunt acum? îl întreb din nou.
— Erika și Elisabeth sunt profesoare de matematică undeva în Berlin unde locuiesc în prezent, iar Josephine îmi mănâncă viața locuind împreună. Este, de asemenea, arhitect și mă ajută când am nevoie.
— Cine v-a inspirat dragostea pentru matematică?
— Sincer? Nu știu. Unde ai crescut?
— Am crescut în Phoenix fiind singură la părinți. Pot spune că Faith mi-a fost întotdeauna ca sora pe care mi-am dorit-o. Faith este blonda care ți-a răspuns atunci când proiectul a fost acceptat, îi spun.
Doamne! Cum putea să fie atât de drăguț câteodată?
Și-a pus capul pe umărul meu, iar eu ne-am învelit pe amândoi. Am stat acolo gândindu-ne că mâine vom păși în sala aia și tot ceea ce trăisem se va uita. Va trebui să uit că Friedrich Braun Haller are un suflet cald, că a trăit într-o familie modestă și că adoră matematica. Mâine voi deveni din nou angajata sa și tfebuia să uit complet de cele câteva sentimente și legătură pe care am croit-o împreună în astea câteva zile în care am fost nedespărțiți. Probabil, Germania îmi mai vă oferi un Friedrich ca până acum, iar America îl va converti, iarăși în mult prea arogantul pe care îl știam.
M-am trezit la un moment dat cu umărul amorțit complet și cu el, tot acolo, dormind absolut minunat. L-am privit câteva secunde pe furiș cu teama că avea să se trezească. I-am admirat genele lungi și tenul deschis. M-a uimit complet felul lui de-a fi din ultimele zile și mă intriga complet. Și-a deschis cu greu ochii, iar eu ca un copil mă tot agățam de prezența care mă liniștea de câteva zile încoace.
— Cât mai avem? îl întreb în timp ce se ridică să-și întindă oasele.
— Vom face o escală în Londra în câteva minute. Cred că vom rămâne aici o noapte.
Nu credea, era sigur. Mă asigura că vom ajunge și la evenimentul din Germania fără dar și poate. Am mai așteptat puțin după ce am decolat și după am luat un taxi, ceea ce eram ciudat pentru el, spre un hotel mare din Londra. Și cum credeam aprtamnetul era în ultimul etaj. Aflasem că îi plăcea și-l liniștea să privească totul de sus. Intrasem într-un apartament cu un hol micuț care făcea legătură între baie, bucătărie și o cameră.
— Este o canapea în cameră, nu te panica! îmi spune.
Mi-am făcut un duș fierbinte, m-am schimbat în rochia mea de pijama din satin și după o contrazicere de jumătate de oră a cedat și m-a lăsat pe mine să dorm pe canapea. Însă nu puteam să dorm știind că este în același dormitor cu mine și cum îi simțeam privirea pe mine mi-am pus pătură tot mai mult pe mine. Și asta nu era singura problemă, canapeaua asta era atât de incomodă. Am mai stat ceva în canapeaua aia și simțeam că o să fi ecea mai chinuitoare noapte. De dormit nu aveam unde și eram convinsă că nici podeaua nu eram mai confortabilă, era însă loc pentru încă trei persoane în patul ăla uriaș. Și totuși, ceva mă ținea să mă duc acolo.
— Ți-am zis să mă lași pe mine în canapea! spune în timp e eu bâjbâiam prin întuneric. Vino aici și nu te mai prosti!
M-am dus în pat, dar n-a plecat de acolo. S-a îndepărtat puțin de lângă mine întorcându-se cu spatele. M-am învelit bine și am pus capul pe acea pernă mare și deja simțeam cum mi se închideau tot mai ușor ochii.
— Obișnuiește-te căci va trebui să dormim în aceeași cameră în Germania, spune și îmi imaginez deja cum o iau razna.
