Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mulțumesc
M-am așezat pe un scaun din clinica care se ocupa de problemele pe care eu le aveam. Tremuram toată și nu știam întocmai ce fac și de ce, nerealizând absolut nimic în momentul acela. Eram însoțită de Faith și mama care mă țineau strâns de mână.
Dădeam din picior în mod alert și totul se amplificase când Friedrich apăruse iar într-un interviu la televizor. Câteva doamne se uitase atent spre imagine televizorului șușotind ceva despre el, legat probabil de înfățișarea sa frumoasă. O iluzie care te făcea să suferi mult după. Părea perfect însă ajunsesem la concluzia că nimic din el nici nu se apropia de perfecțiune. Se așezase lângă noi o doamnă destul de în vârstă, zâmbitoare, mult pre zâmbitoare ținând cont locul unde se află. Se puse pe scaunul unde stătea Faith anterior, aceasta ducându-se să cumpere o sticlă de apă. Rămăsesem singură căci mama schimba câteva vorbe cu prietena care făcuse legătură cu doctora, o asistenta.
— Ce cauți tu aici? întreabă femeia roșcată de lângă mine băgând-se brusc în seamă singură.
— E evident, răspund recalcitrant.
— Ești sigura?
— Nu trebuie să dau nimănui argumente privind ceea ce vreau să fac, îi zic în același mod.
— Exact așa eram și eu, tânăra și neînfricată care s-a încurcat cu bărbatul greșit sau cel puțin așa credeam. Am făcut un avort și de atunci tot încerc să fac un copil.
— Și atunci ce căutați aici? întreb.
— Este al doilea copil pe care-l pierd din cauza unor problemele la inimă, disfuncții care l-ar face să moară în pântecele mele, răspunde și văd cum lacrimile i se preling ușor pe obraz. Zâmbesc căci nu vrea să-l sperii, încerc doar să-l apăr, spune când asistenta o cheamă spre cabinetul doctorei.
A fost o discuție care m-a bulversat din ce în ce mai tare. M-am panicat și mai rău apoi mi-am cântărit toate argumentele. De ce l-aș chinui în aemenea hal? Auzisem o discuție între mama și Faith în care spuneau că Friedrich ar fi sunat și la fel de simplu își susținea ideile zicând că va aranja el ceva în așa fel încât să fiu pe cele mai bune mâini.
Îmi promisese cu ceva timp în urmă că nu voi mai pierde pe nimeni din viața mea, dar când a decis să se urce în avionul ăla mi-a demonstrat că mințea. Îl pierdusem pe el, pierdusem omul care mă făcea să mă simt minunat, omul care mă înțelegea și-n care aveam încredere, omul pentru care nutrisem o grămadă de sentimente în atât timp. Și oricât încercăm, durea. Nu știam ce fac acum, dar eram al naibii de speriată.
— Ești bine, Bee? mă întrebă Faith. Ești extrem de palidă.
— Mă simt bine, dar totul mă bulversează extrem de mult aici.
M-am prefăcut că o ascult în continuare. M-am ridicat de pe scaun și m-am dus la baie spălându-mă de câteva ori pe față pentru a-mi reveni. Erau toate persoanele importante lângă mine, însă simțeam un gol enorm căci cel le care-l voiam era la mii de kilometri depărtate bucurându-se de Japonia. Și brusc am simțiți iar lacrimile cum mi se strâng în ochi amenințând să cadă șiroaie peste obrajii mei. Și fix asta se întâmplă, dar le-am șters iar și mi-am reluat locul de le scaun fiind și mai agitată ca înainte.
— Mă voi muta din DC, o anunț pe Faith. Voi pleca undeva departe unde voi putea să dau restart.
Ei îi era extrem de greu să-și găsească alt loc de muncă în capătul opus al țării, dar pe mine nu mă oprea nimic și aveam de gând să fug departe de Imperiul Braun Heller. Voi face ceea ce-mi place, voi păstra distanța către oricine și voi încerca să-nu trăiesc viața fără Frederich, om de care ma atașasem enorm în mai puțin de un an.
— Nu trebuie să faci asta, Bee! De ce vrei să-i demonstrezi că are atât de multe puteri asupra ta?
— Pentru că are, Faith.
— Nu, scumpo, singura care are puteri asupra ta ești tu. Nimic nu depinde de el, nimic nu se învârte în jurul lui. Este doar o perioadă și vei vedea că vei găsi omul perfect pentru tine, un bărbat care te apreciază și pentru faptul că mergi.
— Și dacă bărbatul perfect a fost Friedrich?
— Așa ai spus și în clasa a noua, apoi doi ani mai târziu și după mare ta dragoste a fost Andrew pe care l-ai reîntâlnit în anul trei de facultate.
— Au fost copilării căci atunci când le-am dat papucii am răsuflat ușurată. Niciodată n-am simțit ceea ce simt acum, Faith. Și știu că pare greu de înțeles, dar am un sentiment nu l-am mai experimentat.
— Ești o femeie matură și independentă, crede-mă când îți spun că nu depinzi de Friedrich.
Și poate avea dreptate când imi spunea că sunt îndeajuns de matură încât să n-am nevoie de el. Făcuse ceva asupra mea, ceva care părea ireal și totodată prea frumos pentru a fi adevărat. Am auzit o voce care mă striga și mă scoase din dramele mele. Și totuși îmi veneau prin fața ochilor amintirile cu noi. M-am dus către asistenta care mi-a spus clar să mă pregătesc. Am mai vorbit puțin cu Faith și m-am dus în salon unde mi-am luat cămașă pentru pacienți. Eram deja pe altă planetă simțind că nu mai dețin controlul asupra niciunei componente a corpului meu.
M-am schimbat în cămașa de spital și am înaintat spre sală unde se făcea procedura. Am pus mână pe clanță și am simțit un fior rece străbătându-mi corpul. M-am oprit în timp ce Faith și mama erau alături de mine. Ce va mă ținea acolo și brusc mi-am dat seama că este greșit.
— Nu pot face asta, spun tare și alerg înapoi spre salon cu lacrimi în ochi.
