Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Friedrich Braun Haller
Totul se repeta din nou ceea ce se schimbase era ținută mea fiind acum alcătuită dintr-o rochie de un roșu burgund aproape multă și o pereche de pantofi cu toc negrii. De parcă avea vreo importanță cum eram îmbrăcată... Aveam iar să întâlnesc vreo câteva tipe cu același decolteu adânc și aceleași picioare dezgolite, acum probabil, fără nicio urmă de material pentru că avea să se întâlnească cu zeul suprem și doar trebuie să-l amețească de cap.
Preferam să mă cred concentrată pe adevăratul obiectiv pentru care eram acolo așa că adoptasem o ținută potrivită. Mi-am prins de această dată părul într-un coc și mi-am dat pe buze cu un strat de ruj nude. Am luat cheile frumoasei mele mașini și am încercat să nu mă împiedic în drumul spre ea, câțiva pași spre rușinea mea.
M-am întâlnit din nou cu același recepționeră micuță ca și statură cu părul brunet și, de data aceasta, m-a condus până în sala de așteptare a biroului său. Cum mă așteptam, câteva fete pe care le văzusem și data trecută. Mă uitasem fugitiv către ținuta lor fiind exact așa cum credeam. Privisem mai bine și observasem, în sfârșit, o fată care părea normală. Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni casual și o cămașă albă simplă la care purta o pereche de pantofi cu puțin toc. În sfârșit cineva normal, spre surprinderea mea. Nu tu rochii scurte de ieșire în club, nu tu bluze prea decoltate, pur și simplu potrivit.
Am fost strigată și m-am prezentat întocmai în biroul său. Era la cel mai înalt etaj, peretele din spatele biroului propriu zis era făcut doar din geam în așa fel încât dădea o panorma de milioanele asupra aglomeratului DC. Apoi urma un design absolut uimitor totul într-o încăpere extrem de mare. M-am așezat pe scaunul din fața sa și am tras aer în piept.
— Bună ziua! spun și zâmbesc. Mă numesc Phoebe Torres.
— Și pe mine nu mă interesează numele tău. N-ai venit aici pentru politețuri, spune având un accent diferit.
L-am privit și așa cum mă așteptam eram mai arătos decât în poze. Aveam același păr blond și ochii albăstrii pătrunzător specifice nemților. Din câte se auzea prin presă venea dintr-o familie modestă dintr-un orășel din Germania. Și-a înființat propria firmă în țară sa natală și s-a extins până-n America de unde avea să conducă în momentul de față toată organizația. Făcuse toate astea pe propriile sale forțe folosindu-se doar de talentul și inteligența pe care le deținea.
Eram cât pe ce să îi răspund destul de urât dar m-am temperat și am așteptat să-mi pună întrebările. După doar câteva minute am ajuns la vorbele soră-si care spunea că este un om extrem de deficil și arogant. Mi-a întins o coală de hărtie într-un format mai mare și mi-a spus în mare parte ce ar trebui să proiectez.
— Sunt un om care caută pe cineva care să-i proiecteze ceva absolut uimitor. Fă în așa fel încât să merite să investească în clădirea pe care ai pus-o pe foaie. Și te rog, nu mă face să-mi pierd timpul!
Mi-a făcut semn spre un alt spațiu de lucru și am început să lucrez panicându-mă puțin. Am lăsat emoțiile la o parte și am început să fac ceea ce mă pricepeam mai bine. M-a anunțat cât timp am chemând apoi altă fată. Auzeam că rămâne rece la dulcegăriile ei, după câteva minute i-a înmânat și ei aceeași hârtie dându-i alte cerințe. Părea uneori degustat de vorbele lor dulci. Cine știe câte auzea într-o singură zi.
Trecuse ceva timp și deja terminam cu ultimele detalii. Am aruncat o privire scurtă geamului văzând că soarele începea să apună semn că am petrecut ceva timp aici. Mi-am luat foaia și am mers spre biroul său spunându-i ca și un copilaș de clasa întâi că a terminat dictarea. Se uită peste foaie și apoi la mine.
— Ce te face să crezi că este uimitor? întreabă ironic.
— Este, spun simplu și tare fiind singură pe mine apoi încep să-i prezint motivele argumentului meu.
— Nu ți-am cerut să susți de ce este uimitor.
— Dar m-ați ascultat, îi zic. Asta înseamnă că am dreptate astfel mă întrerupeați în vreun fel.
— Nimeni nu avea cum să te întrerupă, spune răutăcios.
— Ei bine, are tot ce trebuie! Este uimitor, îi spun și-mi temperez comportamentul știind că am exagerat puțin. Sunt sigură!
— Aici este o problemă! spune. Ar fi riscant ca cineva să construiască asta.
— Vă înșelați! zic sigură.
Ezită puțin și se uită iar la proiect. Sunt tot la fel de sigură că asta-i o altă tehnică pentru a mă deruta. Am tras cu urechea ceva mai devreme la o tipă care și-a prezentat proiectul. I-a pus câteva întrebări capcană și la fiecare l-a măgulit cât a putut de mult dând spre flirt pentru a-l face cumva să uite greșeală care era posibil nici să nu existe. Ei bine, eu nu voi face asta.
— Ești angajată! îmi spune și celelalte rămân cu creionul în aer privindu-l uimite.
— Ea e angajată?! întreabă una cu ochelari.
— Liniște! intervine și el după. Este alegerea mea ca ea să fie angajată.
— Dar nici nu ne-ați evaluat pe toate? intervine alta.
Eu urlam de bucurie în sinea mea. Nici nu auzeam ce se spunea altfel cine știe ce reacție aș fi avut.
— Sunt sigur că nu poți face nimic bine, îi spun la fel de răutăcios. Iar tu, îmi spune și se uită la mine, poți începe de mâine! Mâine la ora șapte vei semna contractul și cineva îți va spune tot ce trebuie să știi în așa fel încât totul să fie gata când ajung eu aici. Fii punctuală! spune tare și iese din birou.
Am ieșit și eu repede asigurându-mă că celelalte patru nu vor sări efectiv pe mine.
— Sunteți invidioase? întreb băgând iar capul pe ușa uitându-mă fericită la fetele lor dezamăgite.
