Phoebe e mai pragătită ca niciodată să trăiască visul american din plin și tocmai pentru asta aplică pentru un job ca "mâna dreaptă" a șefului firmei de arhitectură Braun&Haller Inc. Ajunge să cunoască slăbiciuni, să-i între pe sub piele celui mai c...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Phoebe Torres la dispoziția dumneavoastră.
Ce putea merge prost în acea zi însorită de primăvară? Exceptând că frumoasa mea mașină era moartă din cine știe ce motiv și după am pierdut taxi-ul. Așa că m-am gândi că este o zi minunată să merg pe jos. Exact asta am făcut, cred că subestimasem distanța de aici și până la firmă. Am ajuns în cele din urmă într-o cafenea văzând mașina sa în parcare. Și eu care credeam că nimic nu mai putea merge prost. M-am gândit câteva momente să-mi iau gândul de la cafea și de la câteva minute de odihnit picioarele care mă dureau îngrozitor din cauza pantofilor mei stiletto cu un toc măricel. De ce trebuia să mă sacrific eu pentru că și el prefera aceeași cafea? Așa că am intrat. Totuși, ce căuta Medusa în societate? Era îmbrăcat mai casual decât de obicei. Avea o pereche de blugi negrii, cu o cămașă albă și un sacou care era de aceeași culare ca și jeansi.
Mi-am comandat un cappuccino și mi-am îndreptat privirea spre separeurile de lângă fereastră văzându-l acolo, singur, sorbind dintr-o cafea, cel mai probabil. Ținând cont că el era acolo mai aveam ceva timp pentru a ajunge. Așa că am profitat și m-am dus și eu spre o masă trecând pe lângă el.
— Bună dimineța! spun.
— Bună dimineața, dominșoară! îmi spune. Vrei să iei loc? întreabă și mă pun pe un scaun în fața sa sorbind din băutură.
— Astăzi aveți o întâlnire cu domnul Bruch în legătură cu-n proiect tocmai din Germania și apoi va veni Noah Andrews să vă propună cevva, nu mi-a dat prea multe amănunte.
— Ți-ai făcut temele, Torres? întreabă.
— Le-am avut întotdeauna făcute, dar nu vă pot demonstra asta când cutreier tot DC-ul după mâncare nemțească, spun știind că iar am întrecut poate puțin prea mult limitele.
N-a mai absolut nimic, doar a surâs parcă făcându-mi tot mai mult în ciudă.Nimeni nu a mai zis nimic până nu a cerut nota de plată și atunci m-am hotărât să mă ridic și eu. Mi-a deschis ușa ducându-se spre mașină.
— Unde îți este mașina? întreabă.
— M-a părăsit în dimineața asta, spun.
— Urcă! spune hotărât.
— Nu vreau să deranjez, mă scuz.
— Nu sunt atât de rău încât să avem aceeași destinație și să te las să mergi pe jos, am pus în balanță drumul cu el,zvonurile ulterioare pe care le vor spune restul angajaților și picioarele mele deja umflate.
