AUT VERA SOMNIA

Cap.1. Realitate?

Nu știu cât timp zăcusem așa, fără conștiință, dar când m-am trezit am fost foarte surprins că pot să-mi mișc brațele și picioarele... M-am pus într-un cot și am încercat să-mi amintesc ce s-a întâmplat, cum de eram aici... Am pipăit locul din jurul meu cu speranța de a-mi găsi patul... Credeam că visasem urât și căzusem de pe pat, dar nu dădu-i decât de iarbă și câteva crăci... Mi-am dus mâna la frunte și am încercat să-mi amintesc...

Cu greu mi-am amintit că, căzând de pe pat am simțit o zguduire puternică, apoi am fost răsucit, învârtit și apoi rostogolit ca din vârful unui munte, într-o vale adâncă ca un abis... M-am pipăit să văd dacă totuși sunt întreg... Aveam hainele rupte și după usturimi, aveam probabil și câteva răni ușoare... O adiere înviorătoare trecu peste fruntea mea scăldată în sudoare, aducând cu ea un sunet înfiorător ce aducea a răcnet de animal flămând ce ieșise la vânat. Am ascultat aproape înghețat și am constatat că nu sunt singur și cu toate că era noapte, umbre, însoțite de foșnetul frunzișurilor se strecurau încet, în lumina lunii... M-am târât în mâini și genunchi cu speranța că voi găsi un copac în care să mă cațăr pentru a fi ferit de eventualele pericole măcar până dimineață. Căutarea mea a fost răsplătită căci în curând dădusem peste un trunchi gros și noduros înconjurat probabil de liane groase cât brațul... Cu grele sforțări m-am cățărat până am dat de o cracă groasă unde m-am așezat ceva mai liniștit. Eram chiar bucuros știindu-mă la adăpost de pericole printre care se numărau și animalele de pradă... Uitându-mă, am rămas înmărmurit căci, cât se vedea cu ochii în lumina lunii, eram înconjurat doar de pădure...Am încercat din nou să-mi aduc aminte, ce s-a întâmplat... Aveam și eu pădure la aproape o sută de metri depărtare de casă... Am avut o clipă de bucurie, la gândul că sunt în pădurea mea, dar această bucurie s-a spulberat mai repede decât venise... Desigur cunoșteam pădurea ca în palmă dar nu întâlnisem decât oameni, câțiva iepuri și rareori căprioare sperioase... Dar cu câteva minute înainte auzisem clar, un răget de animal... Și lianele...? În toată pădurea mea nu am văzut una singură... Mi-am amintit de cărțile pe care le citisem despre fauna și flora tuturor junglelor de pe glob... Eram într-o junglă? Mă durea capul iar tâmplele-mi zvâcneau nervos... Am închis ochii și am încercat să dorm... Fusesem răpit? Gândurile veneau unul după altul și nu-mi dădeau o clipă de răgaz... De un singur lucru eram foarte sigur, acela că, nu eram în patul meu.. Dar trebuie să dorm! Mâine dimineață trebuie să fiu odihnit ca să-mi pot căuta casa sau orice altă formă de civilizație... Mi-am sprijinit capul de o ramură și în câteva clipe în care totul se învârti în capul meu precum un uragan am adormit...