AUT VERA SOMNIA

Cap.29. Revedere.

Am fost nespus de mirat într-o zi, când uitându-mă în calendar, am observat, că se apropia sfârșitul iernii...
Toți stupii aveau viață în interiorul lor... Albinele suportaseră chiar cu ușurință, gerurile îngrozitoare... Într-o zi când mă aflam pe platou, am observat pe mare, un punct mic, negru, ce se apropia, din ce în ce mai mult... Ce putea fi? Vreo balenă? Am privit aproape o oră, nemișcat, la ciudățenia ce se mișca pe apă... Cățărat pe adăpostul animalelor, așteptam ca pata lunguiață să se mărească...
Era o corabie! Un vas cu vâsle exact ca acel, ce-l găsisem eșuat pe plaja, de lângă cabana mea! Era Mikatto? Se îndrepta spre golful, din direcția fostului sat, al panturanilor... Nu doream să am de-a face cu Mikatto, însă m-am dus să-i anunț pe panturani. Ajuns în peștera lor și văzând câtă armonie era aici, mi-a fost milă de ei... Îmi reveniră în minte ulițele satului lor, pline de morți și răniți... Panturanii își aveau semnalele lor de adunare generală, pe care eu le cunoșteam. Un fluier din corn, era agățat pe primul stâlp al peșterii lor... Oricine putea da alarma, în cazul în care pericolul chiar exista. L-am luat, spre mirarea celor din jurul meu, am suflat de două ori lung și o dată scurt. Sunetul pătrunzător, putea fi auzit de departe, deoarece ecoul îl purta din loc în loc... În cîteva clipe, panturanii începură să apară unul câte unul din junglă și de peste tot, de unde nevoile-i chemase...
Zăpezile, se topiseră în mare parte și unii săteni săpau după rădăcini, iar alții vânau... Mobeea, veni alergând de la primul sunet al cornului...
- Ce s-a întâmplat? Spuse îngrijorată.
- Panturani! Am văzut o corabie, care se îndrepta spre plajă. Nimeni să nu părăsească satul! Eu și Sasud, ne vom duce să spionăm corabia!
Sasud veni lângă mine:
- S-au întors Mikatto? Spuse el îngrijorat...
- Nu știu, dar vom vedea îndată am spus îndreptându-ne grăbiți, către junglă lăsând murmurul mulțimii în urmă...
Mobeea alegă spre mine strigându-mă. M-am întors și am privit-o uimit.
- Te rog ai grijă... Spuse ea.
M-am uitat la Sasud și acesta zâmbi.
- Nu te îngrijora Mobeea, am spus punându-i mâna pe umăr, sunt pericole mult mai mari decât o corabie, care nici nu știm ce-i cu ea...
- Bine, întorceți-vă repede!
Crengile începeau să înmugurească, iar iarba să încolțească. O adiere plăcută, îmi trecea peste trupul înfierbântat... Alergam împreună cu Sasud... În jumătate de oră, am ajuns la liziera pădurii. Ascunși în lăstărișul ce ne înconjura, trântiți la pământ, observam în tăcere, activitățile celor ce acostaseră... Erau aproape șaizeci de persoane. Mai mulți bărbați. Spun mai mulți, doarece erau și femei cu copii! Deci nu era o corabie de război?! Dar ce erau? Vizitatori? Mult spus! Oamenii păreau că așteaptă ceva, cu privirea ațintită spre mare. Întradevăr, se apropiau încă două corăbii! Ca și în prima, din aceasta coborâră atât bărbați, femei și copii... Deodată Sasud tresări...
- Sunt de-ai noștri! Sunt panturani! Au reușit să scape! Vino, spuse el alergând bucuros spre așa a zișii panturani. Cei care coborâseră, se opriră mirați și priviră la Sasud, care alerga cu brațele deschise... Sasud vorbi ceva cu ei, apoi îmi făcu semn cu mâna, să mă apropii. M-am apropiat și întradevăr, am descoperit că aceștia semănau mult cu panturanii... Sasud era nespus de fericit, deoarece își găsise familia...
- Prieteni, acesta este prietenul meu, prietenul panturanilor! Spuse el, luându-mă de mână.
- Nu e nevoie Sasud... Eu mă duc acasă. Cred că te descurci singur cu ei...
- Bine. Ne vedem la peșteră.
Ajuns la peșteră, le-am comunicat veștile sătenilor. Aceștia fură nespus de bucuroși, deoarece sperau să își găsească unii membrii din familii încă vii și alergară spre satul vechi, care acum era lăsat în paragină, deoarece întracolo se îndreptau nou-veniții... Mobeea era nespus de bucuroasă de această veste. Bucuroasă de faptul că nu era război... Familie, nu mai avea... M-am îndreptat împreună cu ea spre casă...
- Dacă va veni Mikatto, te vei lupta? Spuse îngândurată.
- Ce am eu a face cu panturanii sau cu Mikatto? Ce sunt ei pentru mine?
Așezat pe pat, reflectam la vorbele Mobeei... Întradevăr, ce erau aceștia pentru mine? Însă eram nevoit să lupt... Locuința noastră, se afla lângă cea a panturanilor...
Observasem că unii panturani cărau pachete și lucruri, pe care le duceau în satul vechi... Oare doreau o parte să se mute?
- Ce se întâmplă Sasud? De ce se mută oamenii?
- Cotomar a găsit alt loc în munți unde suntem mai în siguranță. Acum, toți panturanii se mută.
- Cotomar?
- Da este noul nostru șef. Cel care s-a răsculat și a reușit să fugă de la Mikatto, cu toți oamenii...
- Dar peștera nu e bună?
- Cotomar, a spus că este prea mică pentru noi toți. Trebuie să rămânem uniți!
- Dar Cotomar, nici măcar nu a venit să vadă peștera! Oricum, nu asta contează, unde vă mutați?
- La capătul munților care se văd de aici, spuse el, arătându-mi cu mâna munții.
- Vreau să vin, să văd locul acela!
- Așteaptă să împachetez câteva lucruri și vom merge.
M-am întors în camera mea... Mobeea, se uită la mine întrebătoare...
- Panturanii se mută...
- Atunci, nu vei fi nevoit să lupți! Mikatto, nu ne vor descoperi aici! Spuse Mobeea înflăcărată.
- Da... Dar vreau să țin legătura cu panturanii...
- Asta nu este rău deloc, însă relația ta cu ei, mă îngrijora, căci era prea strânsă...
- Era, doar din cauză că noi locuim aici. Eram obligat chiar forțat să mă apăr...
Locul pe care Cotomar și-l alesese, era ca o fortăreață. Era total înconjurată de creste muntoase...
Nu am putut să nu observ că Cotomar, nu era bucuros că Sasud, mă adusese. Îi puteam citi dușmănia inimii, din privirile sale fulgerătoare... Cotomar, nu avea cunoștință de faptul că eu știu limba panturanilor. Prin urmare, acesta se apropie de Sasud și îi spuse:
- Ce-ți veni să îl aduci aici pe acest necunoscut?
- Nu e necunoscut, ne-a ajutat în multe lucruri...
- Nu mă interesează! Nu trebuia să îl aduci, nu seamănă cu noi, nu se îmbracă ca noi, nu îndeplinește tradițiile noastre!
- E un om bun, te asigur! Mă apără Sasud.
- Nu-mi pasă, nici măcar nu și-a vărsat sângele pentru noi, dacă are sânge! De unde știi tu, dacă este om sau nu? Nu vezi cum arată, are pielea prea albă! Iar părul nu are aceeași culoare ca a noastră! De unde știi tu, că nu are legături, cu tribul Mikatto?
Văzând că ceartă continuă, m-am apropiat și am spus:
- Cotomar, ai dreptate, sunt diferit, nu am aceleași tradiții, însă am sânge nobil, curaj și cuvânt de onoare. Rămas bun.
Am dat pinteni baicaroului și am plecat în galop, făcându-i din mână lui Sasud.